banner marshal garden
Bărbați de 10

“Am câteva verbe care mă conturează ca om și ca profesionist: a fi de cuvânt, a citi, a persevera” – interviu cu jurnalistul Adrian Artene, directorul Cancan.ro

În mod normal, un interviu cu Adrian Artene ar fi durat maxim o oră : doar avem de-a face cu unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România, cu un scriitor valoros, cu un om implicat intr-o sută de proiecte : de presă, de drept, de …teologie ( veți vedea!) , chiar și artistice, ca să nu mai vorbim de viața de familie, căreia îi alocă o felie importantă a timpului său. De altfel, mărturisesc că, femeie fiind, asta mi-a și atras atenția la temuta “căpetenie” a uneia dintre cele mai de temut publicații din România : faptul că i-am descoperit o latura romantică pe care n-o știam. I-am admirat , în repetate rânduri, frumoasa viață de familie, cea care se întrezărește din comunicările  publice, ale sale și ale drăgălașei sale partenere de viață, nimeni alta decât Ioana, fiica unuia dintre cei mai mari actori români, Ion Dichiseanu.  

Dar iată, din motive care niciodată nu depind de noi, ci de provocările cu care viața ne ține mereu în șah, am reușit să duc la bun sfârșit interviul cu Adrian abia după mai multe… săptămâni! Conform proverbului “Mai bine mai târziu, decât niciodată”, m-am bucurat insă de izbândă și mă grăbesc, așadar, să aduc la cunoștința cititoarelor noastre câteva din lucrurile poate mai puțin știute despre cel ce se află la cârma revistei pe care acestea o citesc cu atâta interes. 

Marina Almășan : Conduci una dintre cele mai citite publicatii din Romania, dar esti o persoană relativ discretă. E un mijloc de protecție? Un fel de a fi?

 

Adrian Artene : Această discreție, pe care o aduci în discuție, este firescul meu. Așa sunt
structurat. Sunt inconfortabil cu acest ”circus” (nu în sensul periorativ folosit azi) al societății. Nu sunt un produs al expunerii publice, eu nu mă hrănesc cu lumina reflectoarelor. Poate și pentru faptul că lumina din exterior mi s-a părut dintotdeauna mai stinsă decât cea interioară. Din acest punct de vedere pot fi un paradox: paradoxul orbului care vinde ochelari într-un talcioc social.

 

Marina Almășan : Orb…dar cu o vedere atât de bună! Pare  că nimic nu-ținscapă din ceea ce se întâmplă în jurul tău! Dar până să ajungem la această latură a ta, te rog să-mi satisfaci o curiozitate : Deși ești licențiat in jurnalism, ai urmat și cursurile Facultății de drept. Există un motiv anume pentru asta? Este cumva o adaptare mai bună la vremurile complicate pe care le trăim, sau doar o simplă “sete de cunoaștere”?

 

Adrian Artene : Jurnalismul a fost primul meu părinte, ca și conformație educațională. De Drept m-am îndrăgostit în deceniul în care am slujit jurnalismul de investigație. De la mijlocul anilor ’90 și până în 2005. De altfel, n-am mai mărturisit-o până acum, însă investigația de presă a fost și va rămâne ”marea iubire”.

Presa tabloidă a fost o conjuctură, pe care mi-am asumat-o de la un anumit punct, când investigația în România fusese suprimată. Între timp, m-am licențiat și în Drept, urmez și un master în ”Științe penale”. Motivația nu e una pragmatică, nu intenționez să pătrund în sistemul judiciar. Poate fi, așa cum ai numit-o, doar „sete de cunoaștere”

 

Marina Almășan : Sunt impresionată : puțini sunt cei care mai doresc să se autodepășească în ale cunoașterii, în zilele noastre, când suficiența a amprentat toată societatea romanească. Intuiesc că nu te vei opri aici. Dacă ar fi să  urmezi și o a treia direcție, care ar fi aceea?

 

Adrian Artene : Ea există deja. În paralel cu masterul la Drept, urmez un master în Teologie în cadrul Universității din București. Am să preîntâmpin următoarea întrebare: De ce? Am privit acest master ca pe o spovedanie a păcătosului… E, desigur, doar o metaforă amuzantă. Inima m-a îndrumat spre Teologie și n-am greșit. Găsesc faptul că Jurnalismul, Dreptul și Teologia sunt complementare, iar Nichifor Crainic, Nicolae Steinhardt o confirmă. Au fost străluciți, deopotrivă, avocați, gazetari sau teologi. Eu mă așez la umbra acestor exemple.

Cele două mastere, la Drept și Teologie, sunt bornele mele actuale. Spre ce mă îndrept, numai Dumnezeu cunoaște!

 

Marina Almășan : …și sper să te și însoțească, în drumurile tale! Să ne întoarcem sa scris. Banuiesc că scrii de când te știi. Gresesc?

 

Adrian Artene : Scrisul e prima mea amintire. N-aveam încă șase ani, când mama mi-a dăruit un Olivetti, o mașină de scris din anii ’30. Acea mașină a dispărut, dar, când am împlinit 40 de ani, Ioana mi-a dăruit un Olivetti similar. A fost ca o punte peste timp. O legătură între ”primii pași” în arta scrisului și ceea ce scriu azi. Scriu, așadar, de când mă aflu și n-am să despart de scris decât atunci când mă va chema Dumnezeu să-i țin Lui ”corespondența”.

 

Marina Almășan : Oho! Mă așteptam să numești o vârstă fragedă, dar nici chiar “6 ani”! Înseamnă că deja te poți numi un “bătrân scriitor”, judecand după “vechime”! 😁 Am văzut în CV-ul tău cărți diverse: și de specialitate , și de poezie. Ce îți “iese” cel mai bine? Ce scrii cel mai ușor, ce te mulțumeste cel mai mult?

 

Adrian Artene : Fiecare carte a avut ”vârsta” ei. Când lucram în presa de investigație, am scris, alături de colega mea de atunci, Adina Anghelescu, azi o remarcabilă analistă TV, o carte care a avut însemnate ecouri: „Mafia statală”. Era, de fapt, radiografia unui precursor al statului-paralel, atât de popular azi. O mărturie a acelor ani tulburi în istoria recentă a României. Ulterior, am structurat o serie de cărți, pe „filiație” profesională și educațională: „Corupția în presă” (lucrarea mea de licență, încă nepublicată), ”Legislația în presă” (o altă lucrare de licență, de care m-am atașat profund) și „Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”, un audiobook de poezii, pe care și-a pus amprenta vocea vie a unei legende a teatrului românesc: Ion Dichiseanu. Între timp, am colaborat cu maestrul Dorel Vișan, la un alt poem, cu extraordinarul Paul Fuego Surugiu la feericul său album de colinde din 2018, cu ”apostolul muzicii ușoare” Jolt Kerestely la ultimul album, ”Povești sentimentale”, și… multe altele.

 

Marina Almășan : Mă bucur ca ai adus în discuți ultima ta carte, “Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”. Știu că ea a reprezentat una  dintre cele mai vândute cărți de la Târgul ”Gaudeamus 2017”. Vorbește-ne despre ea. Cum îți explici succesul său?

 

Adrian Artene : Este prima mea conversație pe care am purtat-o cu Dumnezeu. A fost ca o rugăciune. A apărut din durerile mele, dintr-o deznădejde, din ceea ce am fost la un moment dat. La momentul la care cartea a luat ființă. Această carte mi-a fost ca un metaforic ”duhovnic”. Niciun adevăr nu ar fi putut să fie dincolo de ea. Adevăratul meu duhovnic, starețul Visarion, un sfânt cu chip de om ce poartă un har aparte, îmi spunea zilele trecute: ”Așa păcătos cum ești, Dumnezeu te va căuta, te va găsi și te va iubi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit”. Într-adevăr, eu nu L-am părăsit niciodată, iar această carte a fost reîntoarcerea mea la El. O reîntoarcere autentică. Așa explic și succesul cărții: prin autenticitate.

 

Marina Almăsan : Unii ar spune, citindu-ți cartea, că avem de a face cu doi “Adrian Artene” : autorul cărții și redactorul șef “Cancan” ! Și aș vrea să ne referim puțin și la activitatea ta din așa numita “presă tabloidă”. Cancan este foarte iubit de cititori, mai puțin de unii dintre cei ce-i devin subiecți. De când ești la cârma ei, cum a evoluat numărul prietenilor tăi?

 

Adrian Artene : Dacă ne referim la prietenii circumstanțiali, există, bineînțeles, un flux și reflux puternice. Dumnezeu mi-a dat însă înțelepciunea să cern totul printr-o ”sită”. Cancan a însemnat însă, înainte de toate, o acceptare a criticii fără a fi cunoscut. Mi-am asumat ”pietrele” aruncate înspre mine fără a le merita. Este, paradoxal, un beneficiu. Nu mulți dintre noi putem să fim ”lapidați” și, totuși, să nu ne prăbușim. Doar într-o asemenea situație poți dobândi înțelegerea suferinței în tăcere. Să desprinzi pilda ”întoarcerii și celuilalt obraz”.

 

Marina Almăsan : Bănuiesc că această gândire înțeleaptă  ți-a indus-o aplecarea ta către teologie și că ea te ține departe de multe supărări și dezamăgiri… Spune-mi, Adrian, cum ți-ai impus stilul personal, în configurarea noului Cancan?

 

Adrian Artene : Poate fi clișeistic ce am să răspund acum, dar aceasta este realitatea: Cancan este produsul unei echipe întregi. Așa a fost încă din aprilie 2007, de la fondarea lui. Am avut privilegiul să fiu redactorul șef al ziarului încă de la început și să mă aflu acolo când se vindeau 125.000 de exemplare zilnic. Practic, recordul de vânzări. Azi, este site-ul cel mai citit din România, grație fiecărui membru al echipei. Și celor care au trecut prin redacția Cancan, din 2007 încoace, și celor care scriu azi.

Fără îndoială, mi-am pus și eu amprenta. Cancan a dezvoltat latura de investigație tabloidă și grație muncii mele. A fost un factor diferențiator. N-am să-mi pun singur ”coroana de lauri” a acestui brand, dar știu că, dintotdeauna, am să port ”coroana de spini” a brandului.

 

Marina Almășan : E ca în viață : niciodată nu vei putea să fii iubit de toată lumea. Și nici nu e realist să avem astfel de așteptări. Rămânând în sfera “cancanurilor”, cum ai caracteriza vedetele din România, din perspectiva celui care are acces la cele mai ascunse întâmplări din viața lor?

 

Adrian Artene : Showbizul din România arată ca un bazar. Este un tablou eterogen. Vedetele au avut, până acum, apariții neșflefuite, nelucrate. Nu au dezvoltat în spatele aparițiilor lor un proiect definit. Per ansamblu, developarea fiecăruia dintre aceste vedete a fost accidentală. Totul a fost o „târguială de moment”. Există însă un pionerat, un import de ”model american”, care va necesita timp pentru a fi, într-un sfârșit, un transplant reușit. N-avem vedete puternice. Singurele vedete actuale, care respectă o regulă sunt doar din zona politică. Cu toate că și acolo este o ”zonă gri” de vedete.

 

Marina Almășan : Oricum, mi se pare un challenge dificil, să poți scrie curajos tot ceea ce merită scris, despre cei ce au devenit “cunoscuți” ( nu mai soun “vedete”!) în România! Păstrând proporțiile, aș spune că trebuie să ai grijă, atunci când treci strada! Care sunt regulile de la care nu abdici niciodată? Mă refer și la cele ale vieții, dar și ale meseriei.

 

Adrian Artene : Nu sunt perfect, ci perfectibil. Doar tindem să devenim oameni mai buni. Acesta ar trebui să fie scopul fiecăruia dintre noi. Este, deopotrivă, și al meu. Am, cu toate acestea, câteva verbe care mă conturează ca om și profesionist: a fi de cuvânt, a citi, a persevera.

 

Marina Almășan : Mă mir că ai uitat “a iubi”. Cred că te caracterizează la fel de bine! Am constatat cu mare plăcere dragostea nesfârșită pe care o manifestă Ioana Dichiseanu, partenera ta, toate postările sale de pe Fb, care te privesc. Pare a fi o iubire ireală. Si mai
pare și împărtăsită!  Este? Vorbește-ne, cu această ocazie, despre Ioana!

 

Adrian Artene : Ioana este, dincolo de toate, compoziție a sufletului meu. Alături de cele două fiice, Amira și Anastasia, de părinții mei, de fratele meu, familia lui, de ”mama Simona” și ”tata Dichi”, așa cum i-am salvat în telefonul meu. Înțelegi tu… Când mă refer la Ioana, e greu să mă încadrez între granițele unor cuvinte când vorbesc despre ea. Este ca un Dumnezeu. De fapt, e Dumnezeu meu pământesc!

 

 

Marina Almășan : Din nou teologia, iată, îți vine în ajutor să te definești! 😁 Spune-mi, e complicat să fii alături de fiica unuia dintre cei mai valoroși actori români? Vorbeste-ne despre relatia ta cu tata-socru!

 

Adrian Artene : Nimic, alături de Ioana, nu este complicat. E o simplitate naturală. E ceea ce eu numesc „a mea”. În ce-l privește pe ”Dichi”, este, fără să supăr pe nimeni, prietenul meu de suflet. Ne sfătuim referitor la proiectele noastre, ne ”spovedim” zilnic unul celuilalt, ne… spunem totul!

Marina Almășan : În această frumoasă “ecuație” a sufletului, mai există un element extrem de important. Cum te-a schimbat venirea pe lume a fetitei voastre?

Adrian Artene : Sigur că Anastasia m-a schimbat „pe interior”! Așa cum s-a întâmplat și la venirea pe lume a Amirei, prima mea fetiță! Ambele mă modifică în fiecare clipă prin ceea ce există! Sunt ”punctele mele cardinale”, iar viața mea gravitează în jurul lor și al Ioanei.

 

Marina Almășan : …și îți doresc să nu-țimpierzi niciodată busola! 😊 Spune-ne acum cate ceva despre Adrian Artene, cel “nevăzut”. Ce nu știm despre tine?

 

Adrian Artene : Nu sunt un adept al matematicii, dar aș încerca să găsesc un raport între ceea ce sunt ”văzut” și ceea ce sunt ”nevăzut”. Sunt, probabil, 1 la sută ”văzut” și 99 la sută ”nevăzut”. ”Nevăzut” sunt cel ”obsedat” de fiicele lui, Amira și Anastasia, ”obsedat” de Ioana, depedent de părinții mei, Nina, Dudu, de Dichi și Simona, de casa noastră, unde scriu și citesc în curte, de discuțiile zilnice cu fratele meu, Dorin, de poezie, de muzică, de teologie, de… lumină!

 

Marina Almășan : Frumoase obsesii! Îți doresc să fie de nelecuit!  În final, am să te rog să selectezi, pentru cititoarele noastre, un vers din scrierile tale. Și să le adaugi o urare!

 

Adrian Artene : Cititoarelor voastre nu le-aș face o urare, ci le-aș împărtăși vorbe mult mai prețioase. Ducându-mă cu ani în urmă, le-aș mărturisi un sfat pe care l-am primit și eu cândva: „Fii tu și nu-l lăsa niciodată deasupra ta decât pe Dumnezeu!” 

Marina Almășan : Mulțumesc, Adrian! Mă bucur că acest interviu a avut loc! 

Femei de 10 pe Facebook