Ați mai auzit de vreun copil care să fie preocupat de pedagogie, care să citească lucrări de specialitate? Ei bine, Alice este acest copil fantastic. A venit să-mi arate, cu o seriozitate și o grabă demne de Iepurele de Martie, reflecțiile aspre și lucide ale unui renumit expert în educație contemporan: Sir Ken Robinson. Îl știam dintr-o conferință TED, în care a avut un mesaj plin de inspirație pentru toți pedagogii și părinții responsabili; adică pentru cei preocupați de soarta copiilor de astăzi, de adaptarea strategiilor educaționale la schimbările sociale rapide și năucitoare prin care trecem cu toții, îndreptându-ne către nu se știe exact ce. K. Robinson sugerează că nu e totul scăpat de sub control; că există soluții de ameliorare, de adaptare; că nu ne-am urcat cu toții － părinți, copii, profesori － într-un mare carusel colorat, care se învârte tot mai amețitor și pe care nu se mai știe cine-l conduce. Acest autor ne spune că, date fiind 
deficiențele civilizației actuale, oriunde în lume, copiii și tinerii sunt mai predispuși la anumite disfuncții decât erau cei din alte generații, de pildă, cei din secolul al XX-lea. Ei sunt: „mai însinguraţi şi mai depresivi, mai furioşi şi mai indisciplinaţi, mai nervoşi şi îngrijoraţi, mai impulsivi şi agresivi.” Alice îmi confirma și ea asta, cu o mutrișoară îngrijorată, oferindu-se ca termen de comparație livresc.
Acum, cred că se cuvine să lămurim, pentru o seamă de intelectuali care nu știu la ce se referă cuvântul „generație”, că el nu e sinonim cu promoția unui an de studii, de liceu sau facultate, iar dintr-o generație nu fac parte doar cei născuți în același an, ori pe aproape. Ea îi cuprinde pe cei născuți (adică generați) într-o perioadă suficientă cât să devină, la rândul lor, părinți － pe vremuri, cam 20 de ani, iar acum, cam 30 de ani. Copiii lor fac parte din generația următoare, părinții, din generația anterioară.
Revenind la Sir Ken Robinson, Alice ține să ne atragă atenția că el vede o soluție la unele disfucții ale copiilor și tinerilor de azi prin dezvoltarea inteligenței lor emoționale. Și, dacă vrem ca ei să nu fie nefericiți și să nu-și afecteze, la rândul lor, viitorii copii, e cazul să ne străduim în a-i ajuta. Concret, să introducem în programele școlare lecții de Educație socială și emoțională, deja aplicate în alte țări. Eu și Alice vom acorda acestui subiect rubricile viitoare. Poate vom arunca împreună o privire dincolo de frontiera Țării Mirărilor…
Comentează