Bombănelile Marinei Editoriale

Agresiunea Sfântul Valentin….

                        

    Nu-i de ajuns să mâncăm usturoi din Bangladesh, cartofi din Egipt și franzelă de la boulageriile franțuzești , că băieții veseli de la Glovo distribuie în draci pizza italienească și mâncare libaneză, că virușii ne vin din China, iar vaccinurile de peste Ocean și că azi, de Sfântul Valentin, iubitele vor primi lalele din Olanda și bomboane “Mon Cheri”. Dincolo de aceste nuanțe culinare ale existenței noastre globalizate, până și strămoșeasca noastră limbă continuă să se afle sub asediul mișelesc al cuvintelor venite de aiurea și care , culmea, le detronează cu nonșalanță pe ale noastre, cu fix acelasi înțeles. Neologismele fac parte deja din viața noastră de zi cu zi. S-au tolănit  confortabil prin circumvoluțiunile mansardelor noastre, iar limba ni le plimbă natural de colo colo, cu atâta seninătate, încât aproape că par descinse din lumea dacilor de odinioară. 

Nu mai avem ședințe, ci “meetinguri”, pantofii nu ni-i mai cumpărăm de la magazin, ci de la “butic” ( sau boutique, ca să fim riguroși), calculatorul e demult “computer”, marile întruniri respiră sub denumirea de “summit”, amintirile noastre sunt “suveniruri”, ni se face inima cât un purice când talk-show-urile de la televizor sunt întrerupte de “Breaking news”-uri, iar presa, in general, și-a câștigat dreptul de a fi “mass-media”. Studenții sunt cei mai fericiți : participă la  “internshipuri” și visează la “job”-uri cât mai bune, pe care le e rușine să le mai numească “serviciu”. Studiul pieței se făcea demult și pe la noi, doar că acum îi zice “marketing”, loc în parcare nu găsești nici dacă pe indicator scrie “Parking”,   agenții de bursă par mai șmecheri dacă-și spun “brokeri”, chiar și vedetele opace au devenit “staruri”, iar șefii ne sunt la fel de idioți, doar că acum se numesc “manageri”. Sau CEO. 

Împrumutăm haotic de la oricine, orice, doar pentru că “e în trend”, “că așa se poartă”, în fine, pentru că “vrem o țară ca afară”. Doar că unele din împrumuturile noastre se lipesc precum musca de lapte, de realitățile mioritice. Mașinile bengoase cu care am înlocuit desuetele Loganuri înaintează cu greu pe drumurile preistorice ale patriei, parăzile gay-ilor își fac loc cu greu în tradiționalismul românesc, iar unele “formate de import” de pe la televiziuni , își au ratingurile colosale cufundate într-o mare de ridicol. 

…Visăm, de generații, s-o tulim peste granițe, unde să evităm a spune de unde ne tragem, iar dacă soarta nu ne surâde sau curajul nu ne ajunge, rămânem să oftăm pe meleagurile natale, nescăpând niciun prilej de a-i invidia pe cei cărora figura le-a reușit. Țara s-a golit de medici, de asistente, de IT-iști, de constructori, de meșterii pricepuți la toate, iar cei rămași “pe loc” își ascund neputința sub haina unui patriotism formal, manifestat nici el prea des : de Ziua Națională și încă la  vreo trei-patru ocazii mai mărunțele. Atunci iile sar din cuferele bunicelor, declarațiile patriotarde invadează discursurile politicienilor, românii se prind în hore, devorează ciolanele îngopate în ancestrala fasole  și așteaptă cu nerăbdare sa vină seara, ca să se reîntoarcă la filmele de pe Netflix, vizionate în compania unei pizza, incredibil de “tasty”! 

Ghiveciul dintre română și împrumuturile barbare din alte limbi ( engleza fiind cap de afiș) dovedește haosul din mintea noastră și slăbiciunea cu care ne lăsăm manipulați, chiar și lingvistic. Cu chiu cu vai, sărmana limbă română își face loc prin marea de musafiri nepoftiți, iar cei care cutează să semnaleze fenomenul, sunt priviți ca niște relicve ale Trecutului, ca niște frâne ale progresului și primesc, in consecință,  commenturi veninoase în subsolul încercărilor lor literare de a-și apăra limba . Ceea ce, probabil, voi păți și eu. 

Așa că…see you later!

…Și unde mai pui că astăzi mai este și …Sfântul Valentin! 

Concluzia? MAKE LOVE, NOT WAR!😉