Călătorii Timp liber

Acasă la Leonardo da Vinci

La mică distanță de Florența, în mijlocul plantațiilor de măslini și a podgoriilor de viță de vie se întinde orașul Vinci iar la doar 3 km de acest oraș, în Anchiano, s-a născut Leonardo da Vinci. Aici și-a petrecut copilăria iar cele mai importante locuri din Vinci sunt strâns legate de viața și activitatea celui care este considerat adesea cel mai de seamă geniu din istoria omenirii. În centrul istoric se află Castelul Contelui Guidi, cu ziduri impunătoare de pe terasa căruia puteți admira priveliștea care a fost sursă de inspirație pentru picturile lui Leonardo da Vinci, apoi Biserica Sfintei Cruci unde a fost botezat marele geniu și Muzeul Leonardiano unde se găsesc multe din operele sale: studii despre zbor, circuitul apei, experimente optice, mașini textile, mașini de zburat, un tanc, mașină de socotit. Pe terasa aflată în spatele castelului pe lângă priveliștea care vă taie respirația veți descoperi Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci, în interpretarea sculptorului Mario Ceroli.

În drum spre casa natală sunteți invitați să admirați o expoziție permanentă care cuprinde reproducerile unor opere celebre semnate de Leonardo da Vinci. La loc de cinste se află Mona Lisa (al cărui original îl puteți vedea în colecția Muzeului Luvru) și Cina cea de taină.

Ultimul popas: Anchiamo. Casa în care s-a născut Leonardo da Vinci este o locuință rurală toscană, specifică secolului al XV-lea. Se spune că Leonardo s-a născut aici, pe 15 aprilie 1452 și este locul unde obișnuia să revină în mod frecvent pentru a-și vizita rudele, dedicându-și cea mai mare parte a timpului studiilor și proiectelor sale.

Uscatoare rufe