Eram tânăr și incorporat, militar in termen, caporal și începând cu după amiaza zilei de 4 martie beneficiam de o “învoire” ce se întindea până luni dimineața.
Ajuns acasă, pe la 20:45, dupa imbrațișătile și pupăturile de revedere, era noapte deja, mama mi-a pus de mâncare și apoi să probez o maletă ce mi-o cumparase de Supercoop dar, pe care avea de gând să mi-o facă cadou la apropiatul Paști.
Televizorul, un Stasffurt Ballet T 305 era pe TVR 1 unde rula filmul bulgaresc “Dulce si amar”, a cărui acțiune nu o mai stiu, ceva cu …pistoale, oameni răi și fete frumoase.
Terminasem de mâncat și probam helanca stând pe un scaun.
În timp ce aveam maleta trasă peste cap am simțit că fuge scaunul de lângă mine și se zăngăneau, într-un dans ciudat, cuțitul și furculița în farfurie, iar carafa cu apa s-a răsturnat….
Lustra din tavan a inceput să palpaie, iar imaginea din televizor a disparut brusc….
Pureci, pe ecran.
Se auzise o plesnitură, ce să fie ?
Căzuse “peștele” de pe televizor.
Macrameul cazuse și el dar si mica fotografie cu mine în primele luni de viață.
Nu mă dumiream.
Ce o fi…..!?
Doamne, o fi bombardament, război?
Eram confuz…..
Ochii mi-au căzut pe ceasul “Slava” de lângă televizor, ora 9 și 21 de minute.
Mama își făcea cruce.
“Dumnezeule Mare, apărăne Doamne…mare mila Ta, Doamne”,
Tatăl, nostru, care ești în ceruti…” a început mama cu glas plâns ca de bocet…
Of, Doamne!
Credeam ca am o senzație de ammețeală generată de faptul că înainte de a ajunge acasa mă “cinstisem” pentru revedere cu doi prieteni buni, cu cate un conic si……dar, tata a strigat din toți rărunchii…Doamne, Florico e cutremur ! Ieșiți, afară!
Mareeeee….mergeți afara…fugiți…Acum !
Florica era mama.
Draga de ea!
Am apucat s-o iau pe mama de braț, să deschid ușa de la hol si pe cea de afară și, desculti, să fugim în curte, langă poarta dinspre drum.
Cam….vreo 10 metri de la casa.
Tata, în izmene se chinuia să se încalțe’ cu troșii din fața casei dar, a renunțat și a venit clatinindu-de langă noi.
Parcă ….valsa…
Nu era baut.
Nu!
Nu exagerez, dar se auzea un zgomot surd ca un urlet continuu și înfundat …câinii lătrau speriați, parcă cereau protecție, iar orătăniile din curtea de păsări ajunseseră langă noi.
Cum ?
Nu stiu.
Nu ne puteam ține echilibrul și ne-am cuprins unul pe altul în brațe, toti trei.
“ de o fi să fie barem să fim impreună…” a zis tata sau mama…
Dintr-odata cerul s-a intunecat…….smoală..
Bezna totală.
De unde pană atunci fusese lună plină și multe stele pe cer….
într-o fracțiune de timp se luase curentul, iar cerul se intunecase ca smoala.
“Doamne……nenorocire…ăsta-i sfârșitul lumii..”
Mă închinam și mulțumeam Domnului că sunt cu ai mei, cel puțin, sfârșim împreună…
Pământul se unduia ca și când pe sub el trecea ceva, cineva, iar firele de la stalpii de curent atingeau gardul, copacii se aplecau cu crengile până la pamant, acoperișul casei clămpănea stând să cadă pe pamant….gardul se unduia ca șarpele.
Coșurile de pe casa vecinului din fata, unchiu’ Mișu al lui Câcă, s-au pravalit cu zgomot peste țigla acoperișului și de acolo jos, în spatele casei.
Brrrrrr……Nefiresc….
Asta era senzația.
Frica! Tremuram cu totul…
Jale!
Se auzeau glasuri de oameni…țipete…nefirești.
Lumea ieșise pe la porti, pe uliță și se vâita in gura mare invocându-l pe Dumnezeu Tatal, Fiul si Maica Domnului.
Un cal al lui nea Niculae zis Ciurică, scăpase din grajd, pe drum și era alergat de doi câini și cațiva oameni ca să-l prindă.
Era speriat rău, bietul de el.
Cocoșii cântau răgușiți, mai mult cârâiau, bibilicile nu mai conteneau cu…” păcat, păcat…”, iar celelelte orătănii se văicăreau, care pe limba lor, mai ales bibilicile și gâștele vecinei de peste drum., bulea Vasila lu’ nea Mituș Chiriță.
Vecinii strigau unii la alții pe ulită sau peste gard.
Ce harmalaie, de nedescris.
Vacarm.
Din grajdul vecinului, de peste drum, se auzeau caii nechezand si oile behaind în saia, ca să nu mai zic că se auzeau și injuraturile vecinului la adresa nevestei, de parca ea era de vina că se cutremura pamantul.
Biata de ea, tanti Petruta nora lu’ Ciurica.
Era din dintr-a lu’ Gheorghe Bozianu, femeie harnică, care tinea cu casa.
“Betivul…..”,zice mama.
“Nu-l mai satură, Dumnezeu. Vai de capul ei, n-aș fi stat cu unu ca ăsta…”.
“Vai, zice mama…Ce o face măta mare ?
Nu e acasa la ea, e la militianu’ ala nou, are grija de ăla micu.
Să nu se sperie.”
Atât.
A venit curentu’ iar tata s-a repezit in casa și a dat drumul la radio.
Aveam, il mai am, un radio cu lampi și “ochi magic”Orizont, fixat pe frecventa de la “Europa libera”.
“ …nu avem informații din țară…se intamplă ceva acolo..” se auzea pană la noi la poarta, radioul tatei.
“ se pare ca a fost cutremur mare …ne spune un corespondent care a reusit sa vorbeasca prin telefon cu cineva de la Timisoara…via Belgrad…”( citatele sunt aproximative).
“Petrică, da-l mai tare mă, să auzim și noi”, a strigat cineva de pe drum la tata….
S-a luat din nou curentul și abia spre dimineată a revenit.
Mi-am lasat parinții alaturi de vecini și cu o lanternă în mână am plecat spre casa milițianului, care era la postul de militie, sa văd ce face mamaia.
Aveam o lanterna Midway, americană, din vremea razboiului.
Mi-o daruise tataia Ispas.
Pascu, cum il alinta mamaia.
De unde o avea, nu stiu.
Pe drum m-am intersectat cu oameni ce veneau de la fabricile din Bucuresti.
Au ajuns în sat cu camioane Carpați sau Bucegi luate de la fabrici.
Veștile erau…apocaliptice…au cazut blocuri……arde fabrica de vopseluri de la Cățelu’, blocurile de pe Pantelimon se sprijină unele de altele pe latul străzii…
Măiculițăăă…
…La capătu lu’14, la Granitul e jale mare au cazut macaralele si sunt morți….mulți…
Doamne, Dumnezeule…….chiar așa să fie !?
Am ajuns la postul de militie.
Era intuneric.
Beznă.
Am intrat in curte, m-am apropiat de geam și am strigat.
“ – Mamaie, esti aici ?
– Traiane, mamă tu esti ?
– Eu sunt mamaie, dragă. Cum esti?
– Bine. Asta micu doarme, mi-a raspuns ea, de dincolo de geam.
– Te-ai speriat, zic eu.
– Da. A cazut tabloul asta mare din perete și a trecut pe langă capu’ lu’ asta micu…..”
A ieșit în ușă și m-a sarutat pe obraz strangandu-mă în brațe
“Eram sigură că vei veni să mă cauti, dragul meu copil”.
Am mai schimbat o vorba doua si, dupa ce i-am sarutat mana, am plecat.
Din drum am auzit-o…”să-i zici lu’ mă-ta sa treacă pe la noi să vada ce face ăla bâtrânu.
Tataia era “ ăla bătrânu”.
M-am intors acasa.
Cred că era 4 dimineața
Pe la 7 am plecat către cazarmă, în Drumul Taberei, pe la Orizont.
Ce aveam sa văd și să trăiesc în urmatoarele zile intrecea orice inchipuire, dar……asta-i viața
Atat.
Comentează