Serialul meu chinezesc a luat sfârșit. Fac, totuși, o pauză în mersul firesc al zilelor către veșnicul Mâine, pentru a vă vorbi puțin și despre ei, chinezii. Ma aflu deja de câteva zile acasă, luptându-mă să îmblânzesc fusul orar care-mi dă încă nopțile peste cap, aducându-mi diminețile mult prea devreme. Vreau să vă vorbesc puțin despre chinezi, ca o mică paranteză pe care o simt necesară. Chiar dacă ei sunt destui și prin jurul 
vostru, pe aici, prin București, sunt sigură că nu ați avut prea multe ocazii să interacționați. Lucrurile pe care vi le mai cumpărați, în centrul comercial Europa sau cinele gustoase, servite la unul din cele câteva restaurante chinezești nu sunt un context prea generos pentru a cunoaște un popor. Despre chinezi, așa cum i-am văzut eu, la ei acasă, și nu doar în această călătorie, vă voi vorbi , în rândurile ce urmează..
N-o să rătăcesc printre cifre statistice și date istorice. Faptul că avem de a face cu cea mai mare națiune a lumii, îl știți cu toții. Aproape 1,4 miliarde de locuitori are China. Cineva, un ins cu puteri vizionare, pronostica : “Viitorul planetei este galben”. Dacă Viitorul înseamnă, așadar, ce am văzut eu în China, nu sunt motive de îngrijorare, ba dimpotrivă!
Studiul meu, în materie de chinezi, se întinde pe ani buni. Vreo 5, la număr. I-am cunoscut în cele mai mari orașe ale lor si în cam toate ipostazele : și la muncă, și acasă, și în timpjl liber, și la shopping, si la distracție. Anul acesta, după cum bine ați constatat, proiectele mele jurnalistice m-au adus în cel mai mare oraș al Chinei, care adună laolaltă 30 de milioane de suflete. Termenul “suflete” nu-l folosesc chiar întâmplător. Pentru că de un lucru sigur m-au convins călătoriile mele : chinezii au un suflet mare, atât de mare încât te poți lesne cuibări în el, de-i ești prieten. Și, ca să continui folosind un proverb românesc – “cin-se ia cu mine bine/îi dau haina de pe mine” – de te ai bine cu chinezii, nu-ți vor da numai haina de pe ei ( și vă asigur că s-a terminat demult cu uniformele acelea gri, încheiate 
până-n gât, și că locuitorii de astăzi ai Chinei se îmbracă în hainele celor mai vestite branduri internaționale!) , ci iți vor construi și autostrăzi, clădiri monumentale, căi ferate și altele asemenea lor, și iți vor umple magazinele cu tot ceea ce iți lipsește.
Am avut de-a face cu o mulțime de chinezi. Și oficiali, și obișnuiți. Și bărbați, și femei. Și tineri, și vârstnici. Și din vremurile de “Atunci” ( când chinezii “semănau” atât de bine cu noi – nu fizic, firește!) și chinezi de Astăzi – o tânără generație spectaculos de modernă. Pot spune cu mâna pe inimă, și provocând la duel orice cârcotaș, că sunt niște oameni de toată isprava. Să vorbim despre hărnicie? Nici nu-i nevoie! Trebuie doar să face ochii roată și să ne împiedicăm privirea de orașele lor moderne, de infrastructura impecabilă, de condițiile de viață, din ce în ce mai bune, pe care și le făuresc. De fapt, nu hărnicia și tenacitatea chinezească reprezintă principala materie primă a Marelui Zid Chinezesc, care a uluit întreaga lume?…
Să vorbim puțin și despre patriotism.. Da, chinezii încă nu au ajuns la păguboasa concluzie mioritică, cum că patriotismul ar fi un sentiment desuet. Și nici nu cred că vor ajunge vreodată. Ei își iubesc sincer țara și îi venerează trecutul. Muzeele lor de istorie arată impecabil și sunt mereu pline de chinezi. Nu, nu aduși cu forța, ci veniți de bună voie, de multe ori de la mii de kilometri distanță. Îmi amintesc cum, acum vreo trei ani, când am vrut să vizitez Muzeul de istorie de la Beijing, am avut de înfruntat o coadă de peste o mie de persoane… Cum?!? Ce ziceți? Dacă își iubesc conducătorii?!? Dacă nu s-au plictisit de 
steagurile roșii? Păi..de ce să nu-i iubească, dacă oamenii o duc din ce în ce mai bine, societatea prosperă, în magazine găsești tot ce vrei – mărfuri din toată lumea – brandurile cele mai vestite, serviciile sociale sunt la înălțime, salariile – mari, cheltuielile de zi cu zi – rezonabile? De ce să nu-i iubească, dacă accesul la informație este uluitor, dacă programele de televiziune sunt extraordinare, dacă pot călători liber prin întreaga lume, dacă-și pot trimite copiii la studiu, în lrice universitate de pe planetă? Nu, nici de steagurile roșii nu s-au plictisit și nu îi încurcă defel : fac parte din viața lor, iar viața lor este mult schimbată în bine, față de Trecut. Lozincile mobilizatoare ce colorează orașul si care nouă, românilor, prin asociere cu perioada întunecată pe care mulți dintre noi am trăit-o, ni se par, poate, horror, nu fac decât să-i îndemne să continue drumul pe care au pornit-o. Ceea ce 
chinezii și fac, cu entuziasm : și asta pentru că rezultatele se văd. Șoferul repartizat nouă la Chingqqing – simpaticul Yu- are pe parbriz două stegulețe roșii, încrucisate :cel al Chinei și cel al Partidului Comunist. Le-a pus din proprie inițiativă și nu i se pare nimic deplasat. Conduce un microbuz modern, este îmbracat în jeanși Calvin Klein, tricou Armani, ochelari RayBan și pe accelerație apasă cu Conversi. Conduce bine, e relaxat, glumeț , știe Chongqing- ul ca-n palmă și e foarte mândru de orașul său.
…..Cum mai sunt chinezii? Din cale-afară de amabili și politicoși. Iți zâmbesc mai tot timpul, te ajută atunci când te văd derutat, te salută ceremonios și îți spun , de o mie de ori pe minut, “Xie-Xie!”, adică “Multumesc!”. Îți mulțumesc, în primul rând, pentru că le faci onoarea de a le fi oaspete. Iar dacă ești român, zâmbetul lor este și mai larg, pentru că te consideră un prieten vechi al Chinei. Iar chinezii nu-și uită niciodată prietenii.
Proiect realizat cu sprijinul Asociație de Prietenie a Chinei cu popoarele lumii, filiala Chongqing
Mulțumim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Camerei de comerț și industrie România-China
Călătorie oferită de TURKISH AIRLINES
Comentează