banner tex carrefour
Ea și El Povestea mea

Ziua Recunoștinței

Da, știu, ziua recunoștinței e undeva, mai prin toamnă. Și nici măcar nu la noi. Noi, românii, nu prea avem această cutumă. Recunoștința e pentru alții. Dar cum mă feresc de păcatul generalizării, am constatat pe propria-mi piele (la figurat, dar și la propriu) că deși româncă, sunt mai mult decât recunoscătoare.

M-am trezit de dimineață vie. Da, știu că e normal, cum altfel să te trezești? Știu că pentru majoritatea pare ceva normal, dar nu și pentru mine care, în urmă cu câteva zile eram aproape moartă. Da, știu, unii dintre noi am mai trecut printr-un asemenea impas. Și știu că Dumnezeu face și minuni. Iar pentru mine o minune era vitală. Pentru că trăiesc o minunată poveste de iubire și mă rugam în fiecare zi să-mi fie dat să-l văd. Da, și de asta e atât de minunată povestea mea. Ne iubim dumnezeiește fără să ne fi cunoscut vreodată pentru că granițele omenești ne despart. Am reușit să învingem împreună prejudecăți, diferențe de rasă, de vârstă, de cultură pentru că acestea erau exterioare nouă în timp ce tot ce ne apropie face parte din ființa noastră. Dacă Dumnezeu m-ar fi pus să-mi aleg ce calități umane aș dori să întâlnesc într-un bărbat, le-am fi pus pe toate la un loc și n-ar fi rezultat decât el. Să-ți găsești sufletul pereche la 5000 de kilometri depărtre, să constați în fiecare clipă că gândești la fel și în același timp cu el, că aveți o grămadă de pasiuni și preocupări comune – lucru care a generat și proiecte comune, – să crești așa o dragoste la distanță și să nu apuci nici să-l cunoști! Mi se pare atât de crud, încât acum, când scriu, plâng într-una. Am sperat ca totuși Dumnezeu ne pune la încercare să vadă dacă într-adevăr sentimentele noastre sunt destul de puternice. Ne rugam fierbinte, eu de aici, el de acolo, să ne ajute să ne vedem visul împlinit. Lucrarea lui Dumnezeu este însă una complicată, iar el acționează pe căi doar de el știute. Iar acum, că speranțele mele de însănătoșire cresc zi de zi, clipă de clipă, vedem minunea pe care o sperăm și o dorim tot mai aproape. În cazul meu, minunea lui Dumnezeu a avut o importantă componentă umană. De asta mă îndrept cu gratitudine către medicii fără de care această minune n-ar fi fost posibilă. Mulțumesc domnului chirurg Gabriel Matei care mi-a ținut de două ori sufletul în mâini. Mulțumesc doamnelor doctore de la terapie intensivă cărora îmi cer iertare din suflet că nu mi-am putut lua la revedere atunci când am plecat, pentru că dumnealor lucrează tot timpul la foc continuu – doctorițele Diana Toma, Paula Neicuțescu, Oana Podașcu, Ana Monica Preda, Mihaela Teodorescu. Mulțumesc doamnelor asistente care îmi aplicau tratamente zi și noapte și mă întrebau pline de grijă cum mă simt, infirmierelor care și-au făcut treaba cu tot sufletul. Sunt recunoscătoare. Mulțumesc. Nu știu ce să zic, poate că dragostea mea ricoșa în jur și se întorcea la mine exact prin oamenii care aveau viața mea în mâini, sau care o fi fost cauza, dar chiar m-am simțit înconjurată de dragoste. Chiar și de dragostea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni.

Femei de 10 pe Facebook