banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Ziua în care m-am bucurat că Victor nu se uită la televizor

 

Ieri a fost unul din momentele în care am răsuflat ușurată că Victor al meu nu se uită la televizor. De obicei, chestiunea asta mă enervează cumplit. Cum, adică, să nu vrei să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în țara ta?!? “Stai liniștită, mama, știu tot, citesc știrile pe mobil”- îmi răspunde, de fiecare dată, asemeni unui adult care-și liniștește copilul agitat din preajmă…
Ieri, însă, am fost fericită că fiul meu nu privește știrile , la televizor. Mi-ar fi fost tare greu să-i înfrunt privirea, după ce ar fi urmărit bazaconia aceea de stire, reluată la nesfârșit de tabloidele jurnale, și referitoare la felul în care se distrează tinerii țării, în vacanța de 1 Mai…
Cum să-i explic eu fiului meu, cum de există, în aceeasi țară a lui, sub același cer și Guvern, tineri de seama lui, care-si pot permite sfidătoare vacanțe de mii de euro, hoteluri de super-lux ( nici nu știam că există, la noi, asemenea prețuri!), helicoptere care aterizează aproape în holul hotelului și șampanii care echivalează , ca și cost, câteva salarii minime pe economie?!?
Iartă-mă, Victor, că te-am pregătit pentru un altfel de lume, pentru o lume în care eu am crezut sincer, o lume clădită pe cinste și responsabilitate, în care numai truda onorabilă îți poate asigura un loc în față. Iartă-mă pentru că te-am torturat cu principii spartane de educație, cu reguli de bună purtare, cu legi ale onoarei, atât de anacronice, iată.
Iartă-mă pentru toate privațiunile la care te-am supus – unele din neputința de a-ți oferi tot ceea ce mi-aș fi dorit, altele – voite, din dorința de a nu te răsfăța din cale-afară. N-am vrut decât să te învăț că banul cinstit se câștigă greu și trebuie cheltuit cu înțelepciune și drămuire.
Tinerii aceia deraiați, scăpați parcă din ospicii sclipitoare ale unui mileniu al nebuniei, petrecăreții din reportajele televizate nu reprezintă “țara”, Victor, așa cum relatau reporterițele frenetice, descriind cu clăbuci la gură “atmosfera incendiară” din străbuna Mamaie, devenită paradisul beizadelelor mioritice! Țara ta nu e alcătuită din acele personaje odioase, care țopăiau îndrăcit pe ringul de dans, înecate în fum și decibeli, îmbrăcate/ dezbrăcate în țoale ultrascumpe, îmbătate cu licori fine , sărbătorind isteric – ca o ironie – Ziua muncii…celorlalți!
Mă bucur, Victor, că nu ești ca ei, deși împărțiți aceeași generație, ascultați aceeași muzică, butonați aceleași device-uri și vă bronzați sub același soare! Mă bucur că te scârbesc până la lehamite pițipoancele, ca nu dai doi bani pe brandurile răsunătoare, că preferi să vizitezi un muzeu, decât să-ți ingropi nopțile prin baruri, că șifonierul tău ascunde haine cuminți și că vacanțele tale nu s-au depărtat de linia bunului simț , al măsurii, al cumpătării. Îți mulțumesc, Victor, că îți privești școala ca pe o necesară punte către viitorul tău, că știi să iubești frumos, de ani buni, aceeași fată, cuminte și ea, că nu ți se întunecă chipul, atunci când urci , NU într-un helicopter, ci într-un autobuz aglomerat, unde nu ți-e târșă să stai lipit de trupurile asudate ale celor cu care viața nu a fost din cale-afară de generoasă. Îți mulțumesc, Victor, că nu-i privești, de sus, pe aceștia, chiar dacă știi mai multa carte decât ei și locuiești într-un cartier mai spălat, îți mulțumesc că îți iubești părinții și bunicii, deși au trăit în comunism și că nu-i vei jigni niciodată pe cei ce vor gândi altfel decât tine.
Și încă o dată mă bucur că nu ai apucat să urmărești dezgustătoarele imagini de ieri, despre “cum se distrează tineretul țării, de 1mai” pentru că m-ai fi privit aspru și întrebător, simțindu-te brusc groaznic de diferit față de colegii tăi de generație! Căci mă tem că nu aș fi găsit cuvintele potrivite pentru a te convinge că, de fapt, nu ei reprezintă “țara” și viitorul ei….
… Și asta din simplul motiv că nici eu nu mai sunt atât de sigură spre ce ne îndreptăm…..

Femei de 10 pe Facebook