banner tex carrefour
Best seller Timp liber

“Warcross” de Marie Lu – cartea pe care nu trebuie s-o ratezi!

Pentru milioanele de utilizatori care se loghează în fiecare zi, Warcross nu e un simplu joc, ci un mod de viață. Obsesia a început cu zece ani în urmă, iar fanii s-au întins acum pe întregul mapamond. Unii se grăbesc să scape de realitate, iar alții speră să facă profit. Zbătându-se să supraviețuiască, tânăra hackeriță Emika Chen lucrează ca vânător de recompense, urmărind jucători care pariază ilegal pe Warcross. Dar competiția este nemiloasă, iar supraviețuirea, deloc ușoară. Ca să facă rapid rost de bani, Emika își asumă un risc și intră ilegal în jocul de deschidere al Campionatului Internațional de Warcross, însă alunecă accidental în plină acțiune și se transformă peste noapte în subiect de senzație. Convinsă că va fi arestată, Emika este șocată când, în schimb, primește un apel de la misteriosul creator al jocului, tânărul miliardar Hideo Tanaka. Oferta este de nerefuzat: el are nevoie de un spion în turneul de anul acesta, pentru a descoperi originea unei probleme de securitate, și dorește ca Emika să preia acest rol. Cât ai clipi, tânăra e transportată la Tokyo și aruncată într-o lume a faimei și bogăției, la care îndrăznise numai să viseze. Curând, însă, investigațiile sale dezvăluie un complot sinistru, cu urmări grave pentru întregul imperiu Warcross. În acest thriller SF, autoarea Marie Lu creează o lume captivantă, fermecătoare, în care să alegi în cine să ai încredere poate fi cel mai periculos pariu dintre toate.

Un prim volum excepțional al unei serii cyberpunk, punctat de momente romantice și întorsături de situație demne de un thriller. KIRKUS REVIEWS

Femei de 10 pe Facebook