banner marshal garden
Ea și El Povestea mea

Vorbind cu câinii

femeie catel

Câteodată singurătatea mea mă bucură. E bine să faci tot ce te taie capul fără să dai socoteală nimănui. E bine să n-ai obligații și să-ți folosești resursele pentru tine personal. Să n-ai grija altei persoane. Sunt puternică și în general fac față provocărilor. Uneori. Alteori, mă gândesc că e bine să ai cu cine să te sfătuiești, cu cine să schimbi o vorbă. Cine să te asculte, să te ajute și să te-nțeleagă. Uneori parcă mă satur să vorbesc numai cu câinii. Așadar, stăteam eu astăzi relaxată la saună, încercând să meditez – să nu mă gândesc la nimic adică. În saună mai era un tip de vârstă mijlocie, adică la vreo 40 de ani, care tot așa, părea că meditează. Sau poate doar transpira. N-am de unde să știu. Imediat intră și soția dumnealui – veți vedea de unde știu că-i era soție – și se apucă să sporovăiască. N-am luat în seamă ce spunea, atâta doar că mă încerca un strop de invidie. Eu n-aveam cu cine să vorbesc. Așa că am lăsat meditația deoparte și am încercat să mă gândesc, nostalgică, ce bine e să ai totuși o persoană în viața ta cu care poți să comunici. Mi-a trecut repede nostalgia, pentru că tipul, deodată, țipă la ea: ”Dar mai taci odată!”. Vedeți, atunci am înțeles că-i e soție. Că izbucnirea individului nu era din cauza celor câteva minute de vorbărie enervantă. Ci din acumulări succesive de plictis și saturație. Cu cine altcineva te poți purta atât de mitocănește dacă nu cu nevastă-ta?! Da. După cum v-am spus, câteodată singurătatea mea mă bucură.

Femei de 10 pe Facebook