banner marshal garden
Ea și El Povestea mea

Virtual. O zi mare în care vorbim despre Dumnezeu.

Chiar a fost o zi mare. Dar nu pentru ceea ce credea el. Nici măcar pentru ce credeam eu.

”Meriți mai mult. Ești religioasă?”

Ei, aici m-a cam blocat. Nu voiam să-l mint. Dar nu voiam nici să-l pierd din start. Doamne, ce să-i spun?

”Îți mulțumesc, Thomas. Ai văzut cum sunt, așa că vei înțelege că am propria mea credință. Nu prea ortodoxă”.

”Dar crezi în Iisus, așa-i?”

”Da. Chiar vrei să vorbim despre asta? Vreau să spun, acum?”

”Doar verific dacă crezi. E ok dacă crezi.”

”Dar dacă nu cred?” încerc eu marea cu degetul.

”Atunci ar trebui să crezi” mi-o taie el, scurt.

Știam sensibilitatea nigerienilor la acest subiect. Misionarii aceia care i-au creștinat au făcut o treabă temeinică. Cam jumătate din populație sunt islamiști, dar cealaltă jumătate sunt creștini practicanți, mare parte protestanți, dar și catolici. Thomas este catolic. În fiecare duminică merge la biserică, unde asistă la toată slujba care de multe ori ține 3-4 ore. Întreaga familie merge la biserică. Dacă ar lipsi, s-ar fi simțit vinovați.

”Bine. Nu e vorba despre Isus. E despre noi. Oamenii. Nu-mi place să cer ceva Domnului tot timpul. Eu cred că El deja ne-a dat totul ca să ne descurcăm singuri. Atunci, de ce cerem? De ce ne rugăm?”

”Da”.

”Noi ar trebui doar să fim recunoscători și să mulțumim. Nu să cerem”.

”Și eu la fel cred. Da”.

Acum știu că nu credea asta. Doar îmi cânta în strună.

”Ai dreptate. Eu cer doar când sunt în nevoie, când nu e altă cale”.

”Știi, am o problemă cu preoții de-aici, din România. Sunt așa de materialiști. A, mi-am amintit că aproape am terminat articolul despre îngeri”.

”O! Wow! Așa curând?”

”Ce-i așa curând?”

”Traducerea. Ai spus că aproape ai terminat-o. Ai terminat-o repede.”

”Da. Am Google Translate. Nu-i așa grozav, dar îmi e de ajutor. Mereu am spus că Google e cel mai bun prieten al omului. Nu știu cum am trăit atâția ani fără Google!”

”Sunt impresionat de cât de bine te pricepi la tehnologie, în special la utilizarea internetului. Chiar sunt impresionat”.

”A, iubesc internetul. Și Facebook-ul”.

”De Facebook știam. Știu că iubești Facebook-ul cu-adevărat”.

Se referea probabil la chat-ul meu cu Patrick, pe care-l citise.

”Da”.

”Ai mâncat?” mă întreabă el. ”Sau ai băut numai cafea?”

”Thomas, ți-e foame? N-ai mâncat, nu-i așa?”

”Am mâncat. Nu vorbeam despre mine.”

”Există niște previziuni despre Facebook, ca într-un an sau doi vom fi atât de plictisiți încât vom renunța la el.”

 

”Nu crezi asta, așa-i?”

”Cred că e posibil, și aș renunța dacă mi-ar oferi mai întâi ceva mai interesant în loc. Spune-mi, te rog, dacă ai altceva de făcut, nu vreau să pierzi atâta timp cu mine. ”

Habar n-aveam pe-atunci câte sute de ore vom petrece împreună. Nu voiam să-și piardă timpul cu mine? Aiurea, de fapt chiar asta voiam. Așa că îi spun:

”Doar dacă îți face plăcere.”

”Nu-i nicio problemă. Doar somnul mă mai poate lua de-aici.”

”Ți-e somn?”

”Nu. Oricum, trebuie să stau până la 10 să închid generatorul.”

Pe atunci habar n-aveam ce-i cu generatorul ăsta. Dar cu timpul am aflat. În Nigeria nu exista curent electric tot timpul. Se dădea cu porția, de la o oră până la câteva ore pe zi, diferind de la oraș la oraș. Așa că oamenii – cine-și permitea, probabil – aveau generatoare pe care le utilizau la iluminat și pentru câteva aparate electrice de strictă necesitate – televizorul, încărcătorul telefonului mobil și, pe ici-pe colo câte un ventilator. Doar erau în Africa. Dar astea aveam să le aflu mai târziu. Așa că, deocamdată, îi spun:

”O, nu-nțeleg ce spui tu acolo, dar te cred. M-am simțit așa de bine încât nici n-am simțit cum trece timpul. E minunat să întâlnești pe cineva atât de compatibil. Sau capabil”, i-am spus eu, făcând aluzie la cântecul lui.

L-am simțit zâmbind. Poate nu mă credeți. Înțeleg. Au fost momente când nici eu n-am putut crede ce se-ntâmplă. Știu că eram la 5000 de kilometri distanță, și totuși îl simțeam atât de aproape încât parcă-l auzeam și cum respiră.

”Înțeleg”, îmi răspunde el, ”cred că ăsta-i talentul meu, interacționez ușor cu oamenii.”

”Desigur, ești Geamăn”, îi spun eu, referindu-mă la zodia lui.

”Îi înțeleg foarte repede”, îmi spune el, apoi, văzând postarea mea, întreabă: ”E una dintre calitățile lor?”

”E principala lor calitate”.

”Wow!”

”Dar nu au numai calități, știi asta, nu? Este un semn dual, sunteți doi într-unul”.

”Nu știu prea multe despre chestiile astea cu gemenii. Ce vrei să spui?”

”E greu pentru partenerul tău de discuție să știe cu care dintre gemeni stă de vorbă. Și talentul artistic. Câteodată ei joacă un rol.”

”Hmmmm”, se arată el neîncrezător. Sau așa am interpretat eu.

”Ah, firește, nu știi,” îi zic eu, dar el îmi răspunde:

”Parc-ai vorbi despre mine”.

”Serios?”

”Sunt surprins. Pe bune.”

”Cred foarte mult în caracteristicile zodiilor. Eu sunt un vărsător tipic”.

”Care nu îmbătrânește niciodată, activ întotdeuna”, îmi zice el, amintindu-și probabil ce deja îi povestisem despre mine. Eu completez:

”Pentru că sunt atât de deschiși către tot ce-i nou, după cum ai observat. Foarte originali. Prieteni loiali. Nu sunt prea bune neveste.”

”Adevărat? Ce lună-i asta?”

”Februarie”.

”Interesant. Chiar crezi chestiile astea.”

”Da, cred. Chiar observ oamenii și îi compar cu caracteristicile zodiei. E bine de știut, când întâlnești pe cineva să știi ce aștepți de la el. Sau de la ea.”

”Ce crezi că face zodia Gemenilor periculoasă? Duplicitatea?”

”Nimic nu e periculos, dacă știi la ce să te-aștepți. Atunci știi cum să reacționezi. Deci duplicitatea nu e periculoasă. Mă simt de parc-aș avea doi prieteni, nu unul singur”.

”Vrei să spui acum, cu mine?”

”Biiine, am glumit. Zâmbește. Dragă, unul dintre voi a promis că-mi mai trimite niște cântece.”

”Lol”.

”Acum dați vina unul pe altul și nu-mi trimite niciunul”.

”Hahahahhaah

Chiar m-ai făcut să râd. Pe bune. Dar am să-ți trimit cântecele.”

”Asta-mi place, să știi. Dar vrei să spui îți vom trimite.”

”Hahahahaha, sunt doar eu. Doar eu.”

”Bine. Ce-ai făcut cu celălalt?”

”După mine, nu merg amândoi împreună. Cred că am un alter ego”.

”Da, de-aia sunteți doi. Ca să-l folosești pe fiecare în situația potrivită”.

”Doamne ajută-mă”, spune el.

”Da, ne-ajută pe toți.”

”Îți mulțumesc pentru astăzi. M-ai luminat.”

”Sper să-ți folosească”.

”Am învățat o mulțime de lucruri de la tine. Chiar sunt fericit”.

”Și eu. De-asta iubesc Facebook-ul”.

”Și eu”.

”Mulțumesc, Thomas. Și eu sunt fericită”.

”Ar trebui să mă duc la culcare”.

”Bine, dragă. Noapte bună. Când ai nevoie de mine, știi unde mă găsești. Întotdeauna pe Facebook”.

”M-ai făcut să zâmbesc. Bine. Noapte bună”.

De fapt, el mi-a zis Good 9t. 9t, când îl pronunți, sună exact ca night. Ingenios. Îmi plac chestiile astea care simplifică viața. Era un fel de stenografie. Învățasem stenografie odată, în tinerețe și mă distraseră grozav prescurtările alea. Dar pe moment n-am înțeles, așa că i-am zis:

”Nu înțeleg, dar te cred. Vă cred”, insist eu, făcând referire la zodia lui.

”Hahahaha

Am zis noapte bună. Zâmbește.”

Slavă, domnului, un nigerian cu simțul umorului.

”Oo, am să-nvăț și eu de-astea. Noapte bună, Thomas.”

”Da, la revedere”.

”La revedere”.

Mi-am dat seama că astăzi nu mă gândisem deloc la Patrick. La niciunul dintre ei.

Etichete

Femei de 10 pe Facebook