Bărbați de 10 Diverse

Valoarea nu așteaptă numărul anilor. Interviu cu ALEX IORDACHE, tânărul patron al companiei ZAHIR TRAVEL

Nu demult, echipa mea a întreprins o jucăușă călătorie în paradisul numit „Veliko Tarnovo”, mai jos de Dunăre, la vecinii bulgari. Nu degeaba, acestor acțiuni americanii le-au spus „team-building”: dacă sunt bine organizate, ele sunt în măsură să sudeze o echipă, făcând-o să lucreze mai cu spor, la întoarcerea acasă.
Călătoria noastră a fost organizată impecabil, chiar dacă nu avusesem nicio referință despre ZAHIR TRAVEL, atunci când am ales firma cu pricina de pe internet. Mi-a sunat a „Paulo Coelho”, am văzut că , printre altele, operează în Bulgaria și…am ales. Microbuz confortabil, șofer mai mult decât drăguț și cooperant, hotel de 4 stele, plus destinația – la înălțime.

Pe drumul de întoarcere, spiritul gazetăresc m-a făcut să-l trag de limbă pe nea Axinte, cel de la volan : a cui e firma? Cine e patronul? Când dai de un lucru bun – fapt rar în zilele noastre – nu poți trece mai departe, cu una cu două! Fără să dea prea multe din casă ( probabil, politica firmei! ) nea Axinte mi-a spus, totuși, că managerul agentiei Zahir Travel este un tânăr – Alex Iordache – și că nu crede ca acesta să aibă mai mult de 25 de ani. Fiind mamă de băiat din cam aceeași generație, informația mi-a stârnit curiozitatea.
La întoarcere, l-am căutat pe acel Alex, despre care între timp aflasem că a absolvit Facultatea de Economie a Turismului Intern si International din cadrul Universitatii Romano-Americane si că este masterand în Afaceri în Turism. S-a legat un dialog, din care am tras concluzia, printre altele, că ZAHIR TRAVEL va fi, de aici înainte,pentru români, o opțiune de neneglijat. Si pentru mine, și pentru voi!

Marina Almășan: – Cine este Alex Iordache și cum a ajuns el, atât de tânăr, să fie om de afaceri? De obicei, genul acesta de situații te duc cu gândul la …copiii de bani gata! 😊

Alex Iordache: – Ideea de a deschide o agentie de turism nu imi apartine….eram in clasa a -12-a , urma sa sustin examenul de BAC si imi doream sa urmez facultatea de turism si coincidenta a facut ca in aceeasi perioada s-a ivit o cunostiință a tatălui meu care a venit cu aeasta propunere de afacere. In primii 2 ani de la deshiderea agentiei eram student , drept urmare nu mă implicam 100% in desfășurarea acesteia. Undeva în anul 3 de facultate, discutand cu tatal meu am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma implic direct pentru bunul mers al acestei afaceri. Am renuntat la ceilalti acționari (cei care au venit cu idea deschiderii afacerii) si de atunci m-am ocupat 100% impreuna cu colegii mei

Marina Almășan: – Prea ușor nu cred că a fost. La vârsta asta, tinerii stau mai puțin prin birouri și mai mult prin cluburi..

Alex Iordache : – Bineînțeles că a fost foarte greu , fiind o agentie mică nu reușeam să obținem rezultatele așteptate de noi. La început nu eram managerul agenției deoarece nu aveam actele necesare pentru a detine această funcție, de aceea am fost nevoit să o atribui altcuiva, până acum un an.

Marina Almășan: – Lumea spune despre dumneavoastră: ” un tânăr care promite”. Cine anume v-a inspirat, în plan profesional? Putem vorbi de modele în viață? Vreun personaj din cărți, vreo rudă de succes?…

Alex Iordache: – Părinții mei mi-au inspirat, de mic copil, spiritul de anteprenor și de muncă. Am muncit încă de la 12 ani. Imi doream, la acea vârstă, să fiu pilot de curse, căci eram pasionat și de mașini și motoare…Pasiune pe care o am și astăzi!

Marina Almășan: – Deci să înțeleg că, până la urmă, părinții te-au îndemnat să mergi pe calea afacerilor?

Alex Iordache : – Parintii mei nu mi-au impus niciodată să fac ceva anume, însă de mic m-au învățat ce înseamnă munca.

Marina Almășan : – Este grozav că mai există astfel de parinți responsabili, în zilele noastre. Și iată-vă om de afaceri la doar douăzecișiceva de ani. Care sunt avantajele tinereții, în domeniul afacerilor? Bănuiesc că unicul dezavantaj este lipsa de experiență, nu?

Alex Iordache: – Avantajele tineretii sunt puterea de munca si optimismul. Dezavantajul principal a fost lipsa de experință și bineînțeles că am avut și ceva probleme din această cauză.

Marina Almășan: – Dacă nu mă înșel, tatăl tot om de afaceri este. Vă este cumva modelul principal? Sprijin? Partener? Care sunt lucrurile de bază pe care a încercat să vi le transmită, pentru a rezista în această jungla a afacerilor, care caracterizează România?

Alex Iordache: – Tatal meu este important om de afaceri (in opinia mea), un model si in fiecare zi încerc să îl depășesc. Ne sprijim reciproc și imi este un partener de nădejde, deoarece agentia ZAHIR TRAVEL face parte din grupul de firme cu peste 80 de angajati . Iar cea mai importanta și prima, de altfel, firmă inființată de tatal meu este AGA ADVANCE COM SRL/ELLY GASS PROD SRL, PARTENER ROMPETROM SI BUTAN GAZ care are ca domeniu principal de activitate transportul și comerțul. Grupul deține un parc auto de peste 100 masini și-și desfășoară activitatea în toata țara. De aceste 2 firme mari mă ocup direct eu cu tatăl meu și încercăm, pe zi ce trece, să ne dezvoltăm și mai mult, pentru a reuși să fac, la rându-mi, un viitor pentru urmașii mei.

 

Marina Almășan: – Vorbiți-mi despre afacerea dvs. De unde vine numele Zahir? Are cumva legătură cu romanul lui Paulo Coelho? 😊

Alex Iordache : – Zahir Travel este afacerea mea de suflet ,iar numele său are într-adevăr legatură cu romanul lui Paulo Coelho , „zahir”, în limba arabă, însemnând „prezent”, „imposibil de a se face nevăzut”.
Zahir Travel detine un parc auto propriu format din 11 masini: un autocar de 46 locuri Neoplan, un midibus Otokar de 27 locuri, 2 microbuse Iveco de 19 locuri, 1 microbus Ford de 16 locuri, 3 minivan-uri Opel Vivaro de 8 locuri, 1 minivan Mercedes Vito de 7 locuri, un Opel Astra și un Ford Focus de 5 locuri. In acest moment echipa noastra este formata din Cătălina Pătrașcu si Cristina Gheorghiaș, pe care le puteți găsi de luni până vineri, între orele 09-18:00, în sediul agenției noastre de pe str. GRAMONT NR. 5, SECTOR 4, bineînțeles alături de conducătorii noștri auto, foarte bine pregătiți și plini de voie bună. L-aș da ca exemplu pe Florin Tintilă, șoferul nostru principal, de la care pot spune că am învățat multe lucruri , el activând în turism de când eram eu copil.☺

 

Marina Almășan: – Obiectul de activitate al firmei are cumva legătură cu pasiunile dvs? Vă place să călătoriți?

Alex Iordache: – Cui nu-i place să călătorească? Ador să călătoresc și datorită agenției am, iată,  la îndemână cele mai bune oferte pentru a vizita întreaga lume!

Marina Almășan: – Înseamnă că sunteți un fericit! Numiți-mi cea mai spectaculoasă experiență a dvs, în calitate de călător prin lume.

Alex Iordache: – Cea mai spectaculoasă experiență a fost atunci când am plecat pentru 4 luni de zile cu programul WORK AND TRAVEL în Statele Unite. Acolo m-am dezvoltat pe partea de manageriat și am învățat că angajații mei trebuie tratați și considerați ca fiind colegi și prieteni, și nu subalterni. Totul este ca într-o familie, deciziile le luăm impreună .

Marina Almășan: – Acum îmi explic cota de simpatie de care vă bucurați în firmă! Să ne întoarcem la turism, pentru că se apropie vacanța. Pe noi – cititorii de rând ai acestui interviu – cu ce ne veți atrage, în acest sezon, pentru a ne transforma în fani declarați ai companiei Zahir Travel?

Alex Iordache: – Excursile de suflet organizate de noi si prin care ne-am făcut cunoscuți sunt umătoarele: Balcik, Veliko Tarnovo , Cazanele Dunarii, Circuitul în Țara Moților cu cascada Bigar , pelerinaj la Prislop , Vulcanii Norosi.In această vară avem cele mai bune oferte de pe piață pentru cazări pe litoralul bulgăresc și cel grecesc, având parteneri locali importanți.

Marina Almășan: – Una din ele am și probat-o, cu echipa mea de la TVR și am rămas cu toții foarte mulțumiți! Cum trebuie să arate, de fapt, excursia perfectă, pentru ca turistul să revină, și în vacanța sa următoare, la ușa companiei?

Alex Iordache: – Pentru ca turistul să fie multumit de serviciile nostre, el trebuie să aibă, în primul rând, o relație bună cu agentul de la care cumpără vacanța. Acesta află de ce anume are nevoie turistul pentru a fi cât mai relaxat în vacanță și are grijă de bunăstarea lui din prima secundă de când interacționează cu acesta, și până la întoarcerea sa din călătorie. Noi obișnuim să ne sunăm turiștii după fiecare plecare, pentru a ne asigura că totul a fost așa cum se așteptau!

Marina Almășan : – Ce drăguț! Nu sunt mulți cei care fac acest lucru! Există o puzderie de firme de turism în România de azi. Care sunt atu-urile voastre?

Alex Iordache: – Aș numi excursile proprii, la care lucrăm în fiecare săptămână, pentru a le face cât mai frumoase și mai inovative, la prețuri avantajoase. Și aș mai aminti și locatia sediului – în centrul orasului, ceea ce reprezintă un mare atu.

Marina Almășan: – Știu că sunteți o fire ambițioasă și de aceea am să vă întreb care sunt planurile dvs pentru dezvoltarea Zahir Travel?

Alex Iordache: – Planul nostru este ca în fiecare an să dezvoltăm parcul auto si să creăm noi excursii proprii, așa cum s-a întâmplat cu cea de la Veliko Tarnovo, când Zahir Travel a fost prima agenție de pe piața românească, care a conceput această excursie de o zi, creând astfel un precedent.

Marina Almășan: – Este într-adevăr o super-destinație și vă felicit. Aș vrea să vă întreb câte ore pe zi… sunteti om de afaceri?

Alex Iordache: – Nu mă pot considera încă un om de afaceri, pentru că momentan sunt și director, și șofer, și orice este nevoie; mă ocup atât cât pot de mult, de orice. Nu am cele 8 h muncite pe zi, pentru că pauza o iau doar atunci când dorm.

Marina Almășan : – Cred că face parte din definiția succesului! Dar în rest? Viața unui tânăr e nedrept sa stea zăvorâtă într-un birou, printre dosare, grafice și corespondențe!😊

Alex Iordache: – Nu știu dacă este drept sau nedrept, deoarece este ceva ce am ales să fac și am privilegiul de a invata în fiecare zi lucruri noi, și a mă dezvolta continuu, pentru că nu degeaba se spune că omul cât trăiește, învață. Dar , ca să vă satisfac totuși curiozitatea, deși timp liber este prea putin, când apuc să îl am, îmi place să merg cu bicicleta ,iarna ador să schiez , să merg la teatru și la film.

Marina Almășan: – Dacă nu ați fi fost ceea ce sunteți, ce v-ar fi placut să fiți?

Alex Iordache : – Mi-ar fi plăcut să fiu pilot de curse dar ca să fim realiști, sigur aș fi activat tot în domeniul turismului și al transporturilor.

Marina Almășan: – Echipa mea este alcatuită din persoane pasionate de călătorii. Deși ne-ați cucerit deja cu acea excursie de nota 10 de la Veliko Tarnovo, v-aș întreba, în calitate de agent de turism,în ce vacanță ați merge, alături de noi?

Alex Iordache: – Vă mulțumim, în primul rând, că ați ales agenția noastră și suntem bucuroși că v-am cucerit cu excursia de la Veliko Tarnovo! O excursie pe care v-o recomandăm și poate o vom face impreună este cea de la CAZANELE DUNARII, excursie de câteva zile, sau dacă sunteți iubitori de Bulgaria – Balcik-ul, cu Cap Kaliakra și Gradinile Reginei.

Marina Almășan: – Deja ne-ați făcut poftă! Vă mulțumesc pentru interviu.

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate