banner tex carrefour
Ea și El Ultimul romantic

Title is typing…

Te-am devorat și te-am aplaudat, am tras cu nerușinare de fiecare tresărire ce mi-ai oferit-o și știu că fără să mă întrebi, ai încercat să-mi dăruiești acele episoade pe care tu le-ai considerat benefice pentru înălțarea mea. Uneori, e cazul să ne mai uităm și la tine, cu nonșalanță, existență. Demn !
Nu, nu mi-ai oferit drept de apel și nici imoralitatea nu mi-ai îndreptat-o, n-am operat în complicitate atunci când lacrimile m-au năpădit, cum, la fel de bine, m-ai lăsat să plâng diminețile tristeților și să caut, cu disperare, un drum către lumina. De-ar fi să ne gândim la tot, fără introspecții, fără reguli prea multe, eliminând sofismele, lăsând în urmă rigiditatea limbajului și-a analizelor îndelungi, am descoperi, cu toții, ce feste ne-a jucat ea si cât de umili și lipsiți de discernământ am fost atunci când i-am dat libertatea deplină.
Tu, existență, ești atât de comună prin complexitatea ta! Plecând, imaginile vin și se duc, oamenii și-ale lor omenii se disting în depărtări, întreaga dragoste risipită, la un loc, se împreunează în ceea ce numim așa, în stil miserupist, existență. Aș vrea s-o aleg, s-o întorc, să-i sugrum pornirile și să lovesc în bătăile ce îmi arătau cândva cum sa fac să-mi fie bine și refuzam cu vehemență, pentru că niciodată, nu are rost să mai dezbatem, chiar niciodată, prea multă pasiune în existență nu va ucide.
Scuze n-am de ce să-ți cer, cum nici mulțumiri prea multe nu-ți aduc. Mă gândesc că s-ar cuveni, dintr-un soi de demnitate a capitolelor majore descrise de tine în lumea mea, să îți acord meritul de a fi personaj principal al înșiruirii mele. Câteva lucruri sunt certe. Episoadele au fost, au rămas, vor rămâne pe veci. Altele s-au ars definitiv. Greșeli, uitări, dureri, erotism, iubire cu năbădăi, împliniri, realizări, independențe si victorii, fix în această ordine, ți se datorează.
N-am bibilit prea mult la individualizarea ta. M-am lăsat purtat de tine și nu m-ai dezamăgit. Știu sigur că mi-am oferit deplinul, dintr-o neîmpăcare continuă. M-ai lăsat, da, să mă zbat, să lupt, să abandonez și să reiau. Nu, că de-ar fi să mă gândesc mai în amănunt aș avea multe sa-ți reproșez. Dar ce folos, când iată-mă, sunt la fel și de fiecare dată, oricât de mare a fost suferința, tot la tine m-am întors. Nici nu s-ar putea sa te descriu mai bine. Tu mi-ai fost martor în nopțile în care pasiunea lua forme de lume neînchipuite. Dezamăgirile tot cu tine le-am purtat, iar eșecul, neîmplinirea și măreția unor noi descoperiri, lumi pline de mister, în misteru-mi perpetuu, au fost împreună cu tine desfășurate.
Lupta de a-mi regăsi continuitatea, tot ce-am vrut să fiu și n-am reușit, acele clipe când i-am cunoscut și-am acceptat din prima visarea, pe ei, pe oamenii noștrii, ai amândurora. Lor le datorăm totul, iar ei ne datorează nouă implicarea. Cu excepții, ne-am desăvârșit prin ei și ne-am descoperit fiecare pas greșit, fiecare slăbiciune, făcându-ne de rușine, fiind copii ori masculi, fiind triști și infantili, ori maturi si demni !
Ai vrea uneori să lași în urmă tot și să acționezi principiul fugii, dar crede-mă existență, nu e nimic mai demn în tine decât eu, cum nimic n-ar fi mai banal în complexitate, mai modest și mai integru în mine decât tu. Și împreună, mergem mai departe, fără scuze, fără ezitări, cu fruntea sus și spatele drept, nereușind să ne dărâme nimic din ce-ar răni pe alții. Și n-am luat-o razna și nici probleme pe la mansardă n-am! Doar că uneori, în goana nebună, rămânem așa, simpli, goi, dezbrăcați de toți și toate, într-un principiu din ce în ce mai întâlnit, doar noi cu noi…

Foto: Ana Maria Halalai

Femei de 10 pe Facebook