banner marshal garden
Femei de 10

„Sunt o simplă muiere româncă, nici mai bună, nici mai rea!…”

Vanturăm cuvântul „talent” de colo-colo, de aproape că i s-a pierdut înțelesul! Astăzi toată lumea pare a fi plină de talente. O demonstrează cu prisosintă show-urile care au  ca scop descoperirea lor. Iar lumea muzicală, cel puțin, este doldora de talentați. Doar se spune că „la fotbal, muzică și politică se pricepe oricine”, nu? Una este insă să cânți, și alta-să ai talent. Faptul că ai lăsat un şlagăr și ești „pe val” o vară, nu inseamnă automat că ești genial. Mai ales că astăzi, „din butoane”, poți transforma orice măgar într-o privighetoare. Cei cu adevărat talentați sunt puțini, îi numeri pe degete. Iar interlocutoarea mea de astăzi face parte dintre ei. Și nu este numai o voce de excepție, indărătul căreia se ascunde o ureche muzicală impecabilă. Este și o actrită de nota 10, mai nou-un talentat om de televiziune, apoi un bun vorbitor: e mare lucru să ai mereu cuvintele la tine, iar acestea să și fie legate de creier, nu aruncate la-ntâmplare! Cu sigurantă, are și multe alte talente ascunse, căci nu face parte din tagma celor care-și flutură calitătile în stânga și-n dreapta, pentru a impresiona. Faptul că le are, nu a ferit-o insă de incercări dificile în viată. A trecut prin destule, iar faptul că o vedem mereu puternică și optimistă, face din ea o invingătoare. Vă mărturisesc că, de când am avut-o, demult de tot, invitată la „Ceaiul de la ora 5”, orice dialog ulterior cu CORINA CHIRIAC a fost pentru mine o desfătare. Cel de mai jos sper să fie și pentru voi!

– Așadar, Corina, deși interviul va fi postat (și nu pentru că „ai pile”!) la secțiunea „Femei de 10”, tu, ție insăţi, ce notă îți pui? (… trebuie să motivezi!)

– Cu indulgență mi-aș da un 7 plus. Hai să mă flatez și să zicem 8. Am defecte pe care degeaba eu le consider calități, alții le văd tot ca defecte! De exemplu: nu mă învăț minte să dau sfaturi neîntrebată și mai și insist dacă văd că nu mă explic! Doi: rămân o persoană care crede că drumul meu trebuie să–l străbat ca mine după chiar sfatul cîntecului „I did it my way !”…ori cărările alese de mine sunt de nesuportat pentru mulți care ar intenționa, fie și vag, să mă urmeze…Şi trei, câte zile oi mai avea, voi fi sigură că Nenea Iancu avea dreptate:” trădare-trădare, dar s-o știm și noi !” Argument: parteneriatul în viață e un pact de tip destul de „mafiot”…cine nu se înscrie cu corectitudine în parteneriat, mai ales atunci cînd se decide să părăsească înțelegerea, ia „bătăiţă la poponel”…dar și atunci e „în felul meu„! Să mai scad din 7 plus ?!

-Se spune că, în viată, „ce nu ne omoară, ne întăreşte”. Care au fost, din punctul tău de vedere, experiențele care au făcut din tine o femeie puternică?

– Rateurile din viața personală, lupta de a le supraviețui și mai ales efortul de a scăpa de dependența în care eșecurile au prostul obicei să se transforme! Mulți dintre noi avem tendința să cădem în dependență de propriile eșecuri, ne plîngem de milă, idealizam gafele altora și insistăm să reparăm ceea ce trebuia de mult aruncat la gunoi, doar-doar farfuria spartă se transformă miraculos în Peștișorul de Aur care împlinește trei dorințe! Norocul meu a fost să am umor: am luat cioburile, le-am lipit voit greșit și le-am pus în vitrină. Dedesubt un bilețel: „Asa, nu!”

CORNEL C.IU IN CUBA (12)EE

-Se pare că metoda ta a funcționat. Fără doar și poate, ești un artist de succes și, cum se spune în popor, „un om de ispravă”. Dacă ar fi să facem un Top 3 al celor mai importante realizări ale tale, cum ar arăta acesta?

-Locul 3: Acei Părinți ai mei minunați și nebuna lor ambiție de a mă educa artistic și cultural.

Locul 2: Faptul că am crezut în ei și le-am urmat sfaturile. Că am reușit să capăt ambiția lor și să devin acel artist și om de cultură care să le facă cinste.

Locul 1 cu coroniță: Faptul că la 33 de ani în ziua de 28 decembrie 1983, pe Via Dolorosa, la Ierusalim, am început să cred în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Sfîntul Duh, în urma unei minuni !

76 lira bratislavei– Tu insăti ești o minune, pe scenă! Care crezi că sunt atu-urile tale, și ca artistă, dar și ca femeie?

– Păi dacă eu singură mi-am dat 7 plus…cam ce părere să mai am? Nu știu, umorul? O anume sinceritate care se presimte? Faptul că sunt o simplă muiere româncă, nici mai bună nici mai rea ? Nu ştiu…

-O simplă muiere, care insă a cucerit inimile multor bărbati! Vorbim și despre ei?..Sunt bărbaţii un rău necesar, cum se spune? În momentele tale de relaxare simți nevoia să ai alături pe cineva, sau e mai bine să fii singură?

-Astăzi, „la vârsta mea”, mă relaxez muuult mai bine singură cu emisiunile mele de investigații criminalistice, cu serialele polițiste bune sau cu documentarele de la BBC! Sau cu o tacla între gagici la un păhărel de șampanie, chiar dacă asta presupune un taxi la dus și unul la întors !

-De ce crezi că apar eșecurile în dragoste?

-Probabil din lipsă de măsură: ne îndrăgostim prea tare, sperăm prea mult, ne iluzionăm prea mult și atunci ne deziluzionăm proporțional cu lipsa de limită, dar hey, nu am spus nimic nou!

-Ai dreptate, sunt concluzii la care ajung multe dintre femei.. Când iubești, „dezamăgirea” face parte din meniu, de cele mai multe ori. Ai pedepsit vreun bărbat în viața ta? Cum și pentru ce?

– Da, dar în stilul meu. Am dispărut elegant, fără explicații supărătoare, fără să spun ceva ce aș fi regretat mai tîrziu. Pentru ce? Pentru că a mințit că mă iubește numai pe mine…Nu e suficient ? Să fi zis, „draga, mie nu-mi ajunge un Harem, vrei să faci parte?” Poate ziceam  „Da”, că aveam șansa să devin Favorită! Ce mai contează că peste ani zice „vai, ce te-am iubit…”

1976 ACASA FOTO AUREL MIHAILOPOL (47)-Morții cu morții, vii cu vii! Deschide-ne, te rugăm, ușa casei tale: cum arată Corina Chiriac, atunci când e, pur și simplu, Corina? Cum ești în spațiul casnic? Descrie-te: cum arăti, ce-ți place să faci, ce detești?

-Trening de bumbac, cremă pe față, ciorapi de lînă și multe ocupații tipice de femeie care-și iubește camerele, bibelourile, florile, rochiile, gențile,  și colecția de bijuterii ieftine dar superbe! Toate trebuie curățate, reordonate, aerisite, transformate, îngrijite…

– Cred că nici nu era nevoie să precizezi: ești una dintre cele mai cochete artiste ale generației tale! Ai vreun idol-femeie?
– Bunica mea buzoiancă, Lucreția. Voi motiva pe parcurs. În rest nu, fiindcă pe cele pe care le admir, nu le cunosc personal !

-…și poate că e mai bine! Haide să deschidem acum și fereastra către lume. În ce oraș al Planetei  ți-ar plăcea să locuiești și de ce?

– Buenos Aires, Argentina. Departe de Europa dezlănțuită, climă superbă, mîncare minunată, muzică nemuritoare, toate fructele lumii, mai ales oamenii extrem de civilizați, de calzi și amabili, femeile cochete, bărbații fac o curte decentă doamnelor… Așa era România anilor 1965 cînd eu eram domnişoară…O altă lume, pe la noi de mult apusă!

PRIMA MEA MASINA OLDSMOBILE 1990 L.A. (86)

-Chiar, ți-a venit vreodată să lași baltă totul?

– Desigur! Am și lăsat și am plecat. Era în toamna lui 1988…Apoi în 2006…

MAMA, JECKY SI EU (28)-Probabil că se umpluseră niște pahare… Cum reacționezi în momentele-limită?

– Depinde… Am mereu modelul Mamei în minte, care era extrem de elegantă, dar mie nu-mi iese și nu mi-ar fi practic totdeauna. Oricum, nu mai ridic vocea ca la prima tinereţe…am mai „răguşit” cu vârsta…!

-Îmi imaginez că erai foarte aprigă la furie! Și refuz să cred că te-ai „blegit” pe parcurs! Ce te incarcă, pentru a merge mai departe?

– Ceilalți care mă conving să nu mă las și să nu abdic fiindcă încă le sunt necesara…

– Inseamnă că drumul tău va continua multă vreme de aici înainte! Ai vreo deviză în viată?

– Tata, fie iertat, îmi repeta mereu o întrecere care avea loc la o anumită sărbătoare între el și băieții de vîrsta lui: tatamare agăța de lampă o sfoară la capătul căreia se afla o bucată de halviță. Băieții prieteni cu tata care erau prezenți trebuiau să sară și să apuce bucata de halviță cu dinții, fără să se servească de mâini. La fiecare săritură, tatamare trăgea de capătul sforii din mâna lui și ridica repede halvița că să facă întrecerea cît mai dificilă. Băiatul care reușea să apuce halvița cu dinții urma să nu-i mai dea drumu’ ci să o mănânce. Apoi se atârna o altă bucată de halviță… asa încât, pînă la urmă, mai cu chiu mai cu vai, toți participanții se bucurau de halviță, după ce primeau de la mama-mare o porție sănătoasă de mâncărică de cartofi!!! Sper că m-am explicat …

-Chiar foarte plastic! M-aș întoarce puțin la muzica ta (deși acest interviu, ai văzut, atinge mai puţin cariera, mai mult viața!) Deși ai lansat un munte de şlagăre, totuși oamenii te asociază cel mai des cu „Strada Speranței”. Probabil pentru că speranța este tovarăşul nostru de drum preferat. Care sunt speranțele tale, Corina?

– Să îmbătrânesc decent, înconjurată de fani și prieteni și să mai am încă putere de muncă și de ce nu…de cântat !!!

cicica-Ți le dorim din toată inima! Și o ultimă curiozitate: adresa ta de mail este una foarte… inedită: „cicicabaiatule@…” Cine este acest Cicică și prin ce s-a făcut el remarcat, de a fost avansat la rangul de „adresă de mail”??

– Bunica mea paternă a născut mai întâi o fetiță, se numea Angelica. Apoi a născut un băiat și l-a botezat Mircea.  Fiindcă nu erau bogați, tata primea de cele mai multe ori rochițe care-i rămăseseră mici surorii lui, ba primea și o fundă care să-i țină părul cârlionțat strâns într-o agrafă și cînd ieșeau cu toții  în Cișmigiu și alte mămici se minunau: „Vai, doamnă, ce fetițe frumoase aveți!” Mama-mare ridica imediat vocea: „A, nu, acesta mic este băiețel, este Mircică al lui mama, ia zi tu cum te cheamă, dragul mamei?! „Jignit, tata strîngea boticul, se bosumfla și refuza să vorbească, lucru care s-a schimbat radical pe parcursul vieții! Atunci, fără excepție, mama-mare îl strângea în brațe și-l recomanda tuturor cu glasul ei mare cu care ne cânta romanțele și cântecele de la Tănase: „el este Cicică, băiatul maichii!” tata-corina-chiriacGenial era că atunci cînd tata a albit și veneau ai noștrii pe la noi, bunica îl mângâia cu mâna ei bătrână peste tîmplele albe și-l alinta cu o adevărată privire de mamă: Cicicăbăiatule…

Marina dragă, doamnelor de nota 10, doresc copiilor voștrii să aibă măcar în copilărie o Familie compusă din membrii ca cei din familia mea. A fost o temelie solidă de afecțiune și stabilitate afectivă datorită căreia nici atunci când am fost foarte singură nu mi-a fost greu, amintirea lor îmi era suficientă ca să am pe ce să-mi sprijin inima.

Vă doresc numai Bine !

 

 

3 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Minunat interviul cu aceasta minunata artista ! Artista adevarata ! Desteapta , cultivata , frumoasa , plina de har, un model pentru toate generatiile urmaselor Evei . O admir de o viata . Face parte din existenta mea……….muzicala . Va sarut mainile si va imbratisez …. virtual Doamna Corina Chiriac !

Femei de 10 pe Facebook