banner tex carrefour
Ea și El Ultimul romantic

Spaime!

Nu am frici și temeri că lumea mea s-ar prăbuși! Am învățat să trec peste toate, dar cumva universul e construit din majore temeri, din spaime care de care mai dezvoltate, dar amorțite!
Cu un racnet dement de teama scaldat in corzile infidele ale fricii. Cu- ale ei rabufniri si ingandurari, cu teama construita in jurul cerului substantial de cenzura, si, probabil cel mai important, cu emotia eterna nascuta in noi in lipsa ei. Asa cum presimti un strigat dureros de lumina, cum descoperi taina fluturelui ce se jertfeste pentru creatie, identic, pot spune ca presimt spaima in fiecare bataie inegala a cojii umane.
In mod matematic, spaima este rezultatul a ceva inexplicabil, codat, dar indeajuns de puternic incat sa ridice cortina echilibrului si sa patrunda, ca o fiara, in decorul sinestezic al formelor elementare de existenta. Spaima e deseori trista, si uita parca sa ne insufle, cu-ale ei mreje, frumusetea clipelor de teama, infruntarea lor nemijlocita si fumul paradisiac al temperarii simturilor, risipit printre particulele de culori abstracte, colerice si pline de amintirea ca intr-un rasarit, dintr-o frica imensa, a prins aripi, timida, fericirea.
Gandul eliberat si spiritul latent al spaimei transced dincolo de noi, cei care o imbratisam lipsiti de orice frustrare si mustrare ambigua, si se duc catre cei lipsiti de aparare care simt ca devin infimi , renuntand astfel la lupta imaginara dintre eu si frica, dintre spaima si infruntarea ei relaxata.
Sa-si arunce altii vorbele in soare, eu n-am sa condamn nici o clipa ceva ce nu m-a acaparat pe deplin, ba dimpotriva, mi-a stimulat campul creatiei, a patruns fara ezitare in aureola schizofrenica a universului meu tacut si mi-a devenit confident pentru fiecare experienta traita. Caci toate se nasc din spaime, din temeri, din frici amortite, iar in cautarea continua pe care spiritul uman o savarseste se regasesc buchete aprige de frici.
Dintr-o frica iubirea devine un colos al luminilor noastre, si in acelasi timp, o alungam intre vise tot dintr-o spaima de traire excesiva. In fuga perpetuata inaltam rugi dureroase si haine, iara spaimele contrafacute ne acapareaza pe deplin.Pana la urma, e totul o spaima. De a trai, de a zambi, de a recunoaste ca drumul e vesnic dar ca se intrerupe intr-un anumit segment, ca sensibilitatea e la fel de fragila precum o fila de carte lovita de gravitatea unor cuvinte solemne.
De vrei sa stii ce-nseamna spaima, ori de vrei sa-i simti energia fortifianta, e nevoie ca mai intai sa o accepti si sa ii arogi rolul primordial de factor definitoriu in conturarea trairilor tale. Ti-e teama, dar doar imbratisand tacut fiorii poti spune ulterior, ca spaima ta a fost benefica. Lasitatea vremilor pune in fata spaimei care minte, tiparul sufletului faramitat, facandu-l astfel sa isi arate angoasele si frustrarile si slabiciunile. Multi vor spune ca e relativ simplu sa scrii despre o spaima, pentru ca, in fond e vorba despre o frica care vine, isi face mendrele si apoi pleaca hoinara, lasand in urma o dara fara grai, o ploaie de amagire.
A descrie o spaima este in sine o frica puternica. Fasciculele acesteia cuprind corpul lasandu-l sa se cufunde in gandul ca in orice clipa ceva se poate intampla. A invata sa convietuiesti cu temerile tale e probabil la fel de intelept ca si a permite spaimei sa te acapareze pentru a lupta cu ea. Merg pe sarma tot dintr-o teama. Una atat de bine ticluita incat uneori ajung sa nu o mai constoientizez. Spaima mea se naste din mine, asa cum noua ne e frica in principal din nou.
Spaimele sunt construite din perceptiile noastre si ne fac sa ne indoim de sanatatea noastra mintala, de orice zambet si rasarit deplin, de durabilitatea unui sarut si pana la urma de imbratisarea neprihanita si sublima a vietii in sine, caci in fuga noastra dupa viata sta pitita o spaima. Spaima ca iubind putem pierde, ca traind intens putem suferi si ca, murind, toate se vor darama intr-o secunda. Suferind in taina, ne inspaimantam constant din orice. Iara spaima ne simte si lupta cu vulnerabilitatea noastra. Fricile ne treunchiaza trairea si nu ne lasa sa ne dezvoltam in voie. Inspaimantati in taina, fricosi, uitam ca intunericul si frigul sunt prezente nelipsite ale existentei noastre. Dar oare spaima nu ne arata cat de puternici suntem?

Tainuindu-ne spaimele le dam posibilitatea de a picura in noi, cu vant si grindini, dureri si incertitudini, iluzii si ganduri terifiante care cenzureaza orice simtire intensa, orice descatusare imorala a firii. O spaima e totul, iara racnetul launtric al fricii modeleaza trairea si o individualizeaza. Sa ne fie frica asadar. Doar prin frica putem lupta cu tainele dureri si cu cei pentru care spaima e apogeul tristetii. Nu ! Spaima suntem tot noi, uitati de soare si de lumini, pierduti in neantul amagirilor efemere. Viata e teama, teama e viata…traind-o cu pasiune o putem anihila, chiar si asa, inspaimantati in taina.

FOTO – Ana Maria Halalai

Etichete

Femei de 10 pe Facebook