banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Și doar l-ai iubit ca o proastă

Expresia asta nu ți-e străină, nu? Pun rămășag că și tu, la un moment dat, ai iubit un bărbat care nu a meritat acest lucru. Și te-ai autodefinit, ca fiind „proastă”. Știu, a fost cândva demult, în preistoria vieții tale.. Sau poate n-a fost chiar atât de demult ( rănile încă mai dor..). Sau…poate ți se întâmplă chiar acum? Nu te mai frământa, nu te mai judeca singură. De fapt, tu nici măcar nu l-ai iubit pe El, cel adevărat, ci ai iubit proiecția TA despre cum ai fi vrut să fie EL…
Atunci când te-ai îndrăgostit, era într-un anume fel ( lasă naibii fluturii din stomac, nu despre ei este vorba acum!). Era tandru, grijuliu, manierat, atent la fiecare respirație a ta, trist la fiecare suspin. Îi păsa până și cât de moale este lespedea pe care calci, cât de curat aerul pe care-l primesc plămânii tăi. Îl mișca orice încruntare ce-ți vizita fruntea, îl întorcea din drum orice chemare a ta. Niciun munte nu părea a-i fi imposibil de urcat, dacă acolo, în vârf, îți zărea chipul.
Dar el, de fapt,în realitate, nu era așa. Așa îl vedeai tu, pentru că îl iubeai nesfârșit de mult, până la cer și înapoi. El era, în realitate, cu totul altul. Îți spunea „te iubesc” doar când îl întrebai „mă iubești?”, mângâierile ți le administra cu pipeta și doar atunci când îl măcinau vini sau încerca să obțină „foloase necuvenite”. Grija lui față de tine se-ntâmpla doar dacă, prin ricoșeu, avea și el de câștigat din asta. Respirația ta îl interesa doar cât să știe că exiști, încruntările de pe chipul tău nici gând să-l miște, el însuși fiind necontenitul lor generator.. Să urce un munte pentru tine? Poate doar dacă acolo, sus, îl așteptai cu masa pusă, în clipa când se întorcea hămesit de la servici. Obligatoriu două feluri de mâncare și-un desert. Și un pahar cu vin.. Dar tu te încăpățânai să-l vezi ca fiind cel mai bun, cel mai tandru, cel mai generos, cel mai grijuliu, cel mai.., cel mai… Așa-l vroiai tu. Și o vreme a funcționat. Un soi de efect placebo, aplicat pe teritoriul iubirii.
Însă la un moment dat, vraja s-a rupt. Nici voi nu mai știți de ce. Să fi fost vreo picătură care a umplut paharul? O salutară trezire la realitate? O maturizare subită? Sau poate un binevoitor din afară, care ți-a deschis ochii? Nu cumva a fost un alt bărbat, pe care l-ai descoperit ca suprapunându-se perfect peste idealul tău, încă neatins?…
Te-ai desprins, într-un final. Greu. Nu e ușor să-ți accepți înfrângerile nici măcar pe terenul de sport, darămite în viață. Încercând să-ți acorzi tu însăți pedeapsa, de parcă n-ar fi fost suficientă penitența lângă un om care nu te-a iubit, tot repeți, ca un leit-motiv : „L-am iubit ca o proastă!”. Oprește-te! Să nu mai rostești niciodată aceste cuvinte! Nu l-ai iubit deloc ca o proastă, ci, eventual, ca PE un prost. Ca pe un prost, care n-a știut să-ți prețuiască dragostea, grija, dăruirea, loialitatea. L-ai iubit adânc și curat, cu speranță și cu patimă, l-ai iubit cât pentru 10 vieți și l-ai mai fi iubit încă de 10 ori pe-atât, dacă ar fi știut să-ți întoarcă măcar o celulă din iubirea ta. Deci, să ne-nțelegem: nu l-ai iubit ca o proastă!
… Promite-mi, așadar, că nu vei mai alătura niciodată cele două cuvinte „proastă” și „iubire”. Nu au nicio legătură între ele.

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Tocmai ca nu ma vad proasta ca nu l-am iubit ca o proasta.L-am iubit din suflet cu tot sufletul,dar tot sufletelul mi-a zis ca-i gata si sa il las.De la el nu a fost decat foc de paie care repede s-a stins pt ca eu care credeam in iubire am simtit ca nu este cazul sa aprind iar si iar focul iubirii unui ins ce nu stia decat sa se aprtinda scurt.

Femei de 10 pe Facebook