banner tex carrefour
Ea și El Ultimul romantic

Și cuvintele dor- de fiecare dată!

Șut. Și GOL. Și dă-i, și luptă. Knock-out! Și-apoi nu te mai ridică nimeni și nu mai curăță nici o apă curgătoare a României dacă ajungi între cuvintele acelor ce nu au suficientă rațiune încât să discearnă binele de rău, simplitatea de complex, grotescul de firesc și desigur, inteligența și bunul simț de prostie. Cuvintele imprimă răni adânci!  Răscolesc acolo, se bagă nerușinate în minte și nu te lasă până nu produc o durere imensă prin puterea pe care o au atunci când sunt spuse cu seriozitate și statut de certitudine!
Știu că oamenii au minte puțină când sunt sub efectul impulsului, dar asta nu înseamnă că ai dreptul să arunci, fără să-ți pese, tot soiul de imagini macabre, provenite din imaginația ta bogată, nefolosită în scop util. Ce se uită cel mai adesea e faptul că impulsurile trec, apărând apoi, ca dintr-un neant de mahala, regretele. Asta pentru cei care știu că nu e suficient să spui ceva, important fiind și ce, și cum, și când spui!
Ca la un maraton de sulițe, părerile ajung în lume ca un firesc pe care toată lumea are impresia că-l merită. Dar dincolo de acești părerologi part-time, fără normă, rămân vorbele. Nu c-aș vrea, din postura scriitorului, să aduc ode cuvintelor sau mai rău, să le transform în suverane ale lumii care trăim, dar ce nu se știe e faptul că din vorbe poți schimba universul cuiva, că prin ele dărâmi, pentru totdeauna, prietenii și că tot prin ele, aruncate negândit, poți răni. Și cu ce scop, cu ce preț? Asta doar pentru că n-ai fost suficient de smart încât să-ți dai seama că două-trei cuvinte trebuie trecute prin raționamente depline.
Cuvintele dor! Și apar lângă noi atunci când masochiști parcă, le cerem întrebuințările. Ne lovesc în moalele capului și nici nu ne lasă să le uităm, în ceruri deschise, pentru că-s și ele, ca și noi, orgolioase în cale afară, despărțite de lumini și fără capacitatea de a simți. Cuvintele, folosite mecanic, n-au sentimente. N-au nici mamă și nici tată! Ideea e că uneori ne-abținem sau încercăm să le găsim pe cele ce pot mângia, încălzi, cu atât mai mult cu cât lumea asta mare e plină de visători, așa ca mine, care mai cred în vorbe și care transformă literele în fapte, trecând prin rațiuni orice înțeles.
Și nu fă promisiuni deșarte. Acelea-s tot cuvinte care mai apoi, ca un boomerang al propriilor tale convingeri, se vor răzvrăti, ca niște proscriși, împotriva a ceea ce ai crezut că însemni! Iar dacă mai multe lucruri, ființe, obiecte și trări de pe lumea asta, cu o putere anume, ar putea vorbi, cu siguranță vorbele lor ar descrie mult mai frumos fericirile și iubirea și viața decât noi, primate cu toate ustensilele pe mână, o facem de atâtea mii de ani!
Și-n felul acesta, vorbele nu sunt altceva decât un instrument. Unul care ne ajută să existăm, să fim, să cunoaștem, să cucerim și să dărâmăm. Sunt o armă împotriva uzurpatorilor și fără doar și poate lumina care stă în calea nostră și a frumuseților pe care trebuie să le vedem. Ori ele, ori noi, le putem murdări. De cele mai multe ori mi se pare că orice cuvânt ar trebui să aibă alături de el un set întreg de instrucțiuni de folosință. Și-așa s-ar evita, mai mult sau mai puțin, dureri și neputințe!
Cuvintele au și ele, suflet! Sunt romantice și pot transforma! Ai grijă de ele și ai și mai mare grijă cum le folosești, pentru că te pot face din om, orice altceva! Mai taci când e cazul! Nu le mânji și cu discernământ, lasă-le pe ele să-și facă treaba! E mai presus de tine, căci și cuvintele dor – de fiecare dată!

Foto: Ana Maria Halalai

Femei de 10 pe Facebook