banner marshal garden
Frumusețe

Sfatul bunicii : Cum să ne luminăm tenul?

 

Din păcate, nu toate femeile se pot lăuda cu o culoare uniformă a pielii, altfel spus, cu un ten perfect. Toate neajunsurile tenului nostru, la care se mai adaugă și un bronz inegal, pot fi mascate cu ajutorul fondului de ten, dar care dintre noi nu ar vrea să se poată trezi dimineața și să arate tânără și proaspătă?

Ne putem adresa după ajutor cosmeticienelor, însă acest lucru ne va costa destul de scump. Nici preparatele farmaceutice nu sunt întotdeauna salvatoare, ele pot să nu se potrivească întotdeauna tipului nostru de piele. Atunci…apelăm la sfaturile bunicii! Căci și în condiții casnice îți poți albi tenul, cu succes, dacă știi ce să folosești. Iată deci cele câteva metode, propuse de bunica:

Sucul de fructe de pădure

Este foarte potrivit merișorul, dar și coacăzele roșii și negre.
Se ia o grămăjoară de astfel de fructe, se stoarce sucul din ele, se îmbibă un tifon cu suc și se pune , în chip de compresă, pe față. Se ține circa 15 minute, apoi se spală fața.

img_5350

Bicarbonatul de sodiu

Într-o lingură cu bicarbonat se picură câteva picături de apă, pentru a se forma o pastă. Pasta obținută se întinde pe acea zonă a pielii pe care dorim s-o albim, putem să masăm puțin, iar apoi spălăm cu apă.

img_5351

Zeama de lămâie

În cazul în care nu sunteți alergice la citrice, puteți folosi pentru albirea tenului o mască pregătită prin amestecul în proporție de 1:1 dintre smântâna și zeamă de lămâie. Ungeți fața cu acest amestec și rămâneți așa pentru 15 minute, apoi spălați-vă fața.

img_5352

Usturoiul

Usturoiul conține o cantitate însemnata de uleiuri eterice, care albesc excelent tenul și petele pigmentare. Nu trebuie decât să secționați un cățel de usturoi și să ungeți cu el fața, de câteva ori pe zi.

img_5353

Zinc și seleniu

Apariția petelor pigmentare poate însemna și insuficiența acestor două elemente chimice, atât de importante pentru frumusețe. Diversificați-vă alimentația zilnică , introducând alimente bogate în aceste elemente. Mâncați cereale de ovăz, alune, lapte, porumb, pește și fructe de mare, ficat și susan.

img_5354

Toate aceste elemente vă vor ajuta să vă albiți tenul, conferindu-i un aspect proaspăt și atenuând petele pigmentare. Dacă vreuna din prietenele tale suferă de o astfel de problemă, obligatoriu trimite-i acest articol!

Sursa : sovkusom.ru

Femei de 10 pe Facebook