banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

Să tot ștergi prieteni de pe Facebook!

Odată cu apariția – forțată!- în viața mea a Facebook-ului, viziunea mea asupra noțiunii de “prieten” a suferit o alarmantă metamorfoză. Ați sesizat că termenul de “alarmant” nu prevestește nimic bun ( nimeni nu trage alarma, anticipând evenimente fericite!), deci e la fel de clar că noțiunea de “prieten” s-a strepezit serios, în mintea mea.
Până să dau cu nasul de celebra rețea de socializare, pentru mine “prieten” insemna omul acela, pe care-l simți aproape în special în momentele extreme ale vieții – adică atunci când ți-e foarte greu sau foarte bine, și, între ele, cam tot timpul când simți nevoia să-ti împarți cu cineva întâmplările. Prieten era cel care îmi scormonea printre defecte și, în pofida încruntarilor mele, imi dădea acele sfaturi care, în final, se dovedeau a fi cele mai bune. Prieten era posesorul umărului pe care-mi sprijineam lacrimile; prieten era omul care-mi rămânea alături, atunci când toți ceilalți dădeau bir cu fugiții; prieten era cel, alături de care îmi sărbătoream izbânzile, fiind sigură că nu voi găsi niciodată pic de pizmă în sufletul său; prieten era cel care mă cunoștea mai bine chiar decât mă cunoșteam eu însămi, care mă accepta așa cum sunt și care nu ascundea niciun alt interes meschin îndărătul prieteniei noastre, în afară de dorința de a-mi fi alături, la bine și la rău.
A venit însă Facebook-ul ăsta, de peste ocean, și a făcut ravagii în înțelesul noțiunii de “prieten”. Dacă înainte prietenii îi numărai pe degetele de la o mână, astăzi te poți lăfăi într-o mare de “prieteni”. Pe majoritatea nici măcar nu i-ai văzut și nici nu-i vei vedea vreodată. Și nu vei ști niciodată dacă, îndărătul prietenei blonde , pe care tocmai ți-ai făcut-o nu se ascunde, de fapt, un alcoolic bărbos, dornic de socializare.
Proverbul “prietenul la nevoie se cunoaște” nu mai are nicio legătură cu trecutul. În online, “nevoia” se referă la “like”-uri. Acestea sunt, de fapt, cele care ne validează prieteniile cu “virtualii” de pe Facebook! Un prieten adevărat este cel care-ți dă like atât dacă postezi un citat din Freud, cât și o fotografie cu plăcinta proaspăt scoasă din cuptor! Ai like-uri de la prieteni, înseamnă că.. ai prieteni adevărați! Și, ca un bun prieten ce le ești și tu, le vei da “like”-uri în compensație. De cele mai multe ori nici măcar citind ce anume au scris. Sau, și mai rău, dai “like” chiar și dacă postarea prietenului tău este o imbecilitate! Dar… e bine să te vadă pe lista de fraieri care i-au apreciat postarea, căci numai așa îți demonstrezi prietenia, nu? Iar dacă prietenia este foarte strânsă, depășești nivelul unui simpli “like” si intri “în dialog” cu celălalt : îi comentezi fotografiile și elucubrațiile minții, trimitând în schimb comment-uri stereotipe, de genul “ Frumoaso!”, “Ce sexy ești!”, “Vă stă bine impreună!” sau, și mai simplu, găsindu-ți un “purtător de cuvânt”: o micuță lighioană animată, care trimite bezele sau inimioare, exprimând reacția ta. E mult mai economic, decât să-ți bați capul, inventând mesaje deștepte.
…Multă vreme s-au căznit colegii să mă convingă să intru si eu în joc. Au reușit într-un târziu, argumentul suprem fiind acela că, pentru promovarea proiectelor mele jurnalistice (emisiuni, cărți, etc) Facebook-ul este un instrument deloc de neglijat. Ca atare, m-am umplut și eu de prieteni – unii par a fi extrem de drăguți, pozitivi, inteligenți – alții….în fine, lumea e diversă. Într-o frenezie generată de necunoaștere, am acceptat, de la început, intreaga avalanșă de cereri de prietenie, care mi-ua inundat entuziastul început de viață pe Facebook. După care, îngrozită de cei care îmi pătrunseseră în virtuala existență, de fizionomiile de killeri și prostituate și de postările lor de-a dreptul imbecile, am început să fac curățenie prin “ lista de prieteni” ( Doamne, ce ciudat sună, pentru un om care nu a avut niciodată mai mult de 2-3 prieteni adevărați!). Dar, la fel ca și în Balada meșterului Manole, a cărui construcție clădită ziua, noaptea se surpa, tot așa și pe pagina mea de Facebook e o vânzoleala continuă : abia trimit spre coșul de gunoi al istoriei “ciudații” aciuați pe teritoriul meu, că imediat apar alții în loc, unii mai stranii decât ceilalți, pretinzând cu toții același lucru : prietenia mea. Pozele de profil sunt edificatoare: sunt “curtată” de generali din Marina Americană, de personaje de desene animate, de peisaje exotice ( cum o fi, oare, să fii prietenă cu o lagună?!?) , de bebeluși abia veniți pe lume, vor apoi să fie prietene cu mine mașini de curse și ghivece cu flori, îmi caută prietenia persoane care au fețe de debili mintali și un pomelnic de titluri științifice la profil, am o groază de “absolvenți ai școlii vieții” care vor să le fiu prietenă, ca să nu mai vorbesc de locuitori ai celor mai îndepărtate colțuri de lume, care mă îndoiesc că știu să-mi arate pe hartă România, și că vor înțelege vreodată măcar o iotă din postările mele.
Le sunt recunoscătoare celor câțiva “prieteni” normali, plăcuți, deștepți și loiali, pe care îi descopăr poposind zilnic pe pagina mea, ale căror reacții mă bucură și cu care, chiar și fără să-i cunosc, pot lega dialoguri interesante. Iar cu ceilalți…îmi propun să duc o necontenită activitate de “primenire”, pentru a-i elimina din viața mea pe prietenii cu chip de orhidee, cai de curse, Mickey Mouse, James Bond sau chiar Iisus!

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Cateva sfaturi daca imi permiti:
    1. de ce dai accept la oligofreni? poti sa refuzi sau sa faci colectie, un purgatoriu personal daca vrei
    2. daca ai rude/prieteni oligofreni exista niste setari care pot sa faca postarile indivizilor sa nu iti mai apara…
    3. tot in setari ascunde’ti profilul si nu mai naviga pe siteuri dubioase(sau foloseste macar modul incognito) ca sa nu mai primesti cereri de la „ciudati”
    4. in cazuri extreme, contul de facebook poate fi dezactivat/reactivat oricand, nu e obligatoriu inca. poate pe viitor cine stie?

    In plus poate pe viitor vei fi mai intelegatoare si sa nu ii judeci pe oameni pentru „fizionomiile de killeri” asupra carora probabil nu au nici un control.

    spor la „schimbare”

  • Draga Marina, inainte de a fi acceptat „jocul”, ar fi trebuit sa (re) citesti Umberto ECO!(„invazia….”). Eu mi-am inchis primul cont, oripilata de limbajul multor agramati care comentau aceeasi postare. Acum,evit sa le citesc,pt ca,chiar daca nu-mi sunt prieteni, simt imperios nevoia sa se exprime violent si analf.,iar eu nu vreau sa am tangenta cu marlania! Ce nu-mi place,ignor si gata,fara „like” de complezenta! Prefer 20 care au ce spune, fara pretentia de a epata, restul…sa se plictiseasca in „putul gandirii”! Primenire vesela si „solicitanti” simpatici!

Femei de 10 pe Facebook