banner tex carrefour
Ea și El Povestea mea

Să păstrez sau nu, copilul?…

Stimată redacție!
Sunt în pragul celei mai dificile decizii din viața mea. Nu sunt sigura că voi urma sfatul vostru,în cazul în care veți alege să discutați pe tema vieții mele, dar el cu siguranță mă va ajuta în alegerea drumului corect de urmat.
Am 32 de ani și sunt traducatoare de limba franceză. Am un prieten , cu care plănuim să ne căsătorim. De fapt, PLANUIAM. Pentru că între timp, in viața mea s-a petrecut ceva îngrozitor.
Nu are rost sa intru în amănunte, într-o deplasare recentă, am fost victima unui viol, noaptea, intr-un parc al orașului. Am trecut cu greu peste trauma suferită, având și ajutorul iubitului meu (care însă nu si-a revenit nici acum din soc) si al familiei, dar și pe cel al psihologului, căruia îi sunt profund recunoscatoare. Problema este însă că, dupa , iata, doua luni de zile de la groaznicul fapt, am aflat că sunt însărcinată. Desigur, este foarte posibil ca acest copil să fie al lui Cristian, prietenul meu, deși până acum, în cei 5 ani de când suntem împreună, nu am rămas niciodată însărcinată. Ginecologul care mă vede de când eram elevă și care cunoaște istoricul familiei mele, susține că problemele de infertilitate cu care s-a luptat mama mea sunt ereditare și ca este o minune ca am ramas însarcinată. In aceste condiții, a face avort este sinonim cu a risca să nu mai devin niciodată mamă, iar eu îmi doresc acest lucru mai mult decât orice pe lumea asta. De când a aflat de sarcina mea, Cristian este alt om. Face eforturi disperate să mă convingă să renunt la copil, fiind convins ca este rezultatul acelui viol. Ma asigură că, chiar și în condițiile în care nu vom mai putea avea copii, dragostea lui pentru mine va fi aceeași. Dacă însă voi alege să păstrez copilul, în momentul în care va afla, prin testul de paternitate, ca nu este al lui, nu crede că-mi va putea rămâne alături..
Sunt, așadar, într-o mare cumpănă. Nu neapărat sfatul dumnesavoastră, cât mai ales un dialog pe această temă mă va ajuta să-mi limpezesc gândurile și să iau decizia corectă.
Cu anticipație vă multumesc,
Angela Stoica, Bucuresti

 

Nota redacției : Cazul de mai sus va fi discutat în editia de joi, 16 noiembrie, a emisiunii “ Femei de 10, Bărbați de 10”

Femei de 10 pe Facebook