Bărbați de 10

Prima mea amintire cu Laurentiu Duță

 

Intrasem de vreo doi ani în TVR. Mihai Tatulici părea că are încredere în mine și, preocupat de organizarea primei veniri a lui Michael Jackson la București ( vă mai amintiți turneul Dangerous, da?), a fost de acord să pun pe picioare un show promoțional, intitulat ” Michael Jackson, copie la indigo”. Pe atunci, probabil, producătorii de la „Te cunosc de undeva” erau pe la grădinițe sau prin clasele primare, deci ideea mea era originală și a și generat, ulterior, un spumos concurs de sosii, pe care l-am semnat vreo 7-8 ediții. De fapt, până când, niște dinozauri din conducerea Redacției Divertisment a TVR ( Ioana Bogdan și alte asemenea specimene) s-u revoltat că ” ce naiba face mucoasa asta ( asta eram eu!) , de ce trebuie să imităm noi, românii, vedetele altora? Ce , noi nu avem valorile noastre?!?”. Formatul a sistat, iar eu m-am apucat de…”Ceaiul de la ora 5″. Cu valori românești.
Bref, nu despre asta vroiam să vă vorbesc. Dădusem , așadar, anunț pe post că, în așteptarea marelui musafir de peste ocean, TVR organizează un concurs de sosii ale lui Michael Jackson. Doritorii nu trebuiau numai să-i cunoască acestuia repertoriul, ci să și semene, ca fizic și atitudine, nu mai vorbesc ca mișcare scenică, cu megastarul american, aflat atunci în plină vogă mondială.
Țin minte că, în ziua concursului, Poarta Pangratti fusese invadată de câteva sute de „Michael Jackson”-i din întreaga țară : erau toți îmbrăcați precum vedeta americană și exersau de zor, pe caldarâm, pașii de dans deveniți celebri în întreaga lume ( „- Ce naiba se întâmplă?!? „- Face Almășanca nuștiuce concurs de imitatori!”- zumzăiau etajele blocului turn😁). Premiul era unul tentant : o invitatie dublă la concertul ce urma să aibă loc, peste câteva săptămâni, pe Stadionul „23 August” ( hooo, nu săriți, așa se mai numea încă, pe atunci, Stadionul National! ).
Pentru a prezenta show-ul gândit de mine, am apelat la inegalabilul Ioan Luchian Mihalea. Eram demult îndrăgostită, în taină, de talentatul artist și în consideram perfect pentru a-mi pune în valoare ideea năstrușnică : Mihalea era spumos, spontan, extrem de priceput în ale muzicii. Iar aici era vorba de un concurs muzical.
Bref, din nou. Programul a ieșit așa cum și-l dorește fiecare producător : perfect! ( bine, eu pe atunci nu eram chiar un producător, eram un fir de praf, sufocată fiind copios de personalitatea șefului meu, Tatulici! ) . Din cei peste 200 de înscriși, la preselecție i-am ales pe 10, cei mai buni. Iar dintre ei, un juriu de personalități ale vremii ( țin minte că făceau parte din el tenorul Ludovic Spiess, poetul George Țărnea, Florian Pittiș și încă vreo 4-5 nume pe care memoria mea de carton nu le mai reține) îl alesese pe cel mai bun. O sosie genială, perfect asemănătoare din punct de vedere fizic, cu originalul și cu un talent muzical ieșit din comun. În fapt, un puști adolescent, venit de mână cu tatăl său din Constanța, pe numele său Laurențiu Duță. Un nume care pe atunci nu spunea mai mult decât, să zicem, ar spune „Gheorge Popescu”. Puștiul fusese însă, mă repet, genial. Avea un talent muzical ieșit din comun, se mișca uluitor și, în plus, nu știu cine – probabil mama lui – îl îmbrăcase astfel încât arăta ca o veritabilă sosie a marelui Michael. Laurentiu a câștigat, fără drept de apel, concursul nostru, și-a încasat binemeritatele invitații la concert și…a dispărut.
….M-am ciocnit din nou, după mai mulți ani, de numele său. Laurențiu nu a mai părăsit, de atunci, lumea muzicii și bine a făcut: inși ca el nu se nasc în fiecare zi. Era făcut pentru muzică și și-a subordonat ei întreaga viață…După mai mulți ani de la povestea cu Michael Jackson m-am bucurat să-i am invitați pe băieții de la „3 SudEst” în emisiunile mele și m-am bucurat, în sinea mea, pentru fiecare din succesele lor, de atunci încolo. Îl ghiceam pe Laurențiu îndărătul fiecăruia dintre ele și mă bucuram că, într-un fel, și eu îi legitimasem, cândva, demult, talentul.
O vreme formația condusă de Laurențiu a trecut în umbră. Alte trupe și voci au ocupat eterul românesc. Unele, pe merit, altele….. M-a întristat „dispariția” celor trei băieți de la malul mării. Mi s-a părut nedrept, dar câte nu sunt nedrepte, în jurul nostru.
…De ceva vreme, Laurențiu și colegii săi au reapărut în peisaj. Cu o piesa superbă, pe care, după ce am auzit-o prima oară, țin minte că am ascultat-o de câteva zeci de ori într-o singură zi. Este ceea ce îmi place să numesc „muzică adevărată”.
Piesa poartă numele unei interogații „Cine ești?”. Mie-mi place să-i spun „Lumini pe bulevarde”: este versul care se reține , poate, cel mai ușor din la fel de frumosul text cântecului.
Nu știu ce mi-a venit să-mi amintesc acest episod al începuturilor mele în televiziune. Mi-o fi dor de Michael Jackson?!? …. Sau, pur și simplu, e atât de frumoasă melodia celor de la 3 SudEst, de mi l-a readus in memorie pe tinerelul Laurențiu Duță, cu pălăriuța lui neagră de acum un sfert de secol?
Haideți mai bine să mijim ochii și să admirăm luminile de pe bulevarde…

 

foto: Ștefan Tudorache, Silviu Samdulescu

Femei de 10 pe Facebook