banner tex carrefour
Bărbați de 10 Diverse Femei de 10

Ovi : „O femeie de 10 ar trebui să reușească să aibă un dialog cu partenerul ei, să devină prietena cea mai bună a lui.”

Un băiat modest, cu mult bun simț, ambițios care nu a încetat nicio clipă să spere și să lupte pentru visul lui, acela de-a deveni artist. Poți să stai non-stop de vorbă cu el și n-ai cum să te plictisești. Drumul lui nu au fost mereu presărat cu trandafiri. Printre spini și trandafiri a știut să-și croiască un nume în industria muzicală din țara noastră și nu numai. Ovi Jacobsen, artistul care ne-a făcut să fim mândri că suntem români. Născut în Botoșani, soarta avea să-i călăuzească pașii departe de locurile natale. Dacă majoritatea băiețiilor, când sunt mici, visează să devină polițiști sau fotbaliști, el și-a dorit una și bună: să fie cântăreț. Cu multă muncă și efort a reușit să transforme visul în realitate. A luat drumul Bucureștiului și ulterior pe cel al străinătății. Mai întâi Japonia, apoi Norvegia unde avea s-o cunoască pe Kitti Jacobsen cea care i-a devenit soție și mama celor doi copii ai săi. A participat de două ori la Cerbul de Aur. Însă, a scris o pagină și în istoria Eurovision, reprezentând România, alături de Paula Seling. Am cântat cu ei, ne-am bucurat, am fost triști, am stat cu sufletul la gură, sperând în miracolul de-a câștiga. „ Playing with fire” și „ Miracle” au însemnat drumul spre succes. Nu este doar cântăreț, ci și compozitor, producător și mai nou coprezentator. În fiecare duminică se duelează cu frumoasa Paula Seling, muzical evident, la Duelul Pianelor – una dintre cele  ai populare emisiuni de divertisment de pe TVR2 –  iar arbitru le este Adrian Enache. Și după ore întregi de muncă, drumuri prin toate colțurile țării unde e cel mai bine decât acasă? Acolo îl așteaptă  soția sa iubitoare și cei doi copii, care îi topesc sufletul. Este unul dintre cei mai îndrăgiți și valoroși artiști din țara noastră, drept pentru care a câștigat numeroase premii. Însă, din vitrină îi lipsește unu si gur titlu: , acela de Bărbat de zece, pe care îl va primi din partea noastră. Un artist, un tată și un soț model, nu poate fi decât un bărbat de 10!

 

Alina Anghel: Muzica te-a atras încă din copilărie. Povestește-ne puțin despre începuturile carierei tale.
Ovidiu Jacobsen: Cred că am avut un contact aparte cu muzica înainte să intru la școală. Știu că-l așteptam pe tatăl meu, care în particular a avut și o trupă, dorind să mă descopere. Îl așteptam pe la patru și ceva când venea el de la muncă și cântam singur în dormitor. Ulterior, a fost mama care m-a susținut. Am început la Casa Pionierilor, cum era atunci, Școala Populară de Artă și un pas important a fost la 14 ani când am mers la Focșani, unde în juriu se afla Horia Moculescu și am primit primul trofeu. A însemnat foarte mult pentru mine să vină Horia Moculescu, să mă ia de-o parte și să-mi spună: „Băi băiatule, vezi că ești talentat! Nu cumva să-ți bați joc de munca ta, da?”
A.A.: Dar, probabil, aveai și emoții? Totuși, era Horia Moculescu…
O.J.: Cum să nu. Da, și era o stare aparte să fii luat de-o parte și să-ți spună cuvintele astea. Cu Horia am păstrat o relație foarte frumoasă de-a lungul timpului. Am început să vin la București, să mă sfătuiască muzical, șamd. După care am continuat acest drum. L-am cunoscut pe Virgil Popescu care a fost al doilea mentor muzical pentru mine. Am fost împreună în Japonia, un an de zile am și locuit într-o cameră. Am învățat foarte multe lucruri de la el. La vremea respectivă, aveam 19 ani și deja conta foarte mult să intru într-un mediu muzical de un nivel aparte, cum a fost alături de Virgil și trupa respectivă. Repetam foarte mult. Mi-am făcut un bagaj de muzică pop foarte mare. Chiar a contat extrem de mult. Restul a venit de la sine, prin muncă.
A.A.: În 1995, ai plecat în Norvegia. Cât de greu a fost să pătrunzi în industria muzicală de acolo, ținând cont că erai străin.
O.J.: Eu am fost un băiat norocos, să zic așa, pentru că de-a lungul timpului au trecut prin gara mea niște trenuri în care nu mi-a fost frică să mă urc și cronologic am făcut acești pași: plecatul de la Botoșani, venitul în București, plecatul în Japonia, apoi am ajuns în Norvegia, în 95, după un an în Japonia. După care a urmat o perioadă mai lungă în care m-am complăcut, să zic așa, într-o situație de confort unde câștigam niște bani foarte ok pentru vremea respectivă. Perspectivele în România aniilor `90 erau neinteresante, mai ales din punct de vedere muzical. Eu am început să mă formez foarte mult acolo. Iarăși, un tren foarte interesant a apărut în 2005 când prin soția mea, l-am cunoscut pe cel care avea să-mi devină manager care m-a îndrumat în cariera muzicală, și a investit niște bani, destul de mulți atunci. Am plecat împreună în Los Angeles să produc albumul de debut. Asta a însemnat foarte mult. Din acel moment, am intrat practic pe ultimul palier interesant și cel de sus al muzicii la nivel profesional. El mi-a deschis aceste drumuri în branșa muzicală norvegiană, dându-mi seama pe parcurs că pot să și compun, nu doar să fiu interpret. A contat foarte mult pentru că mi-a lărgit orizontul muzical și ceea ce am putut eu să fac. Au urmat Eurovision 2006, 2009 cu piesa mea, Cerbul de aur unde, iar mi-am promovat o piesă de-a mea de pe primul album. M-am cunoscut cu Paula. Am compus piesa „Playing with Fire”.
A.A.: Ce te inspiră în crearea pieselor?
O.J.: Nu scriu vesruri de obicei. Vin doar cu idei eventual de versuri și de anumite teme la care aș vrea să ajung cu o piesă. Deci, mai mult muzical, linia melodică, partea orchestrală și mai nou produc, nu doar compun. Sincer să fiu cu tine, mai nou compun în funcție de proiect, cu ce direcție anume aș dori să ajung cu o piesă. Dacă este Eurovision ar trebui să gândești într-un fel lina, concept producție șamd. Ai trei minute în care trebuie să convingi din toate punctele de vedere. Dacă e o baladă, intri în altă stare. Nu sunt genul de boem care să mă așez la pian și să încep să visez nu știu ce și să scriu. Se întâmplă, într-adevăr, să am anumite stări care te duc spre o anumită direcție de compus, dar mai nou sunt un pic mai cinic în tot procesul, să zic așa, lucrez punctual pe proiectul respectiv. Dar, dacă tu vii ca solistă și îmi ceri o piesă într-o direcție pop spre R&B, atunci ascult diverse referințe cam cum se și face de altfel. În ultimii șase ani am fost foarte mult implicat în campusuri de compoziție în străinătate și am văzut că asta e modalitatea de lucru. Se lucrează punctual pe o anumită direcție. Evident, trebuie să ai și o stare aparte, să ai muza respectivă la tine.
A.A.: Viața este cea care te inspiră?
O.J.: Nu, neapărat. N-am fost un boem. Am niște idei, apropo de momente frumoase din viața mea, când s-au născut copiii și am punctat muzical cu niște idei pe care vreau sa le definitivez. Ascultând piesa respectivă știu că a fost gândită dintr-o stare și a apărut într-o anumită stare fiind fericit că s-a născut unul dintre copii și probabil se ajunge la o piesă frumoasă într-un final. Dar mai puțin boem și mai multă muncă punctuală.
A.A.: Ești unul dintre cei mai buni artiști din țara noastră. Cu ce cântăreț sau cântăreață ți-ar plăcea să colaborezi, în afară de Paula Seling?
O.J.: Sunt mulți talentați în industria pop. Andra este o fată care cântă foarte frumos. Mi-ar plăcea să am o colaborare, la un moment dat, cu ea. Marius Moga e un băiat care a venit la timpul potrivit cu un sound aparte în muzica pop. Smiley e un muncitor și scoate foarte multă muzică bună. Sunt artiști tineri foarte buni. Mi-e greu să spun. Cred că cu unii dintre cei pe care i-am pomenit mi-ar face plăcere să colaborez.
A.A.:În prezent, te duelezi cu Paula Seling, evident muzical, la Duelul Pianelor. Cum este această nouă experiență de coprezentator, ținând cont de faptul că tu ești obișnuit cu scena?
O.J.: Ăsta a fost un pas puțin mai greu de asimilat. Și cred că după primul sezon începem să ne obișnuim și cu starea asta. Pentru că una este, cum spui tu, să fii pe o scenă de Eurovision sau o scenă în care să-ți expui momentul muzical trei minute, cinci minute, un concert. Îl stăpânești, te simți în elementul tău.
A.A.: Și ai publicul de partea ta.
O.J.: Ca să nu mai vorbim… Da. Aici ne ajută foarte mult Adrian Enache, care este mult mai obișnuit cu teatrul, față de noi. Cred că e cel care ne sudează, dar încet, încet vom ajunge și noi să fim relaxați și din punct de vedere actoricesc, nu numai muzical.
A:A: Așa cum discutam mai devreme, din `95 ai fost plecat în Norvegia. Care este diferența dintre norvegience și românce?
O.J.: Sunt două nații de oameni frumoși și fizic și sufletește. Curentul feminist e mult mai puternic acolo. Egalitatea între femeie și bărbat e mult mai mare ceea ce pentru unii veniți dintr-o zonă mai sudică a Europei, cum suntem noi, poate e mai greu de acceptat. Eu am ajuns la 19 ani, 20, în Norvegia și am îmbrățișat cultura asta mult mai ușor și am acceptat niște lucruri vis-a-vis de relația între ambele sexe. Româncele poate sunt mai pasionale, vorbesc în limba ta. Stând foarte mulți ani acolo stăpânesc și limba norvegiană. Sunt la fel de obișnuit cu ambele culturi, cu ambele genuri de femei.
A.A.: Te-ai și însurat cu o norvegiancă.
O.J.: M-am și însurat, exact. Ea e mai pasională, e mai româncă poate în comparație cu alte norvegience.
A.A.: Ce te-a atras la soția ta?
O.J.: În primul rând, niște calități pe care le are. Are un caracter foarte solid, foarte frumos, principii sănătoase. Este o mamă desăvârșită, lucru pe care l-am cunoscut în momentul în care am fost binecuvântați cu doi copii frumoși. Ea ține la principiile alea frumoase într-o familie. În primul rând suntem foarte buni prieteni, am avut întotdeauna un dialog foarte frumos. Practic, și după 15 ani ne face mare plăcere să stăm la un pahar de vin , să discutăm și să povestim. E ca în prima zi. Nu s-a pierdut starea asta de prietenie între noi. Evident, fluturii ăia din stomac dispar încet, încet, dar revin dacă sunt alimentați cu stări frumoase într-un cuplu. Am tras împreună pentru aceleași principii. A fost frumos până acum și nu văd de ce nu ar fi la fel și în continuare.
A.A.: Mai ales că aveți doi copii care vă unesc.
O.J.: Ca să nu mai vorbim…
A.A.: Apropo, de copilași, cum e relația cu micuții? Ce activități faceți împreună, bineînțeles în limita timpului disponibil?
O.J.: Din nefericire sunt un pic cam mult plecat și mi-aș fi dorit să fiu mai aproape de ei. Când avem ocazia, fiind băieți, încerc să găsesc fel de fel de activități care se potrivesc între mine tată și ei de la carting, pescuit șamd. și încerc să găsesc un balans să mă supăr mai puțin pe ei dacă am motive, mai ales fiind atât de mult plecat.
A.A.: Ești un tată sever?
O.J.: Ei spun că da, eu cred că nu.
A.A.: Site-ul nostru se numește femei de 10.ro Din punctul tău de vedere, ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de nota zece?
O.J.: Multe calități pe care le veți găsi la soția mea. Să reușească să aibă un dialog cu partenerul ei, să devină prietena cea mai bună a lui. Dacă apar copiii să strălucească în acest lucru frumos de-a fi mamă și să vezi că într-adevăr și-a dorit copilul și e alături de el în această călătorie, pentru că e o călătorie în care după ce ai intrat trebuie să-ți asumi multe lucruri odată ce-ți dorești copii și să rămână frumoasă și atractivă din prima zi și întotdeauna.
A.A.: La finalul interviului, te rog să le transmiți un mesaj cititoarelor site-ului nostru.
O.J.: Să fie mame bune, soții iubitoare, să se bucure de partenerul pe care și l-au ales.

Femei de 10 pe Facebook