banner marshal garden
Ea și El Ultimul romantic

Nu mai e timp!

Că timpul fuge știm deja. Nu-și mai au rostul veșnicele dispute dintre trecerea ireversibilă, comprimarea și lupta pentru a demonstra ceva când deja totul e inutil și lipsit de substanță. Mai știm și că ne-am dori să rezervăm, cu titlu gratuit, câteva minute în plus, din vanitatea de a trăi ceva ce n-am reușit să prindem atunci când l-am avut pe el de partea noastră. Pe timp! Nu știu dacă-l pot personaliza, dar sunt sigur că el ar vrea să fie în tabăra potrivită, dacă și noi ne-am da, puțin câte puțin, interesul. Care-i ideea o să spuneți, uitându-vă rapid la minutar? Nu vreau să răpesc prea multe clipe esențiale, dar mi se pare că trăim prea rapid și inutil, un timp pe care nu-l conștientizăm.
Eu sunt omul orelor. N-aș zice că-s dependent, dar îmi place să mă amăgesc cu principiul sănătos că nu-mi bat joc de cât am. Nu știu să spun cât aș vrea sau cât mi se cuvine, dar sunt sigur că ține de mine să fructific orele. Absoluta stupiditate prin care asociem viața unui plan prestabilit este caria care macină fiecare suflet dornic de a ieși din piept și a se izbi de vreo frumusețe a lumii ce-l îngrădește, fără să-l întrebe măcar o dată – FRAIERE, TU CE VREI?
Nu mai e timp, într-adevăr. Motivele nu ne interesează. Dar e pentru că așa vrem noi să fie. Pentru că modernitatea ni s-a urcat la cap și ne lovește de acolo de sus cu bobârnace. Avem impresia că viteza asta nebună e așa fiindcă nu poate fi oprită. Nu fraților, nici nu se pune în discuție. Timpul nu e pe barter și nu merge cu jumătăți de măsură. Există de fapt, e la fel ca acum o sută sau două sute de ani.
E ca atunci când unii, ignoranți și triști, au reușit să schimbe percepții, să facă lumină în întunericul unor rațiuni, să cheme și să asculte, să compună și să-și dorească să dea vieții lor cea mai deplină imagine de a fi. Doar că de atunci și până azi, ne-am obișnuit cu un confort, bun și călduț, care ne ține în pat, pe bani și mâncare, ne umple burta și ne plasează acolo, la capitolul viață banală și oarecum reușită, cu job, casă, plozi și mașină. Pentru restul, n-avem timp.
Eu unul, nebun fără acte, un visător suprem, cred că nu mai e timp de timp. Li s-a luat tuturor de a investi, măcar puțin, în timp. Nu cere dobândă, prieteni și are, pe cuvântul meu, cele mai faine orgasme. Mentale, aș zice eu. Timp avem nevoie pentru a saluta, pentru a asculta, pentru a ne cere scuze când nu ajungem la ora stabilită undeva. De asta nu-mi place mie să mă încadrez în tipare.
 Pentru că eu îmi fac propriul timp. Și nici nu mă plâng! Și nici nu-mi dau la gioale, sabotându-mi frumusețile, cu tot felul de motive absurde prin care să nu mă bucur de viața trecătoare. Da! Surpriză sau nu, ea trece. Iar pe lângă mulți, o face de pomană, pentru că ce să vezi, nu mai e timp de nimic!
Iar dacă e să nu mai fie timp, la propriu, pentru ceva, atunci nu mai este pentru răbdare. Pentru ea s-au închis cărările și nimeni nu vrea să vadă că nimic nu e putred, dacă ai puțină răbdare.  Eu zic că e suficient timp în lume, pentru tot ce vrem și când vrem. Da’ vrem? Nu mai e timp pentru o carte, nu mai e timp să ne bucurăm, nu mai e timp să ne iubim, să facem sex, să trăim, să fim, să vrem sau să avem. Oare?

Dar e suficientă vreme pentru Facebook, e timp pentru claxoane și înjurături, pentru bârfe și curve, pentru orice altceva decât pentru ce-ar fi nevoie de el. Balanța oare unde înclină? La mijloc stă întotdeauna cheia și doar timpul, vorba bătrânilor, le va rezolva pe toate. Sau nici pentru asta nu mai e timp?

SURSA FOTO – bulletindada.wordpress.com

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • „Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr….”(Mircea Eliade) Foarte frumos si interesant articolul!Felicitari, Narcis!!

Femei de 10 pe Facebook