banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Nota 1 pentru copiat! Studiu de caz.

 

Crăciunul a rămas undeva , în urmă.
Frigiderele mai păstrează încă resturi de sarmale și caltaboși, ceva rămășițe de cozonac se mai găsesc prin bucătării, însă mesele copioase au făcut loc regretelor iscate de suitul pe cântar. Numărăm acele de brad căzute pe covor și începem să ne facem planuri cum să dăm jos kilogramele acumulate. Nu de alta, dar un obiectiv măreț se ițește la orizont : trebuie să încăpem în rochiile de Revelion!
În plus, se spune că, așa cum vei începe noul an, așa îl vei și avea. Prin urmare…dacă șunculițele se vor ține scai de tine în noaptea dintre ani, e clar : tot anul te vei lupta cu dietele și vei sta ca pe ace, privindu-l zilnic…pe cel al cântarului!
Dacă ești o persoana analitică ( iar eu sunt! ) vei trage linie după Crăciun si-l vei răsuci pe toate părțile, încercând să vezi dacă ai avut, într-adevăr, un “Crăciun fericit!”, cum ți s-a tot urat, la telefon, la televizor, pe stradă sau în spatiul virtual. Te trezești analizând dacă Moșul nu ți-a produs dezamăgiri, cu alegerile sale, dacă ai sărbătorit Crăciunul unde ai vrut și lângă cine ți-ai dorit, dacă ți s-au urat toate cele necesare și de către cei la care gândeai. Vei trece în revistă și surprizele. Adică lucrurile neașteptate, care ți-au colorat sărbătorile.
Nu voi zăbovi acum decât asupra mesajelor de Crăciun. Ca în fiecare an, avalanșa lor și-a făcut simțită prezența și în device-urile mele. Clinchetul IPadul-ului și al iPhone-ului mi-au inundat și de această dată dolce farniente-le de sărbători. Aș fi ipocrită să spun că nu m-au bucurat. Până la urmă, orice mesaj e un semn de simpatie. Sau măcar unul al aducerii aminte. Patroană nu sunt, deci angajați nu am, pe care să-i bănuiesc de pupincurism. Deci.. mesaje “de interes” să zicem că nu au prea fost. Îmi amintesc că, pe când eram redactor șef la Divertisment, în TVR, astfel de mesaje îmi veneau cu tona. Erau mieroase și suculente, mi se ura tot binele Pământului, plus ceva pe deasupra. Apoi, când am scăpat de funcție ( verbul exprimă cel mai bine satisfacția mea de atunci!) mesajele s-au înjumătățit. Și ca număr, și ca și consistență. Atunci am și făcut o triere serioasă a colegilor mei. Mentală, firește.
Mesajele din acest an au fost amplificate de prezența mea, de un an de zile, pe Facebook. Prietenii virtuali – cărora li s-au adăugat și “realii” – nu au scăpat ocazia de a mă include și pe mine pe lista lor de “destinatari”. De multe ori, mesajele primite erau “la grămadă”. Procedura e simplă și te scapă de efort intelectual : Iei un medaj gata fabricat și-l redirecționezi la toată lista de prieteni. Sau de contacte. Și..gata! Ți-ai făcut datoria!
Sincer, deși rimează perfect cu instinctul de turmă al românului, eu personal nu cred în genul acesta de felicitări colective. Mai mult, mă aduc la isterie cei care plimbă de colo-colo câte un mesaj, primit de ei înșiși, și care li s-a părut, la acel moment, genial și demn de a fi adus la cunoștința Planetei. Drept care eterul devjne dominat de un du-te vino de imagini standard. Aceleași poze cu Moși navigând prin nămeți sau cu pruncul Iisus înconjurat de personajele biblice, aceleași video-uri animate, în care urările sunt preluate de vocile pițigăiate ale unor patrupede cu blană, aceleași texte lacrimogene, gândite de un pământean pentru dragii lui și preluate – iată, fără a i se plăti drepturi de autor – de către toți vecinii lui de planetă… Cu mici excepții ( apropiați ai mei de acasă și de la muncă, care-mi știu gusturile), am primit și anul acesta, astfel de mesaje. Stereotipe. Care gâfâiau, după traseele alambicate pe care le parcurseseră până să poposească in device-urile mele. Citeam primele cuvinte și știam deja ce urmează. Unele afișau, ca “expeditor”, numele unor persoane de la care chiar aveam pretenții…
Cât de greu este, oare , să compui propria urare, simplă dar cinstită și care să aibă o minimă legătură cu cel căruia i-o trimiți, convingându-l astfel că îi este adresată lui și numai lui și că ai consumat măcar un neuron, pentru a i-o ticlui?!?
…Românul e născut poet – învățam noi, în adolescență. Din păcate, nici acest Crăciun nu m-a convins.

P.S. Că veni vorba, le mulțumesc tuturor deopotrivă, celor care mi-au expediat, de sărbători, gândul lor bun. Al lor, sau al altora! Bun să fie! 😁

Femei de 10 pe Facebook