Ea și El Prietena mea, Narcisa

Narcisa vă răspunde

Deci, problema mea, dragă Narcisa, e următoarea: iubesc două femei: pe soție – de 32 de ani, și pe colega mea de șerviciu, cea nouă. Sunt iubiri diferite, de prima mă leagă atâtea amintiri, copiii, o prietenie pe care n-aș da-o pentru tot aurul din lume. De colega mea m-am îndrăgostit fulgerător, din prima zi în care și-a luat transferul la noi. E mai tânără cu 20 de ani, e proaspătă, plină de viață, m-a trezit și pe mine dintr-o amorțeală pe care o credeam veșnică. Ea își face planuri legate de mine dar eu nu mă pot desprinde de soția mea. Ce mă sfătuiești să fac, cum să procedez? Să-mi schimb locul de muncă? George

Dragă George,
Dacă mă întrebi pe mine, tu nu iubești două femei. Iubești o femeie și ești îndrăgostit de alta.
Aș zice că e o mare diferență între o iubire de peste treizeci de ani, care a trecut testul timpului (de fapt, cred că a trecut toate testele în treizeci și doi de ani!) și o îndrăgosteală de o femeie mai tânără cu douăzeci de ani decât tine.
Spui că ai cu soția ta, pe lângă iubire, o prietenie pe care n-ai da-o pentru tot aurul din lume. Îți dai seama cât ești de norocos? Câți dintre noi putem spune că partenerul nostru de viață ne e și cel mai bun prieten?
Tu nu întrebi (așa cum poate s-ar fi așteptat prietenii ce ne citesc scrisorile) dacă să renunți la una dintre femei în favoarea celeilalte, e destul de clar în capul tău, din câte îmi dau seama, că un astfel de război e pierdut de mai tânăra ta prietenă dinainte de a începe. Tu întrebi dacă ar trebui să îți schimbi locul de muncă, să fugi de povestea nouă pe care, am senzația, o simți ca pe o adevărată amenințare pentru căsnicia ta.
Eu cred că ar trebui să vorbești sincer și deschis cu colega ta, să-i spui că n-ai în intenție să-ți părăsești soția și familia, că nu e corect să-i dai senzația că un viitor împreună ar fi posibil. Crede-mă, nici o femeie întreagă la minte nu ar încerca să continue o relație care nu are șanse să evolueze în niciun fel. Cred că e mai bărbătesc și mai omenesc, până la urmă, să fii sincer și deschis, decât să alegi o soluție lașă, nebărbătească și care nu închide cercul, de fapt. Ați început împreună o poveste, cred că frumos ar fi să o și încheiați împreună.

Narcisa, tu de unde ai știut, când te-ai îndrăgostit, dacă e suflet-pereche sau nu? Anda

Draga Anda,
Dar cine-a zis că am știut? 🙂
Începuturile poveștilor de dragoste sunt mereu frumoase iar noi mereu căutăm semne care să ne convingă că iubirea asta e chiar AIA, că persoana la care visam chiar a sosit în viața noastră, că are toate calitățile pe care le căutăm în partenerul nostru și chiar mai mult decât atât.
Din păcate, de cele mai multe ori nu e așa. Știm cu toții foarte bine că sunt povești care au început promițător doar ca să eșueze într-o mare de reproșuri și jigniri, umilințe, vorbe grele și păreri de rău.
Însă știi ce am observat? 🙂 Că oamenii despre care spunem că ¨parcă au fost făcuți să fie împreună¨, au un fel anume de a-și rosti numele. Cuvântul acela, care sună normal, banal chiar în gura oricui altcuiva, mie îmi pare că are o rotunjime anume în gura iubitului/iubitei. Aproape la fel de duios ca atunci când e spus de mama care ni l-a dăruit. 🙂

 

Bună ziua, stimată Narcisa! Sunt mamă ca și dumneata și am mari probleme cu fiica, care a împlinit în primăvară 18 ani, iar acum nu mă mai înțeleg cu ea, îmi spune mereu că e majoră și să n-o mai dădăcesc. Cel mai recent conflict vizează o apropiată plecare la mare, pe care o plănuiește cu gașca ei, în pofida interdicției noastre – a mea și a soțului meu. Nu știm cum să procedăm, pentru că ea ne amenință că oricum va pleca, chiar și fără aprobarea noastră. Are rost să ne punem de-a curmezisul sau mai bine cedăm, ca să nu stricăm iremediabil relațiile cu ea? Gaby

Dragă Gaby,
Înțeleg prea bine ce-mi spui! Și fiica mea a făcut 18 ani în primăvară și i se întâmplă să-mi reamintească din când în când că a crescut, că e mare de-acum și că ar trebui s-o las să ia decizii singură. Și atunci, deși nu-mi vine ușor deloc, încerc să-mi amintesc cum eram eu la 18 ani, ce făceam și cât de normal mi se părea să hotărăsc singură unde, când și de ce. 🙂
Chiar acum când îți scriu, fiica mea împreună cu prietenii ei sunt la un festival (un fel de Untold, însă finlandez) departe de casă, cam la 400 de kilometri.
Sigur, când mi-a spus că vrea să meargă, primul meu răspuns a fost ¨nici vorbă!¨, dar când am văzut cât e de dezamăgită, mi-am amintit că, de fapt, tot ce-mi doresc pentru fiica mea e să fie fericită!
Nu-mi doresc să câștige titluri, funcții, averi sau faimă. Îmi doresc să fie fericită. Iar la 18 ani, o excursie de felul ăsta cu prietenii tăi cei mai apropiați, la mare, la munte sau la un festival, cred că e exact ceea ce o face super fericită.
Așa că i-am spus că e ok să meargă și că tot ce-mi doresc e un mesaj din când în când (bine, recunosc, am zis din oră-n oră) doar ca să știu că e bine, întreagă, nevătămată. Nu am să intru în alte amănunte acum, să-ți spun toate ¨să nu¨- urile pe care i le-am pus în vedere, am să-ți spun însă că abia aștept să se întoarcă și să-mi spună cum a fost, ce artiști a văzut, cât de tare s-a distrat, să văd ce fotografii a făcut, să-mi spună cu ce experiențe s-a îmbogățit în week-end-ul ăsta.
Sincer, eu le înțeleg pe fetele care spun ¨merg oricum, și dacă zici că nu mă lași¨, nu de alta, însă am fost una dintre ele…
Demonstrațiile astea de forță, în care noi, ca părinți, ne impunem în fața copiilor noștri, minimalizându-le dorințele și nevoia firească de a crește, de a părăsi cuibul din când în când, doar ca să-și facă curaj pentru zborul care-i va arunca în vâltoarea vieții, demonstrațiile astea, zic, cred că nu le fac deloc bine copiilor. Cred că mai degrabă reușim să-i timorăm și să-i facem să-și piardă încrederea în sine, curajul.

Părerea mea e că e mai bine să meargă la mare cu acordul și susținerea ta (a voastră, a ambilor părinți, dacă se poate), o dată pentru tine, ca să poți comunica cu ea în tot timpul ăsta ca să știi că e întreagă, iar apoi pentru ea (aș zice mai ales pentru ea…), ca să știe că, orice s-ar întâmpla, fie că va fi dezamăgită, ori rănită, fie că se va întoarce super fericită, are unde să se întoarcă, în brațele părinților săi, în confortul dat de căldura familiei care o iubește mai mult decât orice gașcă din lume, exact cum se înoarce vasul la țărm ghidat de lumina farului din port.
Mie așa mi(-ar) place, ca fiica mea să ardă de nerăbdare să se întoarcă acasă și să-mi povestească pe unde a fost, ce-a văzut, cine și cum s-a prostit, care ce ¨tâmpenii¨ a făcut, să-mi spună cât de dor îi era de camera ei, de patul ei, de cățelul nostru, Ozzy și (eventual 🙂 ) și de mine…

 

semnatura-narcisa

 

 

4 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Dacă tot te dai deșteaptă ( cu toate că nu înțeleg care e legătura între mocirița cu trifoi și psihologie), poate-mi spui și mie, doamna doctor, de ce m-a părăsit soția, după ce am ținut-o în puf și am muncit ca un câine, ca să aibă ea vilă cu piscină, mașină, vacanțe exotice, blănuri cât cuprinde și o viață de huzureală, alături de toantele alea de neveste de fotbaliști? Ei, să te văd!

  • Doamna Narcisa,
    Eu ma simt prost ca trebuie sa va intreb, dar nu stiu cum sa fac. Iubesc un domn mai in vârsta ( nici eu nu aunt o tinerica, am 51 de ani), si planificam sa ne refacem viețile impreuna. Amândoi suntem văduvi. Doar că domnul meu nu mai poate sa intretina relatii sexuale ( are 68 de ani) și ii este teama ca din cauza asta o sa-l las. Si eu am inceput sa ma intreb, daca nu va deveni o problemă. Soțul meu a avut un infarct subit, la nici 55 de ani, anul trecut si vreau sa va spun ca am avut o viata sexuala perfecta pina un ultima zi. Oare asta mi-e scris, sa nu mai am parte de asa ceva?

  • Narcisa, te iubesc de mor, de câmd erai în țară! Nu erai tu foarte comercială ( ma refer la 90-60-90) dar vocea ta le băga pe multe dive în găleată! Bravo, draga mea, pentru tot ce ai făcut tu in muzica romaneasca! Pacat ce ne-ai plecat!
    Iată problema mea, pentru care te rog sa-mi dai un sfat:
    Sunt tată și-mi cresc singur fiica, sotia mea murind intr-un accident acum trei ani. Mihaela are acum 11 ani , este un copil bun, si se pregătește sa devină domnișoară. Oare eu, ca părinte, ar trebui sa o initiez in problemele domnișoarelor? Ar trebui sa-i vorbesc despre ciclu, prima iubire, minloace de contracepție etc? Ssau ar fi bine sa caut o persoana feminina care sa o facă?
    Imi cer scuze pt mesajul oarecum mai delicat..

  • Bună, Narcisa! Bine ai revenit din vacanță! O clipă am crezut ca ne-ai lăsat baltă și că nu mai vrei să răspunzi! Apoi, cu totul întâmplător, am observat că ai revenit!
    M-am decis și eu să-ți scriu : sunt mamă a doi copii, provenind din doi tați diferiți. Deși ma străduiesc din răsputeri să păstrez o balanță între cei doi, fiica mea, care este adolescentă și este fiica din prima mea căsătorie, este total rebelă în familie, se poartă foarte dușmănos cu soțul meu actual și, prin ricoșeu, cu fiul nostru din a doua casatorie, care este in clasa intii. Relatia cu sotul nu cred ca mai poate fi imbunatatita, insa as vrea ca copiii mei sa fie prieteni, sa știe ca in viata ei doi vor ramine impreună și ca vor trebui să se iubească și să se sprijine. Cum să fac? Oare e un război pierdut? Multumesc, Narcisa!

Femei de 10 pe Facebook