Femei de 10 Vedete fără secrete

Mihaela Rădulescu – amintiri de plastic

Depărtarea, chiar și geografică, de un subiect te face să spui adevăruri. Kilometrii îți dau detașare, dacă nu și curaj. În cazul Elenei Cârstea, curajul nu are nevoie de supradoză. S-a născut vorbind liber. Și va muri liberă. E motivul pentru care o prețuim și pentru care s-a certat cu o jumătate de Românie.
Elena visa deunăzi cu ochii deschiși ce frumos i-ar fi șezut pe fotoliul de jurat la Românii au talent. Și a atacat unde a simțit, de la mii de kilometri depărtare, că ar fi avantajată. Că e firul mai subțire. La Mihaela Rădulescu, pe care a redus-o scurtissim la o specialistă în modă cu decolteu de plastic.
Dacă nu ar fi răutăcios, ar fi poate chiar adevărat? Întrebarea Elenei e corectă: ce MAI e Mihaela Rădulescu? Ce a devenit?

Amintirea emisiunilor moderate cu umor, șarm și fantezie se estompează în norul din particule de făină, ridicat în urma unei tăvăleli live pe scena concursului de talente, cu bustul la atac.
Ieri vorbea cu Orhan Pamuk, azi tace. Și nu a obligat-o nimeni să tacă! Am un argument din trecut: tot ea, Mihaela, e cea care, cu un deceniu în urmă, realiza poate cel mai frumos proiect TV din carieta. Se numea Gala, se difuza zilnic pe B1 TV, și era un dialog televizat, în maniera Barbara Walters, cu personalități. Spumos, emoționant, consistent. Ce ar opri-o și azi să facă același lucru?
mihaela-radulescu4Nimic. Nici măcar distanța Monte Carlo – București. Un asemenea proiect nu necesită decât dragoste de meserie. Care poate că a trecut.
Amănunt de culise: Mihaela, cea de la Gala, înmâna un marker fiecărui invitat și îi cerea ceremonios să insereze un gând, o dedicație, un manifest pe pereții albi de placaj ai culiselor studioului de la Romexpo (unde e azi Kanal D). Invitat să fac acest lucru, am zăbovit minute întregi să citesc gândurile câtorva contemporani: Cărtărescu, Puric, Mălăele, Ilie Năstase, Nadia Comaneci… Era o felie de istorie și un omagiu la adresa ei. M-am simțit mândru că mi s-a cerut să mă alătur lor.
De la acel moment și până azi, par mii de ani lumina!
Astăzi Mihaela etalează public două lucruri:
Primul este exprimarea cât mai senzuală a iubirii sale pentru Felix. Fără îndoială, e o femeie de neuitat. O spun marturirisile lui Dan Chișu, singur sub duș, care a narat modul în care Mihaela a devenit titlulara inimii și vieții lui – erotic, inteligent și ferm până la momentul în care devenise dependent de ea. Și mai e amănuntul, relatat în culise, că Elan Schwartzenberg – soțul blamat care i-a asigurat viața monegască – nu a ezitat să treacă regulat prin casa și chiar cearșafurile ei, până când Mihaela-RadulescuFelix a coborât din stratosferă în inima ei. Și o savurează cu nesaț.
Al doilea lucru etalat este trupul. O alăturare a imaginii de azi cu cea a Mihaelei din anticamera lui Dan Iosif este frapantă, dar arată și un caz de fantastică voință. Rădulescu a căutat perfecțiunea fizică mereu, dar abia recent a devenit obsedată de ea. Îmi aduc aminte că modificarea bustului, petrecută în 1999, imediat după divorțul de Bănică jr., a fost negată vreme de patru ani, până într-o zi când ea a privit presa cu seninătate și a sugerat că nu am știut cum să-i punem intrebarea… În 2002, ea a avut bunăvoința să vina la o întâlnire cu studenții mei de la SSJ, facultatea la care predam. Un băiat mai obraznic, din spatele clasei, ascuns după colegi, a întrebat-o dacă are silicoane. Mihaela și-a prins părul că o diva, cu pieptul în față și a întrebat: credeți că ar fi nevoie? Tăcerea grea a cuprins clasa.
Au urmat dantura, nasul, pomeții și acum e o Mihaela care arată senzațional la peste 45 de ani, dar excesul de bisturiu a adus-o, pentru Elena, la stadiul “de plastic”.

mihaela-radulescu3
Și apoi, lovitura finală. Un om de afaceri monden mi-a spus cândva că poza nud e ultima bornă a unei femei celebre. Pentru el, însemna că femeia aceea nu mai are nimic de spus, intelectual vorbind și apelează la un ultim argument de forță. Trupul perfect.
Deunăzi am văzut-o pe Mihaela Rădulescu goală, într-o piscină…

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Salut aparitia lui Brancu Cristian pe acest sait! Il stiu demult si il admir demult! Scrie foarte bine, iar subiectul cu Răduleasca e foarte bine tratat! Sa le traiasca copilasul si salutari doamnei Oana! Am citit si rubrica ei!

Publicitate