banner tex carrefour
Ea și El Povestea mea

Mi-am găsit sufletul pereche?

Credeam că suntem diferiți. De ce oare? Prejudecățile ne fac să gândim așa. Că el e bărbat și eu sunt femeie. Că el e negru și eu sunt albă. Că el trăiește în Africa iar eu în Europa. Că el e tânăr iar eu nu mai sunt. Că ne despart 5000 de kilometri. Ce-am putea avea în comun? Și totuși… Totuși, aveam să descopăr zi de zi, clipă de clipă că suntem la fel. Comunicăm atât de bine, încât de multe ori tastăm aceleași cuvinte în același timp. Parcă v-am mai spus asta. Și probabil am să vă mai spun, atât e de impresionant când se întâmplă.

”Cobol a fost unul dintre cursurile pe care le-am făcut în facultate. Wao, sunt așa surprins.”

”Băieții mei cei mari, amândoi lucrează în hardware.”

”Nu mă miră că ești așa bună la calculatoare”.

”N-are nicio legătură, dragă, nimic nu mai e cum a fost. Crede-mă că nu-mi folosește la nimic Cobolul.”

”Hahahahaaa”, se amuză el.

”Dar e adevărat că-ți deschide mintea. Dacă-ți antrenezi mintea tot timpul, nimic nu ți se pare greu. Și în ultimii ani am citit mult și am urmat tot felul de cursuri de dezvoltare personală”.

”M-ai surprins. Un minut te rog. Îmi pare rău, trebuie să fac un pașaport repede pentru cineva care pleacă din Nigeria. Dar revin imediat. Sper că nu te superi?”

”Nu, dragă, înțeleg. Te rog, vreau să fie bine pentru amândoi.”

”Da, te cred”.

”Thomas, am crezut că ești supărat din cauza articolului cu îngerii. Poate crezi că n-am fost destul de sinceră cu tine? Poți să mă întrebi orice vrei să știi. Suntem prieteni.”

”Nu sunt supărat deloc, tot ce știu că este despre dragoste și îmi pare bine că fața mea apare acolo, pe site la tine. Cinstit. Sunt o persoană relaxată.”

”Să știi că nu e chiar așa. Sunt într-un fel prinsă într-o relație toxică. El e un scammer. Este celălalt Patrick. Am crezut o perioadă că e vorba de aceeași persoană. Apoi am înțeles că sunt diferiți. Ăsta nu-i așa de bun la povești. Cred că nu e prea deștept. Dar are o inimă bună și încă păstrăm legătura. Pare să-i pese de mine. Dar nu totdeauna, câteodată mă uită pe internet.”

”De unde e?”

”În povestea lui e un inginer american. Apoi a fost transferat în Nigeria. Acum aproape că a renunțat la poveste. Știe că nu-l cred. Dar nu știu nimic despre el. Decât un nume – Thomas Jerome. El susține că-i un prieten, dar eu cred că e chiar el. Așa am ajuns la tine. Căile Domnului sunt așa complicate.”

”Cred că e nigerian.”

”Eu sunt sigură. E în Ibadan.”

”Noi aici le zicem băieții yahoo.”

”Cred că e cam leneș.”

”Tot ce fac e să găsească femei albe bogate și să le escrocheze.”

”A profitat de vechea mea poveste de dragoste. M-a preluat gata îndrăgostită. Nu știu cum să ies din povestea asta.”

”Probabil a spus că a fost transferat în Nigeria pentru cazul în care îi trimiteai bani.”

”Creează aparența unui american ca să atragă femeile. Dar nu pot susține multă vreme această poveste. Eu nu i-am cerut nicio dovadă a identității sale, nici măcar o fotografie.”

”Sunt sigur că-ți închipui că și eu sunt vreun scammer mai inteligent. Așa-i?”

”O, nu, nu, în niciun caz, dragă. Știu exact că nu ești. Cum poți să spui așa ceva? De-asta ți-am cerut să fim prieteni. Știam că dacă faci aceleași lucruri obții aceleași rezultate. Eu te-am găsit, așa-i? Acum îi recunosc pe loc. Ți-am spus că am studiat problema. Pentru cartea mea, dar și pentru liniștea sufletească. Îmi pare rău, n-am vrut să te rănesc în niciun fel. Crede-mă că te apreciez foarte mult. Te rog să mă ierți dacă am greșit cu ceva.”

”Bine, te cred. Nu m-am îndoit, am vrut doar să verific. Dar te rog…”

”O, Tom D… D…D… (asta e din cântecul lui, Capable). M-ai speriat. Versurile sunt făcute de mine (în engleză rimează).”

”Să nu lași pe nimeni în niciun fel să te întristeze, fă în așa fel încât să fii fericită tot timpul. Ai venit pe lumea asta singură și pleci singură. Nimeni nu-i destul de important să te întristeze.”

”Da, dar câteodată ai nevoie de susținere.”

”Întotdeauna să te ferești de astfel de oameni imediat ce apar.”

”Am fost așa stresată în ultimele luni. Știu că trebuie să mă feresc. Dar știu și ce mult am suferit după ce am încheiat relația cu domnul general. Nici nu știam că sunt așa de dependentă. Sau poate eu sunt un scammer, te-ai gândit la asta?”

”Nu, nu ești. Ai atâtea fotografii pe Facebook care spun o poveste adevărată.”

”Am glumit, dragă. Viața mea e ca o carte deschisă. Trăiesc într-o casetă de sticlă. Of, iar te-am stresat cu problemele mele. Îmi pare rău.”

”Te rog, dragă, nu mă stresezi deloc.”

”Meriți tot ce-i mai bun.”

”La ce-s buni prietenii?”

”O, am cunoscut aseară la emisiune o doamnă psihoterapeut. Acum suntem prieteni pe FB. Poate fi utilă, dacă nu reușesc singură să trec peste asta. Mai demult nu aveam nevoie de psihoterapeut. În astfel de situații te ajutau prietenii.”

Vă amintiți, voi, cititorii de vârsta mea, de vremurile acelea? Nu regret nimic, Doamne ferește, din vremurile acelea, decât relațiile dintre oameni.

”Da, ai nevoie doar să auzi niște cuvinte potrivite, și totul va fi bine.”

”Acum nu va mai fi la fel, totul s-a schimbat.”

”Mă bucur că ești mai bine acum.”

”Da. Și tu m-ai ajutat. Îți mulțumesc.”

”Cu plăcere, dragă”.

”Îți mulțumesc din nou. Ai 5 minute? Vreau să-ți povestesc ceva interesant.”

” Bine, sunt aici. Sunt al tău.”

”Aseară la emisiune a fost invitată o femeie de 102 ani. Era născută în 1914. Alergase în fiecare zi câte un kilometru. Acum doar mergea pe jos un kilometru. Era cât pe ce s-o plac, dar m-am răzgândit. Cineva a întrebat-o dacă se măritase din dragoste. Ea a spus că nu. Se măritase cu un ofițer pentru că avea un venit sigur iar ea era săracă. Am fost foarte dezamăgită. Toată audiența a fost.”

”Minunat.”

Ce-o fi fost așa de minunat? I-am spus doar că mie nu mi-a plăcut.

”Dar am învățat că, dacă vrei să trăiești 100 de ani, trebuie să fugi, nu să iubești. Poate e o idee bună chiar să fugi de dragoste.”

”Hahahahaha.”

”Dar eu nu vreau să trăiesc 100 de ani”, îi spun. El întreabă:

”Crezi că oricine poate fugi de dragoste?”

”Nu. Dar ea a putut. Pentru ce să trăiești 100 de ani, fără dragoste?”

”Poate că nu-i așa. N-ai de unde să știi dacă a spus tot adevărul. 100? Fără dragoste? 100 e mult.”

”102.”

”Mi se pare ciudat să trăiești atât de mult, dar fără dragoste. Întotdeauna găsești dragoste în jurul tău.”

”Nu întotdeauna”, îi răspund eu.

”Nu te iubește nimeni? Dar copiii tăi?”

”Dar găsesc întotdeauna înăuntrul meu.”

”Ei te vor iubi întotdeauna”, își continuă el ideea, referindu-se la copii.

”N-am spus că nu mă iubește nimeni. Am nevoie de bărbatul potrivit. Am nevoie de un suflet pereche.”

”Chiar te înțeleg.”

”Știu”, îi răspund.

”Asta-i de ce ai nevoie. Dar ai mai găsit unul înainte?”

”Dacă privesc înapoi, cred că nu. Așa că trebuie să privesc înainte, dragă.”

”Bine, bine, înainte, dar crezi că ai găsit?”

”Asta e o întrebare capcană”, îi răspund eu, neștiind ce altceva aș putea să-i spun.

”Am crezut că vei spune că m-ai găsit pe mine.”

”Dragă, am așa un talent să găsesc… să găsesc… nu pot să continui. Bine, știi că a fost dragoste la prima vedere. De ce m-ai făcut să spun asta?”

”Suntem prieteni buni, îți amintești? Putem să spunem orice.”

”Atunci pot să spun că te urăsc?”

”Am să fiu sincer cu tine. Dar de ce spui asta?”

”Bine-nțeles că nu te urăsc. Voiam doar să știu dacă pot să spun asta.”

”Gura vorbește din preaplinul inimii. Poți s-o spui dacă asta ai în inimă, dar eu știu că nu-i adevărat.”

”Îmi pare rău, Thomas.”

”Zâmbește.”

”Nu, vorbesc serios.”

”De ce îți pare rău?”

”Am spus prea mult.”

”Haide, Marilena.”

”Tom-D.”

”Ai făcut foarte bine. Mă bucur. Corect, ăsta-i numele meu. Ai vreo poreclă?”

”Marilena e foarte bine. Mama mea îmi spune Mari.”

”Mari ca Mary, da?”

”Corect.”

”Sper că nu te superi dacă-ți spun așa?”

”Nu, e mai ușor de scris. Mai scurt. Am văzut că ai tendința să scurtezi cuvintele.”

”Oh, mulțumesc. Hahahaha. Ăsta-i un lucru rău? Mai scurtez unele cuvinte, dar am întotdeauna grijă să înțelegi.”

”Nu. Am un prieten în Gambia care e și mai inventiv .”

”Faci cumva site-uri?”

”Nu. Nu sunt chiar așa de bună. Dar am câteva bloguri. Am și uitat de ele.”

”Wao.”

”Ești chiar talentată”, zise el, referindu-se probabil la bloguri.

”Nu la asta. Dar tu?”

”Am făcut la un moment dat, dar acum nu mai fac. Nu e așa de rentabil pe aici.”

”Acum știu că nu e chiar așa de greu, dar nu vreau să mă mai încarc și cu asta. Așa că, atunci când am nevoie, apelez la specialiști. Trebuie să trăiască și ei.”

”Da, ai dreptate. Ai fost azi la spa?”

”Nu mă duc în weekend-uri, e prea multă lume. Pot să merg în cursul săptămânii. În weekend vreau să stau acasă, conduc destul în restul zilelor.”

”Spune-mi, ai mâncat?”

”Dragă, nu mai întreba asta. E o întrebare de scammeri.”

”Hahahah, adevărat?”

”Când conversația lâncezește, întreabă dacă am mâncat. Din cauza asta nu-mi place să mănânc.”

”Nu e întrebare de scammeri, Mari. Treci peste chestiile astea cu scammerii. Suntem tu și cu mine.”

”Cum să trec? Sunt peste tot. Chiar și-acum sunt vreo 5-6 cereri de prietenie de la ei.”

Asta era atunci. Acum sunt vreo 20. Îi las și eu s-aștepte acolo.

”Serios?” întreabă el, referindu-se probabil la scammeri.

” Tu și cu mine?” îl întreb eu. Îmi plăcuse cum a sunat.

”Tu și cu mine, ce drăguț. Ai dreptate.”

Pentru ”drăguț” folosisem una dintre prescurtările învățate de la el. 9c. El a remarcat și zice:

”Lol, ai învățat asta? Corect.”

”Da. Și 9t (noapte). Nu-i corect, dar le-am învățat.”

”Da, prescurtări. Cu timpul vei învăța mai multe. Mă simt de parc-aș vorbi cu cineva de vârsta mea.”

”Din cauza vârstei mele psihologice. Diferită de vârsta biologică. Înțelegi de ce nu caut pe cineva de vârsta mea. Ce să fac cu el?!”

”Lol, da, trebuie să fie de școală veche.”

”Da, închipuie-ți, nu știu să folosească internetul, Facebook-ul, și n-au nici vârsta mea emoțională. Da, am cunoscut pe internet un bărbat – un american de 62 de ani, divorțat. Mi-a spus că vrea o femeie care să respecte tradițiile familiale ca în America anilor ’60. Bine-nțeles că m-am speriat. Nu-nțeleg de ce oamenii refuză să se updateze”.

”Hahahahaa”, se amuză el.

”E așa normal să trăiești în prezent. Bine, nu chiar în viitor, ca mine. Dar măcar în prezent.”

”M-ai făcut să râd, dragă.”

”Da? Sunt fericită când fac pe cineva să râdă. Nu te-am plictisit încă?”

”Să mă plictisești? Nici vorbă. Ador să vorbesc cu tine. Până și colegii mei au început să se plângă. Spun că zâmbesc prea mult când sunt pe Facebook.”

 

 

 

Femei de 10 pe Facebook