banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Mama din blocul de peste drum…

 

…În blocul de vizavi de mine locuiește o mamă cu două fetițe. Bine, printre mulți alți locatari, firește. Mi-a atras demult atenția grija deosebită pe care femeia o manifestă față de cele două făpturi, micuțe amândouă și care nu seamănă absolut deloc una cu cealaltă. Nici cu mama lor. O vreme m-am gândit că sunt făcute cu tați diferiți, deși mi-o amintesc pe vecina mea umblând mereu, de secole, cu același bărbat. Cu care, apropo, niciuna din fetițe nu seamănă.. Una e firavă,  blonduță și are ochii albaștri, precum marea în vremurile ei bune. Cealaltă e voinică, brunețică, are tenul ciocolatiu și ochii precum două măsline, așezate pe o salată de boeuf. Între ele par a fi vreo doi trei ani distanță; cea mărcicică se află, cred, în pragul vieții de școlar.
Pentru că blocul cu pricina e locuit mai mult de pensionari, familia cu pricina mi-a sărit mai demult în ochi. Pe mamă, spuneam, am văzut-o ieșind zilnic în compania fetelor: le duce la grădiniță, în parc, iese cu ele la plimbare, ba pe jos, ba cu rolele, ba cu tricicletele, ba încărcată de păpuși și cărucioare de păpuși. Fetele la rândul lor par a fi îndrăgostite de mama lor. Nu știu dacă femeia are sau nu servici, pentru că mai tot timpul o văd cu copilele, la diferite ore ale zilei. Într-o zi m-a sunat la interfon , disperată.  A fost ziua în care, de fapt, am și aflat detaliile emoționante din viața sa. Mă căuta, rugându-mă disperată să o pun în legătură cu un medic bun, care să-i salveze una din fetițe, căreia i se descoperise o boală genetică gravă. Am invitat-o în casă, pentru detalii, ca să văd către ce doctor s-o îndrum ( avusesem șansa să cunosc niște medici de excepție, la mai vechea mea emisiune, „37 grade Celsius”). Printre altele, am întrebat-o de ce, cunoscându-și aceste probleme de sănătate, a riscat să facă copii, de ce nu a făcut investigații în timpul sarcinii.. A oftat și, după ce s-a frământat, căutându-și diverse scuze, mi-a mărturisit , sub jurământul discreției totale, că nu ea este, de fapt, mama naturală a celor două : pe cea mare ( cea suferindă)  o adoptase de la un orfelinat din nordul țării, cealaltă era mezina unei familii cu 11 copii din satul părinților săi; mama îi murise la naștere , iar tatăl fusese fericit că trei din cei 11 fuseseră „preluați” spre creștere de trei familii de la oraș.. Bref. Mama minunată, pe care o observam, de câțiva ani buni, nu era deci „mama bună” a celor două sărmane copile. Dumnezeu îi dăduse, e-adevărat, un soț extraordinar, însă oferta divină se sfârșise aici : cei doi așteptaseră zadarnic, ani în șir, să devină părinți. Nu și-au dorit neapărat să adopte un copil – tot sperând că barza se va ciocni , până la urmă, și de ușa lor…Lucrurile s-au întâmplat însă în mod natural : o vizită în interes de serviciu la un centru de plasament aflat în renovare( vecina mea era arhitectă), apoi o vizită la părinți, în satul natal – și iată că familia lor s-a îmbogățit cu două suflete – doi pui de om, cărora , cum s-ar spune, le-a pus Dumnezeu mâna-n cap : au nimerit în cea mai frumoasă, cea mai caldă, cea mai iubitoare familie din câte există pe lume.
… Am ajutat-o pe vecina mea, punându-o în legătură cu cei mai buni dintre cei mai buni medici. Și-a rezolvat problema. De câte ori de întâlnim pe stradă, ne salutăm și ne privim cu subînțeles. Nu știu cât timp va reuși să păstreze această taină, în fața celorlalți. De fapt, habar n-am nici măcar dacă acest lucru e atât de important. Însă de câte ori o văd, discreția ei îmi amintește  de surlele și trâmbițele cu care alții fac astfel de fapte bune, asigurându-se că întreaga planetă a aflat că ei au adoptat un copil sau, mai mult, că această adopție se referă la un prunc din buricul Africii sau din cine stie ce insulă pierdută prin Pacific. Copii pe care, de multe ori, nu-i vor vedea decât în fotografii.
Faptele bune, făcute nu pentru cei din jur, ci îndreptate numai către cei vizați, adică pentru cei loviți de soartă – iată adevărata măsură a generozității umane.

Femei de 10 pe Facebook