Ea și El Ultimul romantic

Liniște cu împrumut sau Ce să faci când poți să taci?

Gălăgie. Zgomot prea puternic. Între lătrături și exuberanțe, excese și energii fără rost, bătălii cu onomatopee, nervi întinși la maxim și sunete stridente, se află liniștea. Nu cea pe care-o ai dacă-ți pui termopane de calitate superioară ori dacă izolezi complet, fonic și moral, vizuina în care se-așează treptat, seară de seară, vise și incertitudini.

Liniștea sufletească nu e împăcarea cu sine, cea prin care orice puștan infantil sau domniță frivolă cu ceva fire albe și câteva forme la purtător se fălește, e acel soi de ceva pe care pe care nu-l poți defini prea bine, doar în eventualitatea în care trăiești cu adevărat în liniște. Există și personaje care nu-și doresc astfel de povești, nimic de zis. Dar echilibrul ne conferă cunoaștere și ne plasează, cu sau fără voia noastră, deasupra gălăgiei, deasupra luptelor în care eroii n-au criterii de identificare.
Ca niște păpușari, executăm roluri definite. Ne băgăm în seamă fără să ne doară capul. Ne place joaca asta, dar cumva avem nevoie la un moment dat și de o resetare completă. Asta-i liniștea sufletească. Nu e siropoasă și nici nu se servește pe tavă cu o cafea dulce și un roman de tip best-seller, mediocru, gata să facă doamnele să lăcrimeze. Liniștea asta a mea se referă la felul în care-ți evaluezi prioritățile și ajungi, cu o nonșalanță demnă de filmele hollywoodiene, să fii sincer cu tine.
Nu există un decalog al vieții fără stres și poate că n-ar avea sens dacă diminețile n-ar avea strecurate și ceva indispoziții, dacă nu te-ai enerva în trafic ori n-ai umple, în limitele bunul simț neaoș, frigiderul cuiva din prea multă inspirație. Într-adevăr, tipul acesta de siguranță de sine, de liniște ideală, nu se oferă pe sub mână și nici nu e la vreo promoție cu statut de reducere gata să o apuci de pe raft atunci când ți se năzare că ai nevoie de un moment scurt de oprire.
Liniștea sufletească e un stil de viață și vine la pachet, cu ambalaj prefabricat, cu o siguranță. Nici vorbă de autosuficiență sau de o complacere într-o stare vegetativă. Dacă nu te bați cu pumnul în piept, dacă nu ripostezi împotriva proștilor care te-ar devora cu nimicnicia lor, dacă nu te cerți, dacă stai în liniște și accepți că viața asta e prea frumoasă ca să o irosești inutil pe tot felul de nebunii tradiționaliste și provenite din lipsa unei solide educații, nu înseamnă că ești fraier. Dimpotrivă!
Asta e liniștea. Adăpost și siguranță! Nu se dă la pachet și nici nu stai la coadă. Nu e pe rafturi. E de muncă ca să ajungi să trăiești apăsat, dar totuși relaxat și fericit cu tot ce te-nconjoară. Încrâncenarea a omorât pisica și sigur, mai mult decât sigur, n-a adus înapoi vreun răposat de prin morminte. Cum ajungi la ea? Nici eu nu știu exact și nici nu cred că are vreo relevanță, dar pot spune că fiecare zi e o liniște pentru mine.
Am suficiente conflicte, certuri, amăgiri și probleme, dar liniștea mea e atunci când încep să tac, când mă gândesc, când sunt fericit, când iubesc, când citesc sau văd vreun film, când râd și plâng, când pot fi eu fără să fiu nevoit vreo clipă să intru în pielea unei partituri care dă bine în societatea muribundă care ne acaparează cu fiecare tresărire inocentă și sinceră.
Ce să faci atunci când poți să taci? Revino-ți. Dă un pumn imaginar conștinței și strânge din dinți. Nu e cea mai la îndemână rezolvare, dar decât să strângi de altceva, e mai ușor. Pe scurt, taci. Nu întotdeauna vorbele au înlăuntrul lor și adevăruri sau definiții!
Eu îmi dau seama că toată lumea-și dorește să zburde pe cai albi. Toți cei care stau cu orele pe Facebook așteaptă de la scribi, unii mai buni, alți închipuiți, porniți într-o goană nebună de a aduna vizualizări, rezolvări. Dragii mei, adevărul crud este că răspunsurile veșnicelor întrebări nu e la ghici, nu e de tipul ruletei rusești. De unde-atâta bucurie? Fiecare piere pe limba sa, iar realitatea e cea pe care singur ți-o fabrici. În fond, lucrurile bune nu vin întâmplător, prin vise. Mi-oi fi eu romantic, dar pot face clar distincția între a vrea, a fi și-avea. Astfel că eu n-am o prescripție!
Pot spune doar că liniștea sufletească vine atunci când lași la o parte neputințele, când nu mai vrei să pari ceea ce nu ești, când îți dai seama că nu poți împrumuta, pentru a da înapoi mai târziu, după bunul plac, valori, virtuți și tăceri. Până atunci, liniștea ta rămâne cu împrumut. Și ești atât de aproape de ea …

Femei de 10 pe Facebook