banner tex carrefour
Băbești Sănătate

Leacuri băbești pentru monturi..muierești!

 

Daaaa, știm, ai și tu monturi! Nu te invidiem! Cunoaștem cât de dureroase sunt și mai ales cât de inestetice! Cum să scapi de ele?..Ortopedul îți va da diferite soluții, mergând până la operație. Însă …brrrr! e groaznică operația pentru monturi – o spun toate cele care au trecut prin așa ceva. Iar recuperarea este luuuungă de tot…
Așa că, hai să vedem ce leacuri băbești ne vin în ajutor, pentru a ne calma durerile și, de ce nu? pentru a micșora blestematele astea de monturi!
În primul rând , este foarte important să curățăm organismul nostru de sărurile în exces. Pregătește, de cu seară, următoarea soluție : ia o lingură de frunze de dafin bine mărunțite, pune-le la fiert împreună cu 300 ml apă, și fierbe-le 5 minute. Toarnă fiertura într-un termos și las-o să stea până dimineața. Dimineața strecoară bine „medicamentul” și bea-l pe parcursul întregii zile, câte puțin, cu înghițituri mici ( să nu care cumva să bei tot lichidul deodată!). Pregâtește-ți în fiecare seară o astfel de băutură, timp de 3 zile la rând, iar apoi repetă ciclul după o săptămână. image
Vei scăpa de minturi în două luni de zile, dacă le vei unge cu următoarea soluție: amestecă 5 frunze mari de dafin cu 100 ml vodcă și lasă timp de o săptămână , agitând periodic. Ține picioarele în apă fierbinte în care ai dizolvat bicarbonat de sodiu ( o lingură de bicarbonat la trei litri de apă) și pune-ți, peste noapte, pe monturi, comprese din tifon, îmbibat în soluția respectivă. La culcare pune-ți șosete.

Babele de la oraș vin cu o variantă suplimentară : pisează 5 tablete de aspirină și dizolvă-le în 10 ml de iod. Cu acest medicament minune unge-ți monturile. Și-ți mai vând babele un pont : leacul lor nu este nemefic numai pentru monturi : vei fi uluită de minunile pe care le face și în cazul altor probleme articulare : genunchi, coate etc.
Iar dacă amesteci iod cu suc de lămâie în proporție 1:1, pe lângă un remediu extraordinar impotriva nesuferitelor de monturi, vei descoperi un leac excelent împotriva fasciitei plantare ( durerea aceea insuportabilă în talpă!).

Asa că…ochi și urechi! Babele le știu pe toate și sunt mai bune decât un stadion plin de doctori la un loc!

foto: natalikes.ru

Femei de 10 pe Facebook