banner tex carrefour
Călătorii Timp liber

La Xi’an, fără Facebook – Jurnal de călătorie (VI)

Când apar, pe acest site, paginile mele de jurnal, la voi e început de zi, iar la mine e deja prânz. Diferența asta de fus orar ne-a dat destule bătăi de cap. Abia acum pot spune că reușim să dormim cum se cuvine. Până mai ieri, eram treji noaptea și ne apuca somnul după amiaza. Acum totul a intrat oarecum în normal, dar așteptăm să o luăm de la capăt “în sens invers”, adică la întoarcerea acasă. Dar până atunci mai sunt 5 zile, așa că… haideți să va mai povestesc ce am făcut ieri.

Așadar, e duminică la Xi’an și soarele s-a gândit că merităm să petrecem o zi dedesubtul lui, prin urmare orice norișor de pe cer a fost alungat spre alte localități chineze. De maine însă se anunță ploi și o răcire considerabilă a vremii. Nefiind inspirată să-mi iau haine groase (domnul Luo prognozase 35 de grade, în discuțiile noastre “virtuale” anterioare călătoriei! – lucru pentru care nu contenesc să-i scot  ochii în fiecare zi!), voi purta așadar jacheta pe care tocmai i-am cumpărat-o lui Victor din Saga, cel  mai mare mall din oraș.

Fiind duminică, traficul e oleacă mai relaxat. Spun “oleacă”, pentru că, deși e abia nouă dimineața, mașinile vâjâie în toate direcțiile, iar de biciclete și scutere nu mai vorbesc. De fapt, în orice intersecție odihnesc, sprijinite de garduri,  zeci de biciclete galbene, pe care Municipalitatea le oferă  celor ce nu vor să înțepenească în trafic. Sunt câteva zeci de mii de biciclete oferite spre inchiriere zilnică. În acest fel, spune domnul Luo, problema traficului a fost aproape rezolvată.

…La zidul orașului lumea stă deja la coadă, pentru a intra în Orașul Vechi. Suntem, la rându-ne, în fața Porții de Sud (sunt patru astfel de porți, singurele prin care se poate pătrunde în interior) si iată-ne în ceea ce însemna odinioară orașul Xi’an. Zidul are doza lui de spectaculos: este inalt de 18 m, gros de 12, iar dreptunghiul pe care-l imaginează, văzut de sus, este de peste 13 km. Turnul Clopotului și Turnul Tobei anunțau pe vremuri, cu ajutorul clopotului și al  tobei – ați ghicit! – ora la care porțile se deschideau ( în zori), respectiv se închideau ( seara). Zidul a fost construit în timpul dinastiei Ming și avea, evident, rol de apărare, iar în cele patru colțuri ale dreptunghiului sunt plasate frumoase pavilioane, cu rol inițial de observație, și cu rol actual de …decor inedit pentru fotografiile celor mulți, care se vântură, de colo-colo, pe zid.

Imaginile surprinse de Marian sunt superbe: zidul vechi, construit în antichitate, se profilează pe zgârie nori din otel și sticlă, care se văd în planul doi, sugerând ritmul fără precedent al evoluției țării, dar și grija chinezilor față de vestigiile trecutului. Bifez ca un mic succes fotografia pe care reușesc s-o fac ( cu aprobare prealabilă!) alături de un mire și o mireasă, îmbrăcați în straie tradiționale și implicați intr-o pitorească ședintă foto chiar aici, sus, pe zid. Cu ajutorul translatorului, le urez casă… nu de piatră, ci una având rezistența zidului pe care ne aflăm! Un magnet cu chipul lui Dracula pecetluiește bunele relații între popoarele noastre, reprezentând simultan un mic dar de nuntă, pentru frigiderul pe care, cu siguranță, îl au deja!

… Cum vă imaginați o pădure de pietre? Probabil ca pe o adunătură de bolovani, împrăștiați în jur. Ei nu! La Xi’an există un uluitor Muzeu al Pădurii de pietre sculptate( așa îi sună denumirea, tradusă mot-a-mot!). Nu departe de zidul orașului,  pe o suprafață de aproape 5000 de metri pătrați, chinezii au adunat, timp de 1000 de ani, 11.000 de vestigii istorice. Majoritatea sunt pietre sculptate, inclusiv monumente funerare. Cu caligrafia impecabilă a maeștrilor chinezi, au fost transpuse în piatră povești și povestiri istorice, dar și documente de o valoare inestimabilă, care vorbesc ( iată că și pietrele vorbesc!)  despre istoria multimilenară a Chinei și despre schimburile sale culturale cu alte tări.

Pădurea de pietre nu este amplasată chiar sub cerul liber. Și asta – din motive de protecție ; dar nu pentru că chinezilor le-ar fi teamă ca nu cumva vreunul din vizitatori să părăsească  muzeul cu o piatră în spinare! Ci pentru a le oferi exponatelor protecție deplină împotriva intemperiilor. Astfel, în cele 12 încăperi legate prin frumoase curți interioare, sunt amplasate, sub geamuri de vitrină și grupate cronologic și după conținut,  blocuri de piatră sculptate cu complicatul scris chinezesc, având însă atașate expliicațiile aferente, în limba engleză. De fapt, că tot veni vorba, limba engleză devine tot mai prezentă și în viața poporului chinez: denumirile marilor magazine, plăcuțele stradale și inscripțiile importante sunt bilingve, iar anunțurile care se fac în mijloacele de transport în comun, la muzee și în alte locuri publice, sunt și ele în ambele variante. Numărul vorbitorilor de engleză a crescut și el considerabil, cel puțin față de acum 3 ani, când cu greu găseam pe stradă pe cineva, care să-mi spună unde e cutare loc, pe care-l căutam!

…La magazinul de souveniruri al Muzeului lumea își cumpără in disperare miniaturile exponatelor tocmai admirate și zău că mi-aș fi luat și eu un bloc de jad, de dimensiunea unui “pachețel de primăvară”, dacă nu aș fi fost terorizată de ideea bagajului excedentar de la apropiatul zbor de întoarcere.

Prima parte a zilei s-a încheiat. Mulându-se pe dorințele noastre, gazdele ne însoțesc pe strada comercială alăturată, plină cu magazine de souveniruri. Are loc “ușor de bănuit”-a “splitare”: Marian filmează tarabele pitorești cu de toate și pe vânzătorii care, prietenoși, îi salută camera de filmat, iar eu mă insinuez în câte o prăvălie care-mi face cu ochiul, burdușindu-mi rucsacul cu evantaie, brelocuri, magneți și eșarfe 100 % de mătase naturală, negociate la sânge. În China, dacă nu negociezi acerb, ești luat de papagal: e o lecție pe care am învățat-o de acum trei ani, când o poșetă reclamată cu 3000 de Yuani am reușit s-o cumpăr cu 300!

Prânzul îl servim in cel mai vestit “restaurant de colțunași”. Colțunașii sunt un fel de “brand regional” în Shaanxi.  Din cele 318 de feluri câte a născocit imaginația culinară a chinezilor, ne sunt aduse succesiv… 14! Stăm în jurul unei mese rotunde și ne minunăm, degustând colțunași cu porc, rață, broaște, spanac, pui, bambus, sepie, varză, nuci și alte cele, având fiecare denumirea sa : “Floare de lotus”, “Colțunașii fericirii depline”, “Coțunașii pentru aducerea norocului”. Strădania mea de a obține măcar o rețetă pentru telespectatorii din România se lovește de refuzul ferm al gazdelor: bucătarul nu vrea nici în ruptul capului să-si dezvăluie secretele! … Așa că… mai iau un colțunaș, minunându-mă și eu cât de bine am învățat să mânuiesc bețișoarele de lemn!

… După o masă copioasă ne hrănim din nou cu… istorie! Muzeul de istorie din Shaanxi este unul dintre cele mai mari muzee din China. Stăm în fața edificiului impresionant și cu greu găsim “încadratura”care să-i permită lui  Marian să-mi poată filma și mie sincronul de prezentare, dar în același timp să și surprindă clădirea, de la un capăt la altul. Este construită în stilul dinastiei Tang (în timpul căreia China a înflorit, se pare, cel mai puternic) și ocupă o felie zdravănă din centrul orașului: 65.000 de metri pătrați. Muzeul a fost inaugurat în 1991 și adăpostește 113.000 de exponate. Probabil că, luat din fir a păr,  ne-ar fi mâncat cateva zile bune, adăugând la fiecare exponat precizările în limba engleză și pe cele în română ale domnului Luo. Facem însă un slalom rapid printre dinastii, camera de filmat reușind să lege epoca Paleoliticului inferior de finalul secolului al XIX-lea. Poate că aici se cuvine să fac precizarea că, timp de aproape o mie de ani, mai precis pe durata a 13 dinastii, capitala Chinei a fost aici, la Xi’an, filmul făcut de noi pentru TVR fiind de aceea pe deplin justificat.

Cu temele făcute și cu regretul că documentarul nostru va putea aloca prea puține minute acestui mare muzeu, părăsim locul îmbibat de istorie și ne recufundăm în Prezent. La Xi’an e după amiază și microbuzul Asociației de prietenie ne parașutează la hotel: ni se indică ferm să ne culcam devreme, pentru că mâine, în zori, vom porni spre un colț îndepărtat al regiunii. Vom afla lucruri neașteptate despre agricultura ecologică din Shaanxi!

…n-am uitat că mâine (28) in China este Ziua Îndrăgostiților. …Oare cum se spune, în chineză, la “Sf.Valentin”?😁

Călătorie oferita de Asociația de Prietenie a Chinei cu Popoarele Lumii, filiala Shaanxi
Mulțumim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Companiei Paralela 45

Femei de 10 pe Facebook