Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Karma, prietena mea!

Câteodată mă întreb de ce oamenii fac rău gratuit. Câțiva tocilari jigniți de grupul mișto care fumează lângă școală, tipa frumoasă care e numită cu*vă pentru că unii nu o pot avea sau profesorul morocănos care visează la o Albă ca Zăpada dar își varsă furia pe elevi. Asta îmi aduce aminte de o poveste despre Buddha:

În călătoriile lui a întâlnit un om care nu îl suportă şi care l-a insultat în fel şi chip. Au mers aşa drum lung, zile de-a rândul.

Într-un târziu, Buddha s-a întors spre tovarăşul lui de drum şi i-a spus:

„Pot să te întreb ceva?”

„Ce anume?” a replicat omul.

„Dacă cineva îţi oferă un dar şi tu îl refuzi, cui îi va aparţine darul?”

Omul a răspuns: „Îi aparţine celui care l-a oferit”.

Buddha a zâmbit: „Corect, deci dacă eu refuz să accept abuzurile tale, nu-i aşa că îţi vor aparţine tot ţie?”

Omul a rămas mut şi s-a îndepărtat.

Poate, deseori, ne gândim că merităm unele daruri și atunci refuzăm să le dăm înapoi. Poate, uneori, încercăm și noi la rândul nostru să dăruim însă celorlalți nu le place și atunci ne alegem cu și mai multe daruri. Daruri, daruri, daruri…Și ne plângem că oamenii nu știu să ofere! Atunci problema e la noi că nu știm să primim, așa-i?

În toată viața mea – asta lungă – am încercat pe cât posibil să nu fac rău. Să înțeleg oamenii, să îi iert, să le acord zeci de șanse și să mă gândesc că totul se întâmplă cu un scop. Nu mi-a ieșit atât de bine pentru că uneori micile răutăți m-au făcut să îi vorbesc mamei urât, să renunț la lucruri importante sau să învinovățesc persoane care nu mi-au făcut nimic.

Toți am fost jigniți, umiliți sau răniți. Direct sau indirect. Toți am suferit de pe urma unor cuvinte spuse de un el sau o ea. Dușman sau prieten, a durut la fel de tare. Însă EI nu își dau seama că lucrurile pe care le spun nu definesc adevărul. Nici măcar o părticică din el. Poate tocilarii ăia chiar sunt niște dobitoci cu ochelari și pantaloni în carouri, fata aia frumoasă chiar e o cu*vă bine plătită și pe profesorul ălă nu îl suportă nimeni – nici soția (care seamănă cu un strumf) – însă asta nu îi dă dreptul cuiva să o spună. Și mai ales să o transforme în jignire. Celor care au trecut prin asta am să vă spun un singur lucru pe care mi-l spunea și mie bunica: Să ții supărarea în tine e ca și cum ai bea otravă și aștepți ca cealaltă persoană să moară.

Așa că într-o zi m-am decis să las totul în urmă. Obsedatele care comentau într-una despre ce fac, cum mă îmbrac sau cu cine stau, presupușii prieteni care dacă aveau ocazia să mă rănescă o făceau sau cei care nu mi-au luat apărarea cu toate că puteau să o facă (de, e mai important să primești câteva like-uri în plus și să fii plăcut de toți). Mi-am dat seamă că sunt atât de inferiori mie prin lucrurile pe care le fac încât nu știam de ce naiba mi-am pierdut timpul cu ei! Și am renunțat la toți. M-am ales pe mine. De-atunci, karma și-a făcut singură treaba.

„Cum te tratează ceilalți, e KARMA lor. Cum reacționezi tu, e a ta.”

XOXO, R.S.

Etichete

Femei de 10 pe Facebook