banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Jerpelitul meu Carnețel cu rețete

 

Dacă sapi adânc în sertarul “cudetoate” al dulapului meu din bucătărie, vei da peste comoara mea cea mai de preț. În materie de gospodărie, firește, căci nu-mi țin copiii în sertar!😁… N-o să-ți spun din prima, ci o să te fierb puțin. Ca doar vorbim despre bucătărie, nu-inașa?😁 Și, repet, trebuie să sapi adânc în acel sertar pe care fiecare gospodină îl are și în care, știi și tu, orice-ai face, nu poți ține niciodată ordine. Din simplul motiv că acolo se amestecă toate cele : cuțite de diferite mărimi ( care așteaptă să iasă Deus ex machina și să le ascută!) , palete de silicon pt uns plăcintele înainte de a le expedia în cuptorul bine încins, mașinăriile de separat albusul de gălbenuș, de scos sâmburi din cireșe, de spart nuci, apoi dopuri de toate felurile pentru sticle de toate mărimile, tocătoare și funduri aferente, elasticuri de legat pungi, tuturor adăugându-li-se atotcuprinzătorul “et caetera”. Dacă ai răbdare să navighezi printre ele, ai să dai, la un liman al răbdării, peste… carnețelul fermecat. Altfel spus, carnețelul meu cu rețete.
Are filele zdrențe și timpul i-a împrumutat o culoare aurie, de parcă l-aș fi îmbăiat în gălbenuș de ou. Dar chiar și așa, jigărit cum e, carnețelul meu este unul din depozitarele cele mai de preț ale amintirilor adolescenței mele. Rețetele ce-l umplu , evoluând de la cele mai simple, la cele mai sofisticate, au prins viață odată cu adolescența mea. Mai cu seamă, în vara aceea nesfârșită, în care mama a trebuit să plece vreo lună de acasă, peste mări și țări, lăsându-mi-i în grijă pe cusurgiul tata și pe mofturosul știrb frate mai mic. La pachet cu un munte de indicații , sfaturi și frământări pe care cu greu reușeam să i le domolesc. Aveam pe atunci vreo 15-16 ani și a fost anul de debut al măiestriei mele culinare. Cu o tenacitate desprinsă din cariera sa pedagogică, mama și-a pregătit minuțios plecarea, luându-mă tot mai des alături de ea, în bucătărie și dictându-mi cuvant cu cuvant rețete pe care mai apoi urma să le experimentez pe cei doi cobai de mai sus. Carnețelul, cumpărat cu doi lei de la librăria din colț a prins a adăposti, în paginile sale, omlete și budinci, tocănițe si ardei umpluți, pilafuri și musacale, checuri și clătite, borșuri și salate de vinete, ba chiar și câteva preparate de regim, pentru – spun și eu, ca și stewardesele : “situația puțin probabilă a depresurizării..” stomacelor celor doi degustători ai operelor mele culinare! Aflată la vârsta la care, cu totii, imbibăm, precum niște sugative, tot ceea ce suntem învățați, mi-am făcut așadar, la 15 ani, ucenicia în ale gătitului, astfel încât devenisem, în acea vară, cum s-ar zice, “numai bună de măritat” ! Chiar dacă nu aveam incă vârsta legală! 😁 Și asta, cu toate rateurile inerente, subordonate principiului “scopul scuză mijloacele”. Tata, bunăoară, isi mai amintește și astăzi zilele în care se întorcea acasă de la birou , fiind întâmpinat de nori groși de fum, de miros de ars sau de bucate care nu-și găseau asemănare nici măcar cu lucrările de artă ale pictorilor impresionisti. Însă anii au trecut, norii de fum și miresmele nepotrivite s-au risipit, carnețelul meu a capătat consistență, iar îndemânarea mea – destul exercițiu. Nu știu cât de bună nevastă am devenit eu, pentru cei doi soți ai mei ( după ce am căpătat vârsta legală de măritiș, nu însă și înțelepciunea necesară! ) știu însă că niciunul din ei nu va putea uita niciodată bunătățile cu care i-am răsfățat.
….Dacă sapi adânc în sertarul meu “cudetoate”, vei da peste carnețelul de rețete si nu-l vei mai privi ca pe o vechitură numai bună de zvârlit la gunoi. Ci mai degrabă ca pe un jurnal de amintiri, al cărui fiecare pagină imi trimite gândul către copilăria mea, atât de specială. Mâncărurile din carnețel îmi ies astăzi fără cusur și nu-l mai răsfoiesc, decât atunci cand nu sunt tocmai sigură câte linguri de ulei trebuie să adaug la o anume prăjitură sau câte minute să țin o anume mâncare în dogoarea cuptorului. Dar simpla lui vedere, pe fundul sertarului cu pricina, mi-i readuce în minte, ca-ntr-un tunel al timpului, pe ai mei părinți,atât de tineri pe atunci, și pe micuțul Sergiu, crescut, timp de o vară, cu mâncare gătită de sora mai mare…

Notă: Astăzi și mâine , la “Femei de 10, Bărbați de 10”, vă propunem două inedite ediții culinare, în care personalitățile vor găti, pentru dumneavoastră, bucate alese.

Femei de 10 pe Facebook