banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

Iubirile. Ați văzut că mor?!?

Weekendul acesta mi-a oferit un răgaz, o respirație, o pauză de bombăneli. Am vrut să-mi respect provocarea lansată în coada ultimului editorial: aruncasem o mănușă și, deși vara mănușile nu prea sunt în trend, am fost curioasă să văd cine-o ridică.

Vă provocasem, așadar, la o partidă de meditație. Pe tema iubirilor. Bleah! Sirop! va spune Codin Maticiuc, căruia siropul îi place tot atât de mult, cum îmi place mie mersul desculță printr-un lan de păpușoi. Și totuși, așa siropoasă cum e, tema face parte din viața noastră. Iar povestea cu „de ce mor iubirile” ne frământă pe multe, conștient sau inconștient. Cum spuneam, ne îndrăgostim, iubim cu patimă, fiind siguri că nimeni nu ne poate confisca acest lucru, după care care asistăm, de cele mai multe ori neputincioase, la stingerea iubirilor noastre. Din îndrăgostiți pătimași, devenim prieteni buni, apoi colegi de cameră, apoi două linii paralele din manualul de geografie, și, dacă lucrurile își păstrează trendul iar noi NU înțelepciunea, devenim chiar dușmani înrăiți, sabotându-ne unii altora viețile…
Care este mecanismul acestei involuții, acestei prăbușiri? De ce oare nu este dotat omul modern, utilizator de device-uri de ultimă oră, cu acces la informația de ultimă secundă, cu o avalanșă de „de toate” în jurul lui, în casa lui, în șifonierul lui, în frigiderul lui, de ce nu este dotat, așadar, cu un mecanism de protecție a propriilor iubiri? De ce i se sting acestea, mai devreme sau mai târziu, unde le dispare pasiunea, conținutul, temeiul? ….Dragoste veșnică? Da, și-o jură toți și n-o capătă nimeni de la Soartă. Sunt câte unii care confundă prietenia, obișnuința și inerția cu dragostea veșnică. Se amăgesc, dar …dacă lor le este bine ( de fapt, comod – nu toți aleargă după complicații!), bravo lor, trăiască-și până la capăt „dragostea veșnică”. Oricum acolo, la hotarul dintre lumi, sigur le va da târcoale întrebarea : oare eu de ce nu am cutezat să-mi caut adevărata iubire? O vor găsi, printre îngeri…

Deși editorialul a avut câteva mii de vizualizări, la apelul lansat de mine nu au răspuns prea mulți. Mănușa nu mi-au ridicat-o decât câteva zeci. Fie i-am pus în încurcătură cu provocarea mea, fie n-au vrut să-și bată capul cu astfel de întrebări-încuietoare. Dacă le vin idei? Dacă o introspecție, o călătorie în ei înșiși le va arăta că și a lor…de fapt nu mai există? Complicată treabă cu iubirile astea muribunde. Sau muritoare…
Mihaela P. mă ceartă că descurajez lumea. Că cică „nu poți trăi, gândind de la început că n-o să-ți găsești niciodată un partener care să te iubească la nesfârșit.” Nu, draga mea, mă tem că n-o să-ți găsești, pentru că omul e supus greșelii și, mai devreme și mai târziu, unul din voi doi va greși. Sau amândoi, căci într-o căsnicie lucrurile se fac în doi. Și, vei vedea, nu veți avea puterea să iertați. Sau să uitați. Decât pe moment..
Iată ce-mi scrie Ilie Dan : „cred cã viața agitată si scîrbiciul din societatea de azi îndepărtează tinerii să își facă plan de viitor chiar dacă își construiesc sentimentele pe afinițãti; si apoi tentațiile la tot pasul pentru ambele sexe…probabil un psiholog ar scrie multe volume , cert este ca societatea merge in jos după pokemoni „. Concluzia, deci? Pentru moartea iubirilor, de vină sunt Pokemonii!
Lily îmi povestește că iubirea ei nu a murit niciodată, din simplul motiv că a „sudat” iubirile între ele: cum simțea ca se stinge dragostea ei pentru un bărbat, trecea la următorul. Nu e prea educativă explicația, dar..democrația m-a împins s-o menționez!
Un alt bărbat ( m-am bucurat că au reacționat și bărbații, pe care-i credeam departe de site-ul nostru!) , Radu Nedelcu, consideră că „Iubirile mor atunci când cei doi nu mai comunică între ei sau nu se mai plac unul pe celălalt”. Problema e : dacă se iubesc, de ce nu mai comunică? De ce nu se mai plac? Simplu: pentru că a murit iubirea. Deci, iată cercul vicios: de ce le-a murit iubirea?….
Simona Anca îmi explică, pe pagina de Facebook „femeide10”: „Pentru că oamenii evoluează diferit, pentru că anumite aspecte ale caracterului se descoperă în timp, pentru ca fenomenul de „trezire” și descoperire a omului de alături apare la un moment dat.”.
Mai multe cititoare mi-au transmis, pe adresa personală pe care v-o încredințasem, poveștile lor de viață. În toate, personajul principal era iubirea, toate erau cu final trist: iubirile își dăduseră obștescul sfârșit, mai devreme sau mai târziu. Quod erat demonstrandum. Mulțumesc, Dana C, A.P., Jeni Goran, M.T., Ally, L.N., Oana, Alina Slav, Flori de rouă, Clara A., N.O.
Julia Nagy mi-a fâlfâit pe sub nas cei 48 de ani de căsnicie fericită, dezvăluindu-mi și „secretul iubirii” : și-a lăsat bărbatul să calce strâmb când a dorit: cică tot la ea s-a întors! Vai, vai, doamnă Julia! Dacă dvs credeți că „iubire” s-a numit ceea ce l-a împins pe bărbatul dvs în patul altor femei, atunci ați trăit într-o maaaaare eroare! Decât așa iubire, mai bine lipsă!

Voi încheia editorialul de azi și, odată cu el și experimentul propus, cu mesajul drăgălaș al Mirelei Niță: „De ce mor iubirile ? Mor pentru că au viață, și tot ce e viu are totuși un sfârșit ! Și mai mor pentru ca alte iubiri să le ia locul ! Pentru că tot ce e frumos e și efemer ! Și mor pentru a lăsa amintiri! Amintiri frumoase sau mai puțin ….Și știi de ce mor iubirile ? Răspuns : pur și simplu!”

„Pur și simplu” mi s-a părut a fi cea mai potrivită concluzie. Deși, dacă mă întrebați, aș reține numai cuvântul „pur”..

Să fiți iubite, dragele mele, chiar și așa, temporar!

Femei de 10 pe Facebook