banner tex carrefour
Bărbații din viața mea Ea și El

Iubire sau fizică cuantică?

aboutislam.net

Am descoperit de curând că pot comunica la distanță. Nu vorbesc de internet sau de alte mijloace moderne. Nu. Vorbesc de puterea gândului. Nu știu cum se întâmplă. Dar el e la 5000 de kilometri distanță și uneori tastăm aceleași cuvinte, în același timp. Am zis întâi că-i o întâmplare. Apoi că-i o coincidență. Dar când se petrece zilnic nu mai crezi că-i întâmplare. O fi oare pentru că suntem suflete pereche? Pentru că ne-nțelegem atât de bine? Aș vrea să spun da, dar e greu să gândesc că suntem atât de asemănători când el e bărbat, eu sunt femeie, el e negru, eu sunt albă, el e în Africa, eu în Europa, el e tânăr, eu nu mai sunt de mult, el e credincios, eu nu prea. Astea sunt lucruri care ar trebui să ne separe, dar nici vorbă de-așa ceva. Internetul șterge aceste diferențe și face din noi, cei atât de diferiți, o singură ființă care gândește cu aceeași minte. Impresionată de ce ni se-ntâmplă,  am vrut să studiez un pic problema. Mai ales că-s curioasă din fire. Așa că am mers drept la țintă, acolo unde speram să aflu răspuns. Și am aflat. Acum știu ce se întâmplă.

l1Am mers drept la fizica cuantică, știința cea mai apropiată de Dumnezeu. Asta pentru că știu că lui îi va fi mai ușor să accepte o explicație dacă știe că e pe placul lui Dumnezeu. Am observat că uneori vorbim despre aceleași lucruri dar le numim în mod diferit, după cum ne sunt setate mințile. Suntem energie vie. Dar  el se crispează când aude cuvântul energie. Bine, poate s-o înlocuiască cu spirit sau cu orice altceva i se pare că se potrivește. Nu contează denumirea. Dar știți că inimile noastre creează cel mai puternic câmp electromagnetic din organism? Când gândurile noastre sunt destul de puternice și inimile le acceptă și și le însușesc, apare un câmp electromagnetic care interferează cu câmpul electromagnetic al Pământului. Așa gândurile mele ajung la el instantaneu. Comunicăm pur și simplu prin unde electromagnetice exact ca undele radio. În fizică, cuvântul undă se referă la transportul energiei fără să mute materia. Chiar dacă  Dumnezeu face asta, aș vrea să știu în ce mod. Este un secret ce ar putea schimba viața omenirii. Pentru că aceste unde se află permanent peste tot în aer. Dacă toți am emite numai gânduri pozitive și bune intenții, acestea ar umple atmosfera și ar putea crea o lume minunată și armonioasă. Pentru noi toți.

l2Aceasta cred eu că e explicația faptului că întotdeauna îi simt gândurile, dispoziția, îndoielile, sentimentele. Și el le simte pe ale mele. Nu mi se mai pare un mister. Așa că haideți să emitem numai gânduri bune și sentimente armonioase. Doar iubire și încredere. Acum știm cum putem simți sentimentele și gândurile celuilalt chiar de la 5000 de kilometri depărtare. Ar putea cred să se mute și pe lună, pentru că gândurile și sentimentele mele l-ar urma și acolo, pe unde electromagnetice.

Sursa foto: aboutislam.net

Femei de 10 pe Facebook