banner tex carrefour
Femei de 10 Vedete fără secrete

Ioana Boureanu – eşecul educaţiei cu parul

Îmi amintesc perfect albastrul infinit al ochilor Ioanei Boureanu, la nunta tatălui său cu Valentina Pelinel, poate cel mai fastuos fapt public din viaţa unui politician cu look de aviator american, dar cu o aterizare forţată pur românească, din lumea crudă a celor aleşi. Fetiţa cu chip coborât de pe Capela Sixtină, de acum nouă ani, îngerul înfăşurat în falduri, are ceva din prăbuşirea lui Britney Spears, copilul teribil care a ajuns să fie bântuit de demonii vârstei ei, până când a învăţat ce înseamnă echilibrul. Privirea victorioasă a adolescentei la ieşirea de la Poliţie, cumva mândră că şi-a dat tatăl în primire şi pentru o perioadă nu o va mai agresa, e drumul de la rai la iad. E simbolul unei generaţii pe care nu o mai poţi ghida după principiile spartane cu care se lăudau părinţii secolului trecut. Bătaia nu a fost niciodată ruptă din rai, dar acum e semn de tragedie. Adolescentul de azi – conştient de puterea media şi de limitele legii – e în stare, ca Ioana, să-şi vadă tatăl venind ameninţător către ea şi să strige că e un răpitor, pentru ca jandarmii aflaţi la faţa locului să-l imobilizeze. Adolescentul de azi, prieten al Ioanei, decide să cheme paparazzii înainte de a suna la Poliţie – aşa s-a petrecut în această scenă! – şi iată cum tocmai presa tabloidă devine nu un câine de pază, ci chiar un pitbull fără lesă al societăţii!
Ioana zâmbeşte, flancată de mama ei. Crede că a învins. De fapt, a pierdut enorm. Dar de ce să ne aşteptăm să înţeleagă totul un copil care este victimă? Victima erorilor părinţilor săi.
boureanu-2Cristi Boureanu, e foarte limpede, a încetat demult să fie prieten al fiicei sale, ci doar un părinte dur care nu are ca soluţie decât forţa când copilul, dornic să evadeze, minte sau cade în păcatul alcoolului, ţigărilor etc. Educaţia unui copil înseamnă – după cum spun unii mai pricepuţi ca mine – mai ales răbdare, diplomaţie şi negociere. Or, el le-a pierdut pe traseu. Când copilul găseşte soluţia de a te scoate din pepeni, drag cititor, uită-te la Cristi Boureanu şi vezi că nu forţa e soluţia! Educaţia prin fermitate e „old school”, cum spun puştii. Ioana a speculat firea impulsivă a tatălui, pentru a declanşa ruperea. Pentru ea, binele e ACUM, nu în viitor.
boureanuMama, Irina, e cea care i-a provocat trauma primordială când a fugit cu naşul Sebastian Vlădescu şi copilul a crescut cu mame de împrumut, ca Valentina Pelinel. E cea care, fără discuţie, hrăneşte dorinţa de evadare a fetei şi ca o poliţă plătită pentru faptele din trecut ale soţului Boureanu. Nu ştim cât şi dacă îşi doreşte perfomanţă la învăţătură şi repere valorice, cât şi-a propus Cristi şi a investit bani grei în asta!
Ca în atâtea cazuri – şi thriller-ul Prigoană-Bahmuţeanu e doar Biblia –, copiii sunt gloanţele războiului de orgolii al părinţilor şi ei vor fi sacrificaţii.
Refuz să-i judec pe cei trei. Sunt însă câteva lucruri pe care nu le înţeleg şi trebuie să le spun.
1. Nu înţeleg ce crede că va obţine Cristi Boureanu, dacă lansează în public ipoteza că Ioana se droghează. Rămâne copilul lui pe veci şi îi va reproşa stigmatul pus!
2. Nu înţeleg cum poate Laura, iubita de 19 ani, să se bage în această discuţie. Ce ascendent are ea? Vorbeşte – şi Cristi îi permite – ca şi cum ar avea dreptul şi experienţa de a decide ceva în viaţa Ioanei. Face dezvăluiri de familie nepermise pentru o fată despre care Ioana spune că, atunci când a descoperit-o la braţul tatălui, s-a crucit. Ar fi tipul ca Laura să descopere decenţa a-şi ţine gura.
3. Nu înţeleg de ce nu înţelege Irina că într-o bună zi, fiica îi va răspunde cu aceeaşi monedă a trădării, când o va condiţiona cu ceva, cu orice!
Ceea ce vedem e, de fapt, varianta cu celebrităţi a unei drame naţionale. Drama copiilor generaţiei Facebook. Dumnezeu să-i apere!

 

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Laura nu are niciun drept sa discute, nu are nici experienta de parinte, nici meritul sau vina pentru educatia Ioanei. Tatal greseste, nu reuseste sa se impuna in fata prietenei mai tinere, dar este atat de violent la nervi…Daca simti ca nu faci fata, ceri ajutorul prietenilor, specialistilor, iei o pauza de la „dragoste”, poti pune pe primul plan educatia copilului tau, nu relatiile tale. Nu cred ca trebuia dupa despartirea de Valentina Pelinel, sa se grabeasca sa-si mai ia un copil de crescut, tot slobod la gura, stiind ce responsabilitate are. Asta este motivul pentru care mama, de obicei primeste custodia copilului, pentru ca se poate sacrifica, in sensul de a renunta la o relatie, macar sa-i fie constiinta impacata ca a facut tot ce trebuie pentru copil. Eu sunt convinsa ca a facut mult mai mult decat ar fi facut majoritatea barbatilor pusi in aceeasi situatie, dar spiritul de „sacrificiu” este al femeii. Observati ca pe mama o exclud din discutie. O mama nu-i poate face asa ceva copilului ei, pentru mine Ioana nu-l are decat pe tatal ei. Si inca ceva , niciodata nu este prea tarziu, Ioana are un fond bun, o graunta de educatie, care imposibil sa nu se dezvolte.

  • Da, aveti perfecta dreptate! Am fost socata sa vad acele imagini din care a lipsit orice emotie calda, familiala al unui tata protectiv si a unei fete echilibrate emotional. Nu se ajunge in asemenea situatii, decat prin gravele greseli de educatie facute de parinti, care continua cu relatia lor distructiva, cu consecinte foarte grave asupra oricarui copil. Comportamentul Ioanei vorbeste de lipsa dragostei parintesti, de lipsa reala de afectiune si al unei prietenii cu parintii sai. Acea liniste finala a Ioanei arata suferinta ei si faptul ca doreste sa atraga atentia parintilor asupra sa. Parintii acestia sunt inconstienti, formali.Ei au un copil, dar nu au stiut cum sa-l creasca, cum sa-l indrume.Ca parinte, daca iti iubesti copilul si te apropii de el cu prietenie, il respecti si ii acorzi libertate, atat cat este nevoie pentru fiecare varsta si esti atent la nevoile lui, nu ai cum sa ai esecuri.

Femei de 10 pe Facebook