banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

Învață să te/ mă iubești!

 

 

…Așa, cel puțin, ne învață psihologii. Cică important nu este să-ți iubești bărbatul, copiii, părinții, câinele, pe cea mai bune prietenă, șeful de la birou sau pe cel care te-a salvat de la înec, ci să te iubești pe tine. Da, chiar așa! Să te privești, cu drag, în oglindă și să cazi în extaz, descoperind acolo cea mai frumoasă făptură, cea mai înțeleaptă entitate, cea mai puternică personalitate, cea mai harnică, talentată, veselă, etc. Te și întrebi, cum de poate oglinda să susțină atâtea calitați, la superlativ!
Nu numai pentru că îi am ca și “clienți” la emisiunile mele, dar nutresc o mare prețuire pentru psihologi. Pentru cei buni, firește, nu pentru habarnamiștii care se dau “experți în tine”, pentru limbuții care îți pun mintea pe bigudiuri, încercând chipurile să te ghideze, ca un GPS, printre angoasele tale.
De aceea, încerc, uneori pe furiș, să le respect indicațiile. Să cred în ele. Bunăoară, cea cu “învață-te să te iubești” mi se pare chiar foarte pozitivă și deloc toxică. Probabil că, dacă vom învăța să ne iubim cu adevărat, ar dispărea dintre noi frustrații și, în consecință, si răutățile. Căci, de cele mai multe ori, o răutate are, ca sorginte, o consistentă frustrare interioară..
Și – mă veți întreba voi – cum anume înveți să te iubești?
Foarte simplu!
În primul rând, învăț să-mi iubesc trupul. Să-mi fie simpatică “bucata asta de humă insuflețită”, cum o numea Creangă, și cu care defilez prin lume. Sunt prea scundă? Îmi insuflu ideea că “esențele tari se țin în sticluțe mici”! Deci…e de bine! Sunt durdulie? Mă bucur că am stabilitate mai mare și că nu orice vânt mă suflă. Am părul rar și firul subțire? Aleg să mă bucur că “părul prost a părăsit capul deștept”! Nu sunt din cale-afară de sexy? Nu pot decât să fiu încântată că am fost ocolită de ispitele care altfel m-ar fi depărtat de lumea cărților, aducându-mă în cea a pierzaniei. Mai descopăr câte un rid? Învăț să-l iubesc ; traduc anii dobândiți în experiență câștigată! …
Și, după ce ajung să-mi iubesc fiecare centimetru al ființei mele, răsucind cu ghidușie defectele în direcția unor nevăzute dar certe avantaje, nu-mi rămâne decât să trec la pasul următor.
Încerc, așadar, să mă iubesc pentru ceea ce sunt. Îmi iubesc mintea, limba uneori ascuțită, privirea care imi oglindește atât de bine sufletul. Mă bucură că am umor, dar că știu să și plâng, că mă înduioșează necazurile semenilor mei și mă dezgustă relele Pământului, îmi place că găsesc cu ușrință rime tuturor cuvintelor și că nimeresc și cântecele, și nu numai sub duș. Îmi iubesc încăpățânarea, căci ea m-a ajutat să nu mă opresc din drumurile mele și îmi ador ușurința cu care găsesc soluții năstrușnice unor probleme încălcite. Mă iubesc pentru mâncărurile bune și sănătoase pe care le fac și pentru cărțile drăguțe ( rețineți, nu am spus valoroase!) pe care le scriu! Mă iubesc pentru că am fost de două ori barză, dar și pentru dragostea infinită pe care reușesc să le-o arat dragilor mei părinți. Mă uit cu plăcere la reportajele mele de prin lume și mă felicit pentru că mi-am “muncit” singură călătoriile.
Imi aliniez apoi și înfrângerile, și le iau, una câte una , cotrobăind prin trecut, pentru a le găsi fiecăreia explicații și circumstanțe atenuante. Sunt, da, și lucruri pentru care mă iubesc mai puțin, sunt pași greșiți și vorbe spuse anapoda, decizii incorecte și investiții fără cap, dar și acestea mă fac să mă iubesc, pentru că, în final, le-am supraviețuit, dezmeticindu-mă din propria cenușă și reluându-mi mersul înainte. Încerc să țin piept înfrângerilor mele, și, însuflețită de îndemnul psihologilor de a mă iubi așa cum sunt, cu bunele și relele mele, ajung să mă ador, să mă iubesc cu patimă și , pe furiș, să mă mângâi pe creștet, spunându-mi…ce fată bună sunt! 😁

 

Femei de 10 pe Facebook