banner tex carrefour
Femei de 10 În spatele bărbaților puternici

Georgiana Pațaichin: „Eu tot pe Ivan l-aș alege!”

Ivan Pațaichin este, fără îndoială, unul din marii eroi ai României sportive. Blândul lipovean a adus țării sale șapte medalii olimpice de aur, iar pe lângă acestea, zeci de alte titluri naționale și internaționale, lucru care face ca lui Ivan să i se spună „o legendă vie”. Spiritul său modest l-a făcut însă să rămână cu picioarele pe pământ. Ivan a rămas mereu același om la locul lui, din categoria „tace și face”, conștient ca adevărata bogăție pe care o are nu sunt neapărat medaliile,  trofeele și diplomele ce-i populează locuința, ci cele două făpturi care fac parte din viața lui : soția Georgiana și fiica Ivona. Iar dacă Ivona a avut parte de cei mai minunați părinți din lume, Georgiana a traversat o viață nu tocmai ușoară, lângă un bărbat iubitor, dar mai mereu plecat! Sau…poate este și acesta un secret al longevității cuplului?

Ivan nu este vorbăreț. El a făcut performanță în alt domeniul, mult mai dificil. Este genul de om care “tace și face”! Astăzi însă este ziua lui de naștere și…simt nevoia să vorbim despre minunatul nostru român. Și nu cu el, ci cu cea care i-a fost alături o viață întreagă! În cele ce urmează, GEORGIANA PAȚAICHIN ni se destăinuie:
Marina Almăsan : – Spune-ne , Georgiana, cum l-ai cunoscut pe Ivan? Prin ce te-a cucerit?
Georgiana Pațaichin : –  Nu știu alții cum sunt, dar eu nu contenesc să mă minunez și să mă întreb ce-am făcut să merit binecuvântarea de a sărbători nunta de rubin, adică 40 de ani de căsătorie, alături de Ivan. S-a întâmplat pe 14 februarie (fără nicio legătură cu sărbătoarea de împrumut a Sfântului Valentin despre care, la momentul căsătoriei, nu aveam habar).  La vreme de sărbătoare și bilanț, mi-a venit în cap o zicere inspirată dar ușor deconcertantă a doamnei Mihaela Miroiu pe care o apreciez foarte mult: „căsătoriile lungi sunt divorțuri ratate”. Slavă Domnului, în ceea ce ne privește, bilanțul ne-a dat cu plus!!! Adică, în toți acești ani, cu bune și cu rele, nu ne-a ispitit niciodată gândul divorțului.
Ne-am cunoscut, așadar, în august 1975, la Snagov, în Baza Veche, sanctuarul kaiaciștilor și canoiștilor. Intrasem la Facultatea de Farmacie din București și, în vara aceea, părinții mi-au permis să merg la mare și în alte locuri unde eram invitată doar cu prietenii. Așa se face că, grupul meu de prieteni a hotărât să petrecem 23 august la Snagov, pentru că, teoretic, baza nautică ar fi trebuit să fie goală, fără sportivi, iar prezența noastră, acolo, nu ar fi deranjat pe nimeni. Doar că, Ivan rămăsese în bază să meșterească ceva la eleganta lui limuzină argintie. Din acel moment, lucrurile s-au desfășurat amețitor de repede… M-a văzut, de undeva de sub mașina la care meșterea, m-a plăcut, și-a zis în minte că eu voi fi soția lui, a cerut coordonatele mele de la prieteni și a ținut legătura cu ei, pentru că eu am refuzat să-l cunosc mai mult decât la modul strângerii de mână. Idealul meu în viață nu erau sportivii, mai ales cei cu notorietate… Am început facultatea și, în câteva rânduri, Ivan m-a căutat, a complotat cu prietenii mei să ne întâlnim inopinat în diverse locuri, dar, de fiecare dată, am reușit să mă eschivez astfel încât să nu se simtă jignit de refuzul meu. Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica până pe 26 noiembrie, când nu am mai scăpat și am răspuns invitației la ziua lui de naștere. Împlinea 26 de ani, vârsta marilor decizii pentru un bărbat…Acolo, în arealul lui și prin comparație cu ceilalți invitați, am reușit să-l cunosc mai bine și am decis să nu mai fiu atât de sălbatică, până la proba contrarie.

    Marina Almășan : –    Mai ții minte cum te-a cerut de soție? Ce spuneau ai tăi despre el? Dar prietenele?
Georgiana Pațaichin : –     Cererea în căsătorie s-a produs la fel de fulgerător, neașteptat și simplu. Am decis să petrecem revelionul împreună cu prietenii mei din Ploiești, acasă la regretatul și minunatul actor Zephi Alșeck, a cărui fiică este una dintre prietenele mele. Și atunci ca și-acum, i-a cucerit pe toți cu timiditatea lui, cu aerul lui de adolescent fâstâcit, prins cu lecția neînvățată, ori de câte ori trebuie să vorbească despre sine. Era revelionul 1976, anul Jocurilor Olimpice de la Montreal pentru care se pregătise temeinic timp de 4 ani.La miezul nopții, când am ciocnit cupele cu șampanie, mi-a mărturisit că dorința lui cea mai mare este să ne căsătorim. „Ce-mi răspunzi?”- m-a întrebat el, gâtuit de emoții. Crezând că este o glumă, i-am răspuns că nu am nimic împotrivă. „Bine, ține minte ce ai răspuns!”
Ne-am căsătorit pe 14 februarie, pentru că pe Ivan îl aștepta un an extrem de greu, cu obiective clare și ambițioase care puteau fi atinse mai lesne în doi.

      Marina Almașan :  –  Mai concret, în ce punct al carierei sale ai „intrat ” , deci, în viața lui?
Georgiana Pațaichin: –  Jocurile Olimpice de la Montreal ar fi trebuit să fie ultimele la care ar fi participat ca sportiv. Avea aproape 27 de ani, două olimpiade și mai multe campionate mondiale încheiate cu succese răsunătoare, distincții onorante din partea statului român, așa încât își dorea cu ardoare să mai câștige un aur olimpic la Montreal și să se retragă la vatră, în plină glorie. Dar socoteala de la Montreal nu s-a potrivit cu cea de-acasă.Sau invers… După un eșec zguduitor la olimpiadă și retragerea din activitatea sportivă, la îndemnul și încurajările celor ce credeam în el, s-a întors la prima lui dragoste, canoea, și nu a mai ratat nicio mare competiție la care a participat. Au urmat cei mai prolifici 8 ani din cariera lui de sportiv.

pataichin3
      Marina Almășan : –  Tu, personal, ești o fire sportivă? Ce sporturi ai practicat? De înotat, știi să înoți??
Georgiana Pațaichin: –   În ciuda faptului că am o pregătire predominant artistică, în sensul că, în copilărie am făcut balet, am absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice din Ploiești, am aspirat să urmez Conservatorul, am fost o fire sportivă și cu spirit competitiv. De altfel, am un teanc de diplome câștigate la diverse întreceri sportive școlare sau în tabere. Cât despre înot, mi-a plăcut de mic copil și, spre deosebire de Ivan, ori de câte ori am ocazia, îmi place să mă bălăcesc.
     

Marina Almăsan: –   Deci nu sunteți chiar două contraste care s-au atras! Vorbește-ne despre Ivona. Când a venit pe lume fiica voastră? Unde se afla Ivan cind ai aflat ca esti însărcinată? Cum a reactionat?
      Georgiana Pațaichin: –   Ivona a venit pe lume la un an și-un picuț de la căsătorie. Eram la sfârșitul primului an de facultate, o facultate extrem de grea și solicitantă, și tocmai mă pregăteam de sesiunea din vară. Din fericire, Ivan se afla încă la Snagov, în cantonament. Am așteptat să vină acasă, la sfârșit de săptămână, să-i dau vestea care, recunosc, pe mine m-a bulvesat profund, gândindu-mă că visul frumos de a termina o facultate și de a-mi făuri o carieră s-ar putea spulbera. Doar că, văzându-l pe Ivan atât de fericit și cu ochii în lacrimi,la auzul neașteptatei vești, mi s-au risipit și mie toate temerile.

pataichin5
  Marina Almășan: –    Cam toată viața ta ai fost soția care și-a așteptat soțul să se întoarcă acasă din cantonamente și de la competiții. Unele femei ar fi înebunite să aiba această „libertate”. Pentru tine a fost o binefacere sau o povară?
Georgiana Pațaichin: –   A fost o binefacere ȘI o povară! Binefacere- pentru că am putut să-mi văd liniștită de facultate, iar prin el am avut privilegiul de a cunoaște oameni minunați din elita culturală a țării, am avut acces la unele conjuncturi onorante și flatante. Bref, am avut privilegiul, uneori nemeritat, al transferului de bună reputație și simpatie de la el către mine. Pentru toate acestea am plătit, totuși, un preț… Nu este deloc ușor să fii tânără și să-ți asumi cu seninătate responsabilități de femeie și de bărbat în casă, în același timp. Nu este plăcut să mergi neînsoțită la spectacole, la aniversările familiei sau prietenilor. Și este de-a dreptul dramatic, tânără fiind, să fii singură de sărbători, mai ales când iubești și ești iubită.

  Marina Almășan:  –   Cum țineați legătura pe vremuri, cind nu existau telefoane  mobile?
Georgiana Pațaichin: –   Ce întrebare!!! Uitasem cât de greu era să comunicăm, la vremea aceea! De pildă, când Ivan era în cantonament la Vidraru, stabileam o oră, în funcție de programul lui, și sunam la oficiul poștal din comuna Căpățîneni, care-mi făcea legătura la uzina electrică de la barajul Vidraru, unde oameni cu suflet și iubitori de sport le permiteau sportivilor să folosească telefonul. În general, conveneam asupra unei zile și unei ore, numai că viața își urma cursul dincolo de înțelegerile noastre și nu o dată a fost cel din urmă care a aflat ce s-a întâmplat în lipsa lui. De telefonat în străinătate nici nu putea fi vorba… Nu numai că toate convorbirile erau ascultate(!!!), dar trebuia să mai dai și cu subsemnatul pe la Securitate de ce și cum(!!!).

pataichin8
      Marina Almășan: –   Da, n-au fost vremuri prea comode,pentru cei aflați la distanță! ..Cum te manifestai la marile sale competiții? Îl insoțeai? Îl urmăreai la televizor?
Georgiana Pațaichin: –   L-am însoțit pe Ivan doar la concursurile interne,de la Snagov și Bascov, cu mari reticențe, pentru că antrenorii din vremea aceea considerau că prezența consoartelor la asemenea evenimente  perturbă pe sportivi și-i împiedică să dea randamentul scontat. Prin urmare, nu o dată a trebuit să mă ascund prin boscheți, până la terminarea concursului. O întâmplare nostimă s-a petrecut la ultima Regată de pe lacul Snagov. Decid să mă duc la concurs incognito, cu orice risc. Eu, gătită prună, iau rata de Ploiești, traversez codrii Vlăsiei de la DN1, până în apropiere de Baza Veche. Doar că, regata se ținea pe malul celălalt al lacului. La ceva distanță, văd un pescar amator într-o barcuță de lemn cătrănit. Îl rog să mă traverseze lacul, contra unei sume „modice”. Ajung pe mal, într-o curte păzită de o haită de câini. Sub protectoratul gazdei, ajung pe ulița pietruită și plină de colb, traversez o livadă și, cînd mai aveam câțiva pași să ajung într-un loc ferit de ochi iscoditori, un coleg de-al lui Ivan m-a văzut și, evident, m-a deconspirat nu numai lui Ivan,ci și antrenorilor. În ceea ce privește concursurile internaționale, nu am putut să le urmăresc la tv, în direct, din cauza emoțiilor care-mi tăiau respirația, dar și a superstiției induse de antrenorii lui cum că nu i-aș purta noroc.

   Marina Almășan:     –   Fetele seamănă cu tații, de regulă. A voastră se încadreaza în regulă? Ce a moștenit de la tata? Vorbește-ne despre fiica voastră : câți ani are, cu ce se ocupă, dacă are o relație…
Georgiana Pațaichin: –   Și în cazul Ivonei, regula funcționează! Neîndoielnic, se vede că-i fata lu’ tata. Îmi place să cred că a luat de la amândoi ceea ce a fost mai bun. A făcut sport doar pentru „cultura ei generală” și pentru o dezvoltare fizică armonioasă. De la mine, a moștenit inclinația către zona artistică( muzică,balet). Recunosc, mi-ar fi plăcut ca, în copilărie și adolescență, să fi fost mai ambițioasă și mai puțin încăpățânată, dar asta este doar vina mea. În ceea ce privește experiențele amoroase, parafrazând-o pe doamna Mihaela Miroiu, pot spune doar atât: relațiile amoroase lungi sunt căsătorii ratate…

pataichin6
      Marina Almășan:    –   Ivan nu e un vorbăreț, e genul de om care tace și face. Așa este și acasă? La ce capitol „casnic” excelează?
Georgiana Pațaichin: –   Din păcate, este tăcut și acasă. Trebuie îndeplinite muuulte condiții pentru ca să devină locvace. După o viață trăită departe de casă, în care avea statutul de oaspete drag, a venit vremea să învățăm să conviețuim împreună, respectându-ne reciproc intimitatea și tabieturile dobândite în timp. Cum este de așteptat, „excelează” la tot ce ține de curățatul, gătitul și… mâncatul peștelui. Altfel, se oferă să mă ajute la treburile casnice și, mai ales, la cumpărături. Iar eu accept cu plăcere, pentru că nici eu nu mai sunt ce-am fost odată…

      Marina Almasan:   –    Apropo, cu ce-ți „omorai” timpul, cât ocupai funcția de ” șef în casă”, în absența lui Ivan? Ce profesie ai avut? Ai dezvoltat vreun hobby care ți-a făcut viața mai ușoară? Ai fost vizitată vreodată de sentimentul de gelozie, sau măcar neliniște, știind că Ivan este admirat de atâta lume, inclusiv de femei?
Georgiana Pațaichin: –  Știi cum e? Ar fi bine și frumos să avem timp „de omorât” și bani „de spânzurat” la tinerețe, când avem și dorința și putința de a ne bucura de toate provocările vieții. Mai târziu, ca să nu spun la bătrânețe, avem timp, dar ce să mai faci cu el?, iar DACĂ se întâmplă să avem și bani, se duc pe buline, prișnițe și tratamente la băi. Am lucrat ca farmacist în cercetare și control doping, apoi în distribuția de medicamente, slujbe solicitante în care timpul liber a cam lipsit. Totuși, mi-am găsit răgazul de a citi o carte bună, de a merge la teatru, iar, mai târziu, am descoperit plăcerea de a-mi satisface fanteziile… vestimentare tricotând și croitorind pentru mine și pentru Ivona.
Cât despre neliniști vecine cu gelozia, au existat și, mărturisesc, există încă, pentru că, spre deosebire de mine, Ivan arată mai bine, acum, la… maturitate. Vreau să știe toți clevetitorii că, Ivan evită situațiile penibile, ridicole, care l-ar putea pune într-o situație jenantă sau discutabilă. Deci, nu-și vopsește părul!!! Bunicul lui, când a murit, la 92 de ani, avea părul ușor grizonant!

pataichin7
     Marina Almășan : –    Sincer, nici nu mi-l imaginam pe bărbatul Ivan la coafor, cu vopseaua în păr! Dar să revenim la nevasta lui! Acum, cum îți place să te răsfeți, ești o tânără pensionară. Profitați amândoi de această perioadă a vieții pentru a vă lua „revanșa”, pentru a sta mai mult împreună, pentru a călători?
-Georgiana Pataichin: –  Teoretic, ar trebui să avem mai mult timp de petrecut împreună. Practic, însă, programul lui Ivan este atât de dens și imprevizibil, încât senzația este că ne întâlnim destul de rar. Noile lui preocupări, însă, ne-au adus un mare beneficiu: am descoperit cât de frumoasă este România, ce locuri minunate există în țărișoara asta și, mai ales, cât de departe am fi putut să fim, dacă era mai puțin prădată și prăduită.

     Marina Almășan : –   Deși n-au fost prea multe, înțeleg, risc să te întreb: care este cea mai frumoasă vacanță, petrecută în familie?
Georgiana Pațaichin : –  Marina dragă, cred că intuiești răspunsul la această întrebare! Cele mai frumoase vacanțe petrecute în familie au fost, fără îndoială, cele de la Costinești, paradoxal, în anii ’80. Nu doar pentru că eram tineri, frumoși și boemi , ci pentru insula/ oaza de libertate, nonconformism și minți luminate care însemna Costineștiul. O, tempora!

pataichin9
     Marina Almășan:   –   Până să nu cădem în oala cu melancolie, să apucăm să finalizăm acest interviu! De multe ori, luați cu grijile de zi cu zi, nu apucăm să le spunem celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi. Sunt sigură că Ivan va citi convorbirea noastră. Te rog să-i pui tu punct acesteia, transmițându-i soțului tău un mesaj …cât se poate de personal! Cu atât mai mult, cu cât astăzi este ziua lui! 
Georgiana Pațaichin: –     Hmmm… mesaj personal, pe o pagină publică?!? Cât de credibil poate fi?!? Pot să afirm că, de-ar fi să mai trăiesc o viață, tot pe el l-aș alege! Și încă ceva:
„ Pentru felu’-n care-mi spui te iubesc!,
Plin de simplitate,
Pentru aceste toate daruri minunate,
Îți mulțumesc!”

Marina Almăsan : Sa-ți trăiască barbatul, iar nouă, tuturor, să ne trăiască marele campion! 

Femei de 10 pe Facebook