Am râs o viaţă întreagă de sintagma conform căreia frumuseţea interioară contează. Mi s-a părut mereu o platitudine la care fac apel vedetele ipocrite şi am completat întotdeauna în gând o asemenea afirmaţie cu gluma – proastă – conform căreia deţinătorii de frumuseţe interioară ar trebui să se întoarcă pe dos.
În dialogurile mele cu dive, am auzit de multe ori formula de mai sus şi poate că asta a bagatelizat-o în ochii mei. Am înscris-o automat în seria de răspunsuri standard de genul „cel mai mare defect al meu este prea marea încredere în oameni”, „compromisul cel mai însemnat pe care l-am făcut a fost că nu mi-am schimbat coafura” sau „eu nu mint niciodată”. Am bătut cu pumnul în masă (şi cu şoldurile de perete, ca să le turtesc) şi mi-am spus, singură, că, de fapt, frumuseţea exterioară e singura frumuseţe care ne schimbă viaţa, că trebuie să ne luptăm să fim mlădioase, aranjate, cochete şi sexy dacă poftim la o cât de mică şansă la fericire. Citește mai departe…
Sursa foto: kathleenannpastorfide.wordpress.com
Comentează