Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Fiecare femeie merită un domn Darcy… din păcate prea puțini bărbați știu cine este.

Aseară butonam telecomanda care părea să mă țină în loc – mai mult din cauza lipsei mele de informații pentru că nu prea mă uit la televizor – când găsesc un canal de care nu am auzit în viața mea dar, observ pe panoul albastru că urma să fie difuzat unul din filmele mele preferate: Mândrie și prejudecată. Spre rușinea mea, nu am citit cartea, doar vreo 50-60 de pagini plictisitoare, dar o am în bibliotecă și deja am menționat-o pe lista mea.

De fiecare dată mă irită momentul când Dl. Darcy îi mărturisește lui Bingley că Elizabeth este tolerabilă dar nu suficient de frumoasă încât să-l tenteze. Fiecare femeie – bine, poate majoritatea femeilor – are o latură irezistibilă: fie frumusețea exterioară imposibil de ignorat, fie sufletul bun, capabil să înțeleagă orice muritor, fie mintea ascuțită într-atât de mult încât străpunge orice zid de aroganță, superioritate sau inteligență incomensurabilă. Femeile sunt creaturile cărora poți oricând să le descoperi calități nebănuite sau defecte nemaiauzite. Prima parte a filmului schițează doar lupta dintre orgoliile și aspirațiile lor, luptă care îi poartă pe cei doi protagoniști într-un război specific secolului al 19-lea. Noroc că Fitzwilliam se îndrăgostește iremediabil de inteligența ei și uită prea ușor de mândria parcă solidificată la început în jurul lui. Bine că nu l-ai iertat atât de ușor, dragă Lizzie. Un bărbat căruia nu-i poți ierta vanitatea cu ușurință este cel care probabil ți-o rănește pe a ta. Mai ales cel brunet cu perciuni lungi și ochi înlăcrimați care face orice să-i atragă atenția. Domnul din Pemberley îi declară dragostea în cel mai frumos mod dar prima dată este refuzat. Pe parcurs le ajută pe surorile ei – Lydiei îi platește mariajul cu Wickham iar lui Jane i-l oferă pe Bingley. Într-o dimineața vine cu aceeași declarație siropoasă, neschimbată de timp, și îi mărturisește că un singur cuvânt e de ajuns ca să plece dar, Lizzie este prea îndrăgostită ca să-l alunge; și uite așa povestea are un final fericit.

Obișnuiau să-mi displacă filmele vechi dar am realizat în urmă cu câțiva ani că acestea sunt esența întregii culturi cinematografice. Când voi fi suficient de matură încât să agreez și filmele alb-negru poate voi avea în vocabularul și în mintea mea suficiente replici încât Universul îmi va scoate în cale și mie un domn Darcy. Măcar de-ar mai exista bărbați ca Dl. Darcy și ar accepta statutul de învins în fața unei femei capabile să îi reziste – nu aspectului fizic sau averii lui – ci capacității intelectuale de temut. Poate jumătatea mizerabilă – cum îl numea Lizzie – ar fi mai ușor de suportat. Câteodată îmi imaginez cum ar fi fost viața mea dacă trăiam în secolul al 19-lea: vals, cadril sau polka – probabil aș fi fost cea mai pasionată dansatoarea a vremii, rochii excentrice dar elegante și probabil o iubire epică despre care cineva ar fi scris o carte.

Elizabeth spunea că dansul, chiar dacă partenerul este nesuferit, încurajează afecțiunea. Poate secolul este cel care în aparență îi împiedică pe bărbați să fie gentilomi dar nu el este dușmanul calităților, al manierelor și al bunului-gust; însăși bărbații sunt. Poate ar fi cazul să învețe să danseze.

XOXO

Femei de 10 pe Facebook