banner tex carrefour
Bărbați de 10

Dr. Wargha Enayati: “ Rolul femeilor este de a aduce un echilibru în felul superficial și agresiv al bărbaților”

Grație și celebrei rețele de sănătate “Regina Maria”, numele acestei “femei de 10” care a fost regina Maria este astăzi pe buzele tuturor românilor. Puțini știu însă că cel ce a pus pe picioare lantul vestitelor clinici de sanatate nu este , cum ne-am fi așteptat, un român. Wargha Enayati s-a născut în Germania, din părinți de origine persană, care au emigrat, in cautrea fericirii, în țara supranumită și Locomotiva Europei. Wargha a studiat medicina, la început în orasul  bavarez Regensburg, iar ulterior la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, după care nu a mai părăsit țara noastră.
Dincolo de cardiologul foarte bun și de managerul perfect, Wargha este – potrivit celor ce-l cunosc – un om de excepție. Este unul din motivele pentru care,  luni, va fi “ Barbatul de 10” în ecuația emisiunii noastre de la TVR2.
În pregătirea emisiunii, i-am solicitat un interviu pentru revista noastră. Si, având noi  un ajutor de nădejde în preajma domnului director general ( am numit-o aici pe Ioana Teodorescu, unul dintre cei mai eficienți PR , din câti am întâlnit, in meseria mea!) iată, suntem în măsură să publicăm acest dialog, ca un soi de avanpremieră la întâlnirea televizată de luni.

 

 

Marina Almășan : – Ce vă spune nota 10?

Wargha Enayati: – Excelență.

Marina Almășan : – Lumea zice că sunteți un medic de 10, dar și un om de 10. Îi credem, că prea sunt mulți! La capitolul “medic”, totul e clar : se cuantifică prin rezultate concrete. Ca om, insă, cum trebuie să fii, ca să meriți nota maxima a celor din jur?

Wargha Enayati : – Sa fii sincer. Orice act medical, ca de altfel si orice alta actiune in plan personal, trebuie sa incerci sa o faci cu sinceritate fata de pacient sau față de oamenii din jurul tau.

Marina Almășan : – Cum ați ajuns în această profesie? V-a ales ea pe dvs, sau ati ales-o dvs pe ea?

Wargha Enayati : – M-am născut în Germania și am fost crescut în religia familiei, Baha’i. Vin dintr-o familie de medici, dar și antreprenori, de origine persană: bunicul era negustor de lână și mătase în Iran. Tatăl meu a venit în Germania după cel de-al doilea Război Mondial, a studiat medicina, apoi a fondat și crescut, împreună cu fratele său, o companie importantă de comerț cu covoare. A fost o traditie și o dorință de a face bine, care mi s-a transmis și mie.

Marina Almășan : – Dar în România ce vânt v-a adus?

Wargha Enayati: – În România am venit în 1983, atras fiind de viața Reginei Maria a României, primul cap încoronat care a adoptat credința Baha’i. Numele rețelei medicale – Regina Maria – nu este deci deloc întâmplător.
Am urmat Medicina la Cluj, fără vreo intenție sau posibilitate de a rămâne în România. Revoluția a schimbat însă totul. În 1990, când am terminat facultatea, condițiile erau deja schimbate: atunci am spus că aș putea rămâne puțin aici, să văd dacă ar merita să stau pe termen lung. A meritat, se pare.

Marina Almășan : – Spuneți-mi 5 motive pentru care ați rămas aici, și altele 5 pentru care sunteți…să zicem “suparat” pe România.

Wargha Enayati: – Natura, Ardealul. Clujul, Spiritualitatea, puritatea romanilor. Și am un singur motiv de supărare: complexul de inferioritate al românilor, de la care pleaca totul.

Marina Almășan : – Sunteți cardiolog. Spuneți-mi, iubim cu mintea, sau cu inima?

Wargha Enayati: – Categoric, cu inima!

Marina Almășan : – Dumneavoastră cum v-ati îndragostit de soția dvs?

Wargha Enayati: – Eram in cautarea unei alte fete si ea, Mitra, a intrat in vizor, crossfire J))

Marina Almăsan : – Și ce anume vă ține împreună?

Wargha Enayati: – Intelegerea reciproca, valorile comune, proiectele comune.

Marina Almășan : – De fapt, ce anume credeți dumneavoastră că poate distruge iubirea?

Wargha Enayati: – Egoismul  fiecaruia si cautarea greselii celuilalt, mai ales cand nu poti sa ierti acea greseala.

Marina Almășan: – Pentru că în emisiunea de luni, a carui invitat principal veți fi, vom vorbi inclusiv despre ceea ce înseamnă, de fapt, “viață sănătoasă”, care sunt principiile dvs – ale omului Wargha Enayati si nu neapărat ale medicului Wargha Enayati – pentru o viață “ca la carte”?

Wargha Enayati: – Partea spirituala. Sa obtii echilibrul dintre spiritual și fizic.

Marina Almășan : – De ce anume, din țara dumneavoastră, vă este cel mai dor?

Wargha Enayati: – De locul nasterii, de scoala, de linistea și senzația de siguranță, și de conversațiile cu rudele și prietenii de acolo.

Marina Almășan : – Numiți-mi trei din planurile dvs de viitor, și in plan profesional  dar și personal.

Wargha Enayati: – Pe plan personal vreau ca tot mai multe persoane sa afle despre credinta Baha”i. Profesional, sa fac acel centru pentru varstnici si sa creez o comunitate medicala care să respecte valorile si etica.

Marina Almășan : – Vă doresc să vă duceți toate planurile la bun sfârșit și vă rog să adresati, in final, un îndemn pentru femeile de 10, care ne citesc.

Wargha Enayati : – Să fie mai îngăduitoare și mai iubitoare. Să fie conștiente de rolul lor așa de important în a aduce un echilibru în felul superficial și agresiv al bărbaților și în a educa copiii, care vor fi cetățeni ai lumii acesteia.

 

Femei de 10 pe Facebook