banner tex carrefour
Ea și El Legea e de partea ta

Doliul național – Dumnezeu s-o odihnească-n pace pe Regina Ana!

Doliul național este instituit de Guvernul României pe întregul teritoriu al țării. Prin decretarea doliului național se marchează decesul unei persoane sau al mai multora, numai când evenimentul tragic este considerat de importanță națională.
Când doliul național este instituit pentru decesul unei singure persoane, de regulă, aceasta este o personalitate foarte importantă a țării, cum ar fi: președinte, prim-ministru, monarh sau membru al familiei regale, un conducător militar, un conducător religios sau o personalitate foarte apreciată de populație. Doliul național poate fi instituit și în urma decesului unui număr mai mare de persoane în cazul unei catastrofe naturale, accident major, atac sau cazuri de acest gen.
Doliul național este menționat în legislația română în Lg. 75/1994 în articolul 6 care prevede: ”Drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu național, stabilite de guvern.”. Din această prevedere reies următoarele: zilele de doliu național se adoptă prin Hotărâri ale Guvernului României, iar în zilele de doliu național obligatoriu drapelul României se arborează în bernă, adică coborât pe jumătate. Prin hotărârile guvernului de decretare a doliului național se pot stabili și alte obligații ale instituțiilor statului, persoanelor fizice, juridice, ale presei etc. cu privire la îmbrăcăminte, manifestări publice, schimbarea programelor de televiziune, radio, organizarea unui moment de reculegere, ritualuri religioase etc.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 555/03.08.2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 595/04.08.2016, Guvernul României a declarat ziua de 13 august 2016 zi de doliu național pe teritoriul României, ca urmare a decesului Reginei Ana a României, soția ultimului Rege al României, Mihai I.
Prin aceeași hotărâre Guvernul României a dispus:
”Art. 2(1) În ziua de 13 august 2016 toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale au obligația arborării drapelului României în bernă.
(2)Drapelul României în bernă se mai arborează:
a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României;
b) la punctele pentru trecerea frontierei, precum și în aeroporturi, porturi, gări și autogări;
c) ca pavilion pe navele de orice fel și pe alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc;
(3) Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Art. 3În ziua de 13 august 2016 posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.”

Din anul 1990 și până astăzi, în România s-au decretat următoarele zile de doliu național:
12 ianuarie 1990: o zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției;
14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din SUA din 11 septembrie;
14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;
8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;
3 august 2007: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;
18 aprilie 2010: o zi de doliu național în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția sa și mulți alți oficiali polonezi;
26 iunie 2013: o zi de doliu național după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români;
31 octombrie – 2 noiembrie 2015: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din București.
13 august 2016: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana.

Având în vedere evenimentul pe care îl comemorăm, precum și calitatea și personalitatea Reginei Ana, statutul acesteia de Regină a României, precum și respectul pe care îl datorăm ca națiune față de regalitate în general, dar și față de noi înșine, mai ales că dorim o întoarcere la civilizație și bun-simț, am considerat că nu trebuie să intru, deocamdată, în controversele istorice și legislative, acestea având tot timpul a se dezbate după ce vor trece zilele de doliu național, dar și perioada de doliu instituită de Casa regală, și aș dori și sfătuiesc pe toți românii să se abțină din bun-simț și civilizație, educație și erudiție, respect și demnitate, de la orice fel de comentarii care nu ne fac cinste ca oameni și nație, indiferent de opțiunile politice pro sau contra.
Este de remarcat faptul că și Republica Moldova, parte a României mari, a decretat aceeași zi ca și țara noastră, 13 august 2016, zi de doliu național pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel că, moartea Reginei Ana semnifică și reușește să aducă la unison cele două părți ale României Mari, comemorând nu numai moartea Reginei noastre, dar și declarând respectul cuvenit Regalității României. În plus, prin decretarea zilei de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana, ne-am recâștigat respectul statelor conduse de monarhi, dar constituie și o recunoaștere a valorilor inestimabile pe care Regalitatea le-a oferit României, și, consider că acest lucru constituie un pas către întoarcerea spre civilizație, educație, bun-simț, erudiție, respect, demnitate, patriotism, valori pe care Regalitatea le-a arătat, declarat, impus și respectat în toate statele în care a existat și există, inclusiv în România. În plus, este un semn că ne respectăm istoria, deci pe părinții, bunicii, străbunicii, strămoșii noștri.
ODIHNEȘTE-TE ÎN PACE REGINĂ ANA, REGINĂ A ROMÂNIEI! DRUM LIN CĂTRE LUMINA DUMNEZEIRII!
CONDOLEANȚE POPOR ROMÂN, ORIUNDE AI FI! NICI NU ȘTII CÂT AI PIERDUT!

Femei de 10 pe Facebook