banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Dictatura siliconului

Ieri, celebrul nostru caricaturist Mihai Stănescu s-a ridicat la cer…

În amintirea geniului său, redau mai jos editorialul meu din ziarul RING, publicat în iarna lui 2014, care evocă una din ultimele mele întâlniri cu maestrul…

*

Nu mai ai loc de ele, de siliconatele, de decoltatele, de minijupatele și ultracoloratele dive ale prezentului, de trasele prin inel, de purtătoarele de gene false și bijuterii ieftine, de cele cărora ar trebui să li se pună embargo pe deschisul gurii și lacăt pe emiterea de gânduri. Și, totuși, a lor pare a fi această lume. Ele inundă gazetele, sufocă ecranele, înflăcărează spiritele încinse ale iubiților noștri bărbați, impun moda, devenind modele pentru naivele noastre fiice. În umbra lor stau pitiți adevărații oameni valoroși, care oftează adânc, înaintând , tăcuți și demni, pe drumul presărat cu victoriile lor, neglijate însă de semeni…
Am avut o strângere de inimă teribilă, ca și cum un clește uriaș ar fi prins-o între urechile sale, atunci când, înainte de sărbători, am intrat în prăvălioara marelui nostru caricaturist Mihai Stănescu. În timp ce traversam strada,dinspre Sala Palatului, spre bojdeuca în care-și etalează lucrările pline de tâlc marele nostru artist dizident, mi-am amintit ce cozi turbate înfruntasem, studentă fiind, la Sala Dalles, când Stănescu își mai lansa câte un album de caricaturi. Cordoanele de milițieni și nevăzuții securiști împânzeau zona; pândeau, cu vigilență de vulturi, cum se petrec lucrurile și ce mai boscorodesc bucureștenii înfipiți în coadă. Dar, în principal, îi interesa cine anume se înghesuie să cumpere acele cărți “periculoase” în care artistul – curajos până la inconștiență – se lua la trântă cu regimul, îi așeza slugile în ipostaze ridicole, făcea mișto de cuplul prezidențial, lua în derâdere tot ceea ce noi cutezam să criticăm doar între pereții apartamentelor noastre sordide, doar în șoaptă și doar după ce încuiam bine ușa și trăgeam draperiile la ferestre…
Au trecut ceva ani de-atunci. Deși nu prea se mai aude de el, Mihai Stănescu n-a murit. Discreția lui adăpostește un geniu la fel de prolific. Subiectele de inspirație n-au pierit nici ele, căci lucruri strâmbe găsești din belșug și în zilele noastre. Ascuns de ochii mediei – preocupată doar de vedete de carton și de falși dizidenți – Mihai Stănescu rămâne solitar între lucrările sale unice, pe care el însuși ți le vinde, dindărătul tejghelei. Iar dacă de “divele” de azi nici nu te poți apropia, căci te împiedici de fițe și bodyguarzi, cu Mihai Stănescu poți sta lejer la taclale. Și vei vedea că, la plecare, vei lua cu tine nu numai cumpărătura cu autograful prețios al autorului, ci și convingerea că România nu a rămas chiar atât de pustie..

 

Femei de 10 pe Facebook