banner tex carrefour
Femei de 10

Diana Iliescu, inspirată în afaceri de James Bond: „În orice mamă există un Agent 007”

 

A demarat propria afacere inspirată de năzbâtiile copiilor ei și de faimosul agent secret James Bond, iar la scurt timp a ajuns la performanța de a aduce armonia în multe familii. Diana Iliescu se află încă la început de drum și este conștientă că o așteaptă numeroase provocări. Una dintre ele este chiar acest interviu pentru femeide10.ro…

Femeide10: – Dintr-o mămică obișnuită, ai devenit una inventivă. Ce te-a determinat să creezi un produs nou pentru copii?

Diana Iliescu : – Cu doi băieți de un an și trei ani, pentru mine orice duș era un lux până când ajungeam să intru în cadă, și o aventură odată ajunsă acolo, pentru că trebuia să țopăi din cadă în sufragerie de mai multe ori ca să aplanez conflictele dintre frați. Lăsând gluma la o parte, orice mamă are nevoie de câteva momente de intimitate într-o zi. Și mă tot gândeam cum aș putea să le rețin atenția chiar și pentru o scurtă perioadă de timp celor doi, fără a apela la „Patrula cățelușilor” sau la tot felul de alte device-uri. Trăim într-o lume în care este extrem de greu să interzici total copiilor accesul la telefon, televizor, calculator etc., cu atât mai mult cu cât o mare parte din timp noi înșine suntem conectați la telefon sau la calculator, iar ei văd asta. Dar sunt de părere că totul trebuie făcut controlat și nu în sistem de abandon în fata gadgeturilor de tot felul, pentru că riscăm să-i pierdem și îi împingem către un comportament antisocial.Îmi doream ceva interesant, cât mai compact și lipsit de pericole pentru ei. Cunoșteam conceptul de Quietbook și știam că nu am văzut niciodată în magazinele din România acest produs, așa că am zis… de ce nu?! Și am pornit la drum cu un concept pe care l-am îmbunătățit așa cum mi-am dorit eu.

Femeide10: – Cartea se numește „Agent MOM – Quietbook”. De ce este mai specială această carte?

Diana Iliescu: – Cartea se numește Agent Mom pentru că sunt sigură că în orice mamă există un Agent 007 care încearcă să gestioneze cu succes toate situațiile apărute în viața de zi cu zi. Eu cred că aceste cărticele sunt inedite de la o copertă la cealaltă. Sunt realizate integral din fetru colorat rezistent de 2 mm foarte plăcut la atingere, miros delicios a portocală, lavandă sau scorțișoară, finisajele cărții sunt realizate minuțios. Totodată, ele pot fi curățate manual în apă călduță pentru siguranța copilașilor mai mici. Este un produs sigur pentru cei mici deoarece nu am folosit niciun fel de materiale toxice, biluțe, perluțe sau altfel de piese ce pot pune copilul în pericol (inclusiv lanțul care leagă paginile cărții este înlocuit la solicitarea părinților cu o panglică satinată). Cartea este compactă, portabilă și foarte consistentă. Interesant este și faptul că ea se poate personaliza, atât cu activitățile preferate (dintr-o lungă listă de activități), cât și cu numele copilului și cu aroma dorită.

Femeide10: – Cum fabrici acest produs? Ce materiale folosești și cât costă?

Diana Iliescu: – Într-o lume în care trendul este să produci mult și ieftin în China, eu am decis să înot împotriva lui și să produc personalizat, manual și în România. Recunosc faptul că este foarte greu să găsesc oameni care să fie atât de atenți și de minuțioși încât să mă pot baza pe ei pentru a mă ajuta cu producția. Costurile de producție sunt și ele destul de mari, asta deoarece mă încăpățânez să folosesc cele mai bune materiale, cel mai bun silicon cald, cel mai bun fetru, dar și pentru că mâna de lucru este destul de scumpă, producția unei singure cărți necesitând multe procese (grafică, tăiere, asamblare, finisare) și multe ore de lucru.

Femeide10: – Există un interval de vârsta pentru copiii care se pot juca folosind această carte? Sunt indicații pentru anumite categorii?

Diana Iliescu: – Activitățile pe care le-am gândit sunt concepute în așa fel încât să putem realiza câte o cărticică pentru copii cu vârste cuprinse între 1.5 – 6 ani, dar spre surprinderea mea, am avut comenzi și de la părinți cu copii mai mari de 7 sau 8 ani. Trebuie să menționez faptul că Agent Mom Quietbook este un produs benefic și copiilor care suferă de autism sau de alte afecțiuni similare. De altfel, vă spun cu mare bucurie că am primit numeroase feedback-uri pozitive din partea psihologilor din centrele de consiliere pentru micuți speciali, în care au ajuns cărțile mele.

Femeide10: – Cum au evoluat copiii tăi după ce au beneficiat de „Agent MOM – Quietbook”?

Diana Iliescu: – Aron, băiețelul meu cel mare, a început să fie pasionat de planete, astre, stele și meteoriti după ce a intrat în contact cu activitatea „galactică” din carte. De asemenea, am observat că are din ce în ce mai multă răbdare atunci când are de dus la capăt o activitate ce presupune atenție și îndemânare, așa cum este, spre exemplu, un labirint. Vlad, băiatul cel mic, este în proces de învățare a formelor și culorilor, dar este foarte încântat și de faptul că trebuie să distingă aromele cărticelelor pe care le fac pentru alți copilași.

Femeide10: – În comparație cu tot ce le oferi micuților tăi, cum a fost copilăria ta?

Diana Iliescu: – Nu pot spune că dacă ei au acum parte de ceva în plus este meritul meu sau că mie mi-a lipsit ceva. Am avut o copilărie frumoasă, am fost un copil liniștit iar ai mei părinți și bunici s-au străduit să-mi ofere tot ceea ce puteau ei. Mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu părinții mei în copilărie, poate să mă joc mai mult timp cu ei, să am mai multe amintiri în acest sens, dar, din păcate, nu s-a putut. Am fost înconjurată, în schimb, de foarte multă dragoste, am avut și am, Slavă Domnului, o familie foarte iubitoare. Încerc acum să petrec momente, dacă nu cât mai multe – pentru că nu-mi permite timpul -, măcar cât mai intense cu băieții mei. Poate că prețuim pe moment lucrurile materiale, jucăriile etc., dar în definitiv, rămân în amintirea noastră momentele petrecute alături de cei dragi.

Femeide10: – Cum reușești să împaci cariera cu viața de familie? Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Diana Iliescu: – Nu cred că o fac foarte strălucit, dar fac tot ce pot. Îmi încep ziua la ora 6 sau 7, merg la sală, foarte rar ce-i drept, la 9, cel târziu, îmi incep activitatea la locul de muncă, până la ora 18:30-19 sunt inspector de resurse umane, iar după aceea începe un întreg iureș, merg în parc împreună cu soțul meu și copiii, fac ceva cumpărături sau tund iarba sau vopsesc gardul. Și după ce culcam copiii, încerc să mă ocup de micul meu business, să petrec puțin timp cu soțul meu sau să mă ocup puțin de mine. Spre norocul meu, sunt înconjurată de oameni care mă iubesc, îmi sunt alături și mă sprijină, iar asta este esențial și-ți oferă un echilibru foarte necesar.

Femeide10: – Care a fost cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat până acum și care a fost motivul pentru care l-ai acceptat?

Diana Iliescu: – De departe, cel mai tare mă doare sacrificiul timpului petrecut cu cei dragi, cu copiii mei. Dar în viață facem alegeri, iar eu îmi doresc să le pot oferi copiilor mai mult decât prezența mea, și nu mă refer aici la bunuri materiale, ci la un trai decent și experiențe, iar pentru asta trebuie să muncim, iar ei știu asta.

Femeide10: – Cum arată în viziunea ta un bărbat de nota 10?

Diana Iliescu: – O să citez din textul unei reclame destul de cunoscute: „sa fie dur, dar sensibil în acelasi timp, să fie serios, dar să aibă simțul umorului, să știe ce simt fără să fie prea insistent”. Îmi este greu să fac o listă cu ce calități ar trebui să aibă un bărbat de 10 pentru că nu mi-am făcut niciodată astfel de scenarii și dacă mi-aș fi făcut, cred că este o loterie. Poți să găsești un bărbat cu toate calitățile din lume, dar să nu te potrivești cu el sau să nu existe chimia necesară într-o relație reușită sau poți să ai norocul să găsești un bărbat cu mai puține calități, dar să fie piesa care-ți lipsește din puzzle.

Femeide10:- Te consideri o femeie de nota 10? Ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de 10?

Diana Iliescu: – Eu cred că o femeie de 10 încearcă să se simtă în majoritatea timpului de 10 în interiorul ei și reușește să-i facă și pe cei din jurul ei să se simtă de 10 în prezența ei. Nu știu dacă sunt o femeie de 10, dar fac tot posibilul să iau măcar mențiune.

Femeide10: – Ce mesaj ai pentru femeile de 10?

Diana Iliescu: – Determinare, multă muncă, seriozitate, tocuri, privirea sus și zâmbetul pe buze. Atât am avut de zis!

Femei de 10 pe Facebook