banner tex carrefour
Bombănelile Marinei Editoriale

Despre grațiere, că e la modă

A greși e omenește. Iar noi suntem oameni. Cel puțin unii dintre noi. Cel puțin așa ne spun oglinzile, atunci când privim în ele. Dacă ele ne-ar arăta și sufletul, probabil că această categorie s-ar subția foarte mult….Dar să ne întoarcem la greșelile astea , omenești, ale noastre. De mici, am fost învățați că , după ce greșești, e indicat , în primul rând să recunoști că ai greșit. Cică, ți se iartă pe jumătate greșeala ( funcționează doar dacă ai răsturnat borcanul cu dulceață pe covorul persan, nu și dacă ți-ai strâns de gât iubita, într-un acces de gelozie, trimițând-o spre Ceruri! ). Apoi, tot din negura copilăriei vine și indicația prețioasă: cere-ți iertare. În copilărie, erai iertat aproape instantaneu : nu ți-ai făcut tema la mate, te duceai frumos la catedră înainte de oră, îți recunoșteai „fărădelegea”, îți priveai profa cu ochi vițelini, cereai iertare și…erai iertat. Funcționa impecabil și în alte direcții: dacă ți se rătăcea, din greșeală mâna prin portofelul părinților, ca să-ți iei bani de ciungă sau film, dacă spărgeai din neatenție, balerina de porțelan de pe masa din sufragerie sau dacă încălcai ora de venit acasă, impusă de purtătorul de curea al familiei. Cereai iertare, privind spășit persoana „prejudiciată” și, cu prețul unei morale care oricum îți intra pe o ureche și îți ieșea pe cealaltă, erai iertat.
Între timp ai devenit adult. Ai devenit angajat, șef, părinte, etc. Acum iertarea e în mâinile tale. O acorzi preferențial, uneori amintindu-ți că, în situații similare, și tu ai fost iertat. În principiu, dacă a greși e omenește, cum am mai spus, a ierta e mult mai „superior” ( Doamne, nu-mi vine să cred că am spus asta! ).
Zilele acestea, suflarea românească este de-a dreptul inflamată de discuțiile pe tema grațierii. În mintea trăitorului de rând, cineva ( un ins mustind a interese murdaare, evident) , să-i spunem „Omul Negru”, vrea să deschidă larg pușcăriile și să sufoce peisajul mioritic cu o armată de „greșeli pe două picioare”, lăsate să zburde, cu pedepsele neispășite. Greșeli mai mici, sau mai mari. Care să se amestece cu noi, să ne sufle-n ceafă prin autobuze, să ne claxoneze în trafic, să se înghesuie alături de noi, pe la ghișee, să râdă în hohote la comediile de la mall, să mănânce șaorma sau caviar, prin cârciumile prin care ne mai rătăcim și noi. Auzind ce li se pregătește, românii s-au scuturat ca de un vis urât. Și așa mintea noastră este căptușită de obsesia că trăim intr-o țară nesigură, în care pericolele te pândesc la tot pasul, în care conducătorii își exersează imaginația malefică pe spinarea ta, în care intri în spitale cu zile și ieși cu..picioarele înainte, în care mersul noaptea pe stradă devine mai periculos decât cel pe bârnă, al Cătălinei Ponor, în care esti mințit și tâlhărit în văzul tuturor. Și atunci cum să nu freamăți, atunci când ți se oferă perspectiva veselă a unor porți de pușcării, date în lături, lăsând în libertate oameni care au greșit. Și care trebuie să plătească. Desigur, vin unii și-ți explică faptul că „ăia periculoșii rămân la locul lor” , că nu e de stat în pușcăriile românești ( care chipurile nu au parfum de hotel european cu gratii) și că, în general, „tot omul merită o a doua șansă” .
„Da…- zice românul cu jumătate de glas, amintindu-și de sufletul său, în esență milos – suntem de acord cu a doua șansă, dar…nu pe spinarea noastră!”

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Justiția româna face greseli, indiferent dacă sunt intenționate sau nu. Are , in anumite cazuri rolul de unealtă, rolul de copoi asmuțit împotriva adversarilor politici. In loc să fie echidistantă, justiția română urmarește interesele unei clase politice. Are rol de jucător în împărțirea osului „Romania” . Și mai greșește și în cazuri simple, fără miză politică. Pentru „erorile judiciare” este nevoie de grațiere. Problema este că grațierea se face la grămadă și odată cu cei câțiva condamnați pe nedrept, ar fi eliberați si oameni care au incălcat legi morale/ legi de stat.
    În justiție, medicină și în restul domeniilor in care omul poate fi afectat din punct de vedere fizic/psihic, incorectitudinea, eroarea ar trebui să tindă către zero. E inadmisibil ca intr-o operație să confunzi piciorul drept cu piciorul stâng, e inadmisibil să lipsești omul de libertate, pentru că ai greșit sau pentru că ai executat un ordin venit de mai sus. Despăgubirile pentru gafe de genul acesta, nu pot aduce omul la starea inițială. Nu se poate prelungi viața cu doi ani, pe care i-ai petrecut închis, dintr-o „eroare omenească”. Timpul, reputația, încrederea rămân pierdute.

Femei de 10 pe Facebook