banner tex carrefour
Ea și El Jurnalul Valentinei

Despre egoism…

Pentru început, o să mă raportez la definiția din DEX: Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora.

De ce am ales să vorbesc despre egoism? Pur și simplu, pentru că am impresia că devenim  din ce în ce (sau eram și nu conștientizam) mai egoiști și alegem să perpetuăm această stare.
Sunt o persoana atentă, care studiază oamenii, îmi place să văd în profunzime, dincolo de carcasa lor, să încerc să îi înțeleg, să le identific un mecanism al gândirii lor, reusind astfel, de cele mai multe ori, să nu ii judec, ci să îi iert. Deci iată, o fac de fapt pentru mine, pentru a-mi păstra starea de bine. Pentru că atunci cănd ierți, te eliberezi. Poate fi numit egoism? Nu, pentru că problema nu este atitudinea de exagerată preocupare pentru interesele personale (chiar și in Biblie se spune să te pui pe primul loc, iar in avion instrucțiunile de salvare te indrumă să te asiguri întâi pe tine, în  caz de accident,  si abia apoi pe ceilalți).
Atunci care să fie problema??? Echilibrul!!!!!

E corect să te pui pe primul loc în ierarhia vietii tale, apoi pe cei dragi, în ordinea preferințelor. Doar inima ta poate decide cine este pe primul loc și cine pe ultimul; însă adevarată artă constă în a face asta fără a sacrifica alte suflete, fără a călca în picioare demnitatea sau bunăstarea altor persoane, cum ne e la îndemână adesea să procedăm. Și totuși simt că oamenii devin din ce în ce mai egoiști, mai pregătiți să sacrifice totul în jur, cu orice preț, pentru binele personal, și niciodată din generozitate față de ceilalți semeni.

Să nu uităm că absolut tot ce facem și ce gândim se înmagazinează în acel loc misterios numit subconștientul nostru; și asta nu se prescrie.
De aceea, este important să fim egoisti, dar cu masură, fără să ne sacrificăm, fără să uităm să rămânem buni, să ne păstrăm umanitatea și empatia.
Trăim vremuri grele, în care oamenii se vând pe nimic, uită de Dumnezeu, judecă și uită de “bagajul “ din curtea lor, aruncă cu pietre unde și în cine apucă, se folosesc de minciuni ca să creeze un „adevăr” fictiv,  care probabil  îi face să se simtă mai bine sau să obțină ceva; critică, se victimizează și se ascund apoi în spatele unor măști, mai ceva ca la bal mascat. Imaginea de ansamblu este tristă, cauza fiind propriul egoism.
De ce? Pentru că plutește în aer o stare de egoism acut de care suferă din ce în ce mai mulți oameni. Vestea bună este că egoismul este  o boală curabilă, zic eu.
Trebuie doar să te descoperi, să îți deschizi cutiuța neagră și să realizezi că legea universului funcționează întotdeauna, iar efectul de bumerang e aplicabil tuturor.

Vorbesc cu relaxare, ca un om imperfect ce sunt, care a și greșit,  a fost și egoist și care mai are multe de învățat,  însă din poziția unui om care e bine cu el însuși, pentru că are puterea și demnitatea să conștitizeze și să  își asume când greșește.  Aceasta este cheia linistii interioare: să admiti că ai greșit,  să încerci să echilibrezi răul din viața ta cu binele, să îți permiti să fii și un pic egoist, dar nu orice preț. Acesta este jocul echilibrului la care mă refeream. Să fii tot timpul de ambele parti ale experienței și să alegi conștient felul în care te porți cu tine și cu ceilalți.
Toate astea le scriu nu doar pentru voi, ci și pentru mine: ca să îmi reamintesc și mie că, în teorie, suntem adesea foarte buni, dar în practică deseori dezamăgim, pentru că sub o formă sau alta, mai mult sau mai puțin,  toti suntem egoiști din dorința de a ne proteja. Să incepem, așadar,  să fim mai buni, dându-ne un pas înapoi și privind viața și prin „ochelarii” celuilalt.

Femei de 10 pe Facebook