banner tex carrefour
Bărbați de 10 Declarație de dragoste Femei de 10

Declaraţie de dragoste

(parodii)

 RADU BANCIU

Domnișoară, vreau să fii a mea. Te-am văzut pe coperta unei reviste din Africa de Sud, pe care tocmai o prezentam telespectatorilor, la emisiunea mea de la B1 TV, am făcut un coup-de-foudre în direct și acum, iată, am venit aici, la Cape Town, să-ți declar ce simt. Tu trebuie să faci un singur lucru, să-mi cedezi. Văd că eziți. Văd că buzele tale se pregătesc să pronunțe un cuvânt scurt care începe cu „n” („not” sau „niet”, nu contează). Să nu spui „nu”, în nicio limbă, ar fi o rușine planetară.  Pe mine mă refuză numai femeile din România. Dar de la românce la ce să te aștepți? Toate îl plac pe Robert Turcescu, îți dai seama ce nivel au? În lumea civilizată nu se întâmplă așa ceva. Acolo, dacă aș apărea așa, pe neașteptate, pe stradă, femeile ar face coadă ca să-mi audă declarațiile. Și toate ar spune „da”, „da”, „da”.

Știu că Africa de Sud face parte din lumea civilizată. Este stat membru al Commonwealth-ului, a fost condusă de un erou al păcii și umanitarismului, Nelson Mandela, produce platină, aur, diamante și uraniu. Știu geografie, n-ai să găsești niciodată un bărbat care să știe atâta geografie ca mine. Regatul Bahrain are capitala la Manama. Belize – la Belmopan. Ecuador – la Quito. Liberia – la Monrovia. Birmania (care se numește în prezent Uniunea Myanmar) – la Naypyidaw. Spune-mi orice țară din lume și eu îți spun capitala.

Cunosc și geografia corpului tău. În fond, ești și tu o țară. Știu și ce capitală ai, dar nu-i spun numele, ca să nu mă amendeze cei de la CNA. Lasă-mă să-ți vizitez capitala. Voi fi scurt… a, nu, să nu înțelegi greșit, voi fi rapid, poate vor și alții s-o viziteze.

Eu nu înțeleg de ce întârzii să-mi răspunzi. Mișcă-ți odată în sus și în jos capul ăla cu IQ-ul scăzut! Tu știi ce audiență am eu? N-o să mai găsești tu niciodată în viață un bărbat cu audiența mea.

N-auzi, tolomaco, că te iubesc? De ce te uiți amuzată la mine și taci! Ești o fufă, ești o buleandră, ești o balcâză, trebuie să fie cineva tâmpit ca să-și piardă timpul cu tine! Marș înapoi pe coperta pe care te-am văzut prima oară!

 

Femei de 10 pe Facebook