banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De fapt, pentru ce naiba ne iubesc bărbații?!?..

 

În emisiunile pe care le tot fac, de secole, am avut ocazia să vorbesc cu o mulțime de bărbați, pe o mulțime de teme. De multe ori, am atins și problemele sufletului. Temele alese pentru discuțiile din platoul de filmare au răsucit de multe ori cuțitul în sufletul relației bărbat-femeie. Pe de o parte, îmi doream ca din emisiunile mele lumea să aibă ce învăța, pe de altă parte încercam, în taină, să-mi explic destulele povârnișuri ale propriei existențe. Îmi doream să înțeleg ( nu am reușit încă, pe deplin!) cum gândesc, de fapt, bărbații.
I-am întrebat pe cei ce trageau după sine experiențele unor divorțuri sau măcar ale unor despărțiri răsunătoare, de ce anume au ajuns în această situație? Ce anume au avut a le reproșa femeilor carora, cândva, le juraseră dragoste veșnică? Am prelungit acest “interogatoriu” jurnalistic și în afara reflectoarelor. Aceleași lucruri i-am întrebat și pe cei ce nu au nicio legătură cu celebritatea. Pe bărbații anonimi, “de zi cu zi”, fie ei titrați sau simpli instalatori, ardeleni sau olteni, juni sau cu părul cărunt. Explicațiile lor nu au fost întotdeauna mulțumitoare. Majoritatea s-au învârtit în jurul cozii, au găsit explicații hilare, s-au pierdut în detalii nesemnificative, evitând – oare intenționat? – lucrurile cu adevărat importante. Unul din ei, spre exemplu, își învinovățea soția că aceasta nu purta rochii sexy și tocuri înalte și preferând blugii și ținutele de camuflaj. Altul își acuza consoarta că vorbește prea mult la telefon și că e obsedată de telenovele. Altul – că sotia își vizita prea des mama. Prietenul tatălui meu se plângea că soția lui are picioare prea groase și că nu-i gătește mâncare caldă.
Toate aceste abordări sunt, de fapt, niște prostii sinistre. De fapt, am intuit care era esența problemei : stând alături de astfel de femei, bărbații respectivi nu erau puși în valoare. Se simțeau neimportanți, neinteresanți, deloc atractivi. Unii dintre cei ce mi-au plâns pe umăr, televizat sau nu, mi-au mărturisit că se simțeau infernal în propria casă. Că aproape totul ajunsese să-i calce pe nervi: parchetul, pereții, mirosul din bucătărie, modelul așternutului din dormitor. Pufneam în râs : greu de crezut că starea de spirit a cuiva poate fi influențată de culoarea covorului, lustra din tavan sau faianța de la baie. Cred, cu tarie, că starea de fericire a barbatului depinde în mod direct de felul în care știe partenera să-l facă să se simtă, lângă ea. De atmosfera pe care noi, femeile, știm s-o creăm în “cuibușorul nostru de nebunii”.

La un moment dat, o amică scriitoare m-a invitat la ea, în ideea de a-mi propune o temă pentru emisiunea mea. Respectiva era o femeie între două vârste, ziaristă de renume și o scenaristă talentată. Mă aflam la ea în sufragerie și eram îngrozită de ceea ce vedeam în jur: deși era deja după-amiază, femeia era nepieptănată, îmbrăcată într-un trening lălâi, în jurul meu era o dezordine de nedescris, păr de pisică peste tot ( țin minte că strănutasem de câteva zeci de ori, într-o oră!) , pe jos – gresia era lipicioasă și mă enerva cumplit cum mi se lipea de papucii scofâlciți, care mi se administraseră la intrare. Din chiuvetă se înălța un vraf de vase nespălate. Pe masa stil ce bloca mijlocul sufrageriei, resturi de la micul dejun coexistau armonios cu un vraf de reviste glossy și cu o poșetă de marcă…
După ce am terminat de discutat problemele profesionale, femeia mi s-a plâns că , viața ei personală e un zero barat și că ghinionul îi scoate în cale numai bărbați de doi lei. Iar în momentul în care mai dă, totuși și peste câte un ins “ca lumea”, frumos și de succes, și relația se mișcă spre un deznodământ fericit, la un moment dat totul se năruie. Fără nicio explicație, respectivul dispare și povestea se duce de râpă. Lucrul acesta se întâmplase deja de câteva ori, sădind o disperare patologică în sufletul amicei mele. Femeia nu înțelegea nici în ruptul capului de ce i se întâmplau toate astea : drăguță era, iar când se aranja, arăta chiar foarte bine. Avea un servici bun, era talentată în ceea ce făcea, apartamentul era proprietate, i se adăuga și o mașină lucioasă, achitată integral. Nu pricepea nici în ruptul capului, de ce bărbații o luau, la un moment dat, la goană, renunțând la o partidă atât de bună… Am privit-o cu milă. Am ezitat, dacă să-i spun sau nu, ceea ce credeam. Vă spun însă vouă.
Atenție, așadar, dragile mele! Bărbații nu ne iubesc nicidecum pentru talentul nostru de a pune masa, de a desena frumos sau a cânta dumnezeiește. Și nicidecum pentru cunoasterea istoriei universale, pentru felul în care încondeiem ouă, ne machiem sau pregătim deserturi sofisticate. Ei nu se lasă impresionați de felul șmecher în care ne legăm eșarfa, și nici de felul în care știm să ne unduim talia, atunci când mergem pe stradă.
Bărbații ne iubesc pentru felul în care-i facem să se simtă în preajma noastră. Pentru starea de spirit pe care le-o inducem. Ne iubesc pentru podiumul pe care îi înalță atitudinea noastră, facându-i să se simtă importanți, interesanți, sexy.
Lângă noi, bărbații se pot simți eroi sau looseri, iar lucrul acesta este direct proporțional cu timpul pe care-l vor petrece în brațele noastre..

Femei de 10 pe Facebook