banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De ce m-am supărat pe Leonardo din Caprio

Zilele trecute am fost la film. “Mare brânză!” veți spune. Nu, brânza nu e mare, dar miroase urât. Și am reușit să-mi stric toată plăcerea vizionării filmului ce a urmat, tot frământându-mă la gândul celor văzute “în deschiderea” filmului cu pricina….
În interminabilul calup de reclame ce însoțeste orice film, la Mall, și care ne învață ba ce să mâncăm, ba pe ce filme merită să ne dăm banii, ba că, dacă suntem prinși filmând cu mobilul de pe ecran, vom face ani grei de pușcărie (vorba vine!) , a fost strecurată și o reclamă la o recentă premieră cinematografică românească. Foarte frumos! Am ciulit urechile și ochii, pentru a vedea cu ce mai laudă cineaștii români. Promo-ul era făcut acceptabil, reușea să-ți dezmorțească interesul. Însă, la un moment dat, imaginile montate dinamic au fost întrerupte de un înscris, cu litere de-o șchioapă, pentru ca să-l vadă și cei din ultimul rând : Cică Leonardo di Caprio – marele! – ar fi declarat cândva, că este uluit că un astfel de film ( în fapt, o replică a unei comedii de pe Broadway, premiată anul trecut) – se face în România!
Din acest moment corăbiile mele s-au scufundat cu totul, aidoma Titanicului de pe care, odinioară, același di Caprio smulgea lacrimile privitoarelor de pe întreaga planetă. Ce a vrut să spună, de fapt, vedetul internațional? Ce știe el despre România, despre locuitorii săi, y compris actori, regizori , etc ( că și ei “e oameni”), de a ajuns să se mire într-un asemenea hal – dacă cumva o fi adevărat – de putințele cinematografiei mioritice?!?
Pentru că memoria mea asociativă funcționează și pe întuneric, mi-am amintit instantaneu cum, în urmă cu ceva ani, pe când o întâmplare fercită m-a adus, cu “Arca Marinei” cu tot, la Chicago, am filmat un spumos sondaj de opinie pe străzile Orașului gangsterilor, despre ceea ce știu urmașii lor despre țărișoara noastră. Printre răspunsurile halucinante, o damă corpolentă de culoarea ciocolatei amărui, m-a privit cu ochi mari, vițelini, și mi-a răspuns, printr-o întrebare: “…Is it a Pacific Island?!?..”. Nu, dragi locatari ai Planetei! România nu este o insulă în Pacific ( nu că nu ne-am dori, uneori!), iar românii nu sunt niște papuași îmbrăcați în frunze și cățărați prin copaci încărcați de nuci de cocos și care coboară, din când în cand, pentru a mai face un film, copiat, evident, de la americani!
România nu este numai țara celor care cântă cu scripca prin intersecțiile Lumii Civilizate, buzunărindu-i acesteia cetățenii și nu este numai țara din care fug toți deștepții, pe capete, punând mai apoi umărul la bunăstarea altora. Nu este țara corupților, a afaceriștilor care s-au ridicat exclusiv prin furt și a politicienilor încremeniți în fărădelegi, România înseamnă ceva mai mult și mă doare sufletul că cei care ar trebui să vorbească lumii despre adevărata Românie, sunt prea ocupați cu altele. M-am săturat să se uite urât la mine taximetriștii și ospătarii planetei, atunci când le spun de unde vin , iar televiziunile din țările lor să-și înceapă jurnalele de știri cu câte-o nouă pungășie, săvârșită de inși cu pașapoarte românești. M-am săturat ca, pentru majoritatea co-planetarilor noștri, România să fie sinonimă doar cu Ceaușescu, Nadia Comăneci și Hagi. Bine, hai, și cu Dracula, dar și celebritatea acestuia din urmă tot de la americani ne vine! ..
N-am înțeles, nici în ruptul capului, de ce realizatorii recentei premiere românești ( “Cum sa distrugi o piesă”- despre ea e vorba!) au apelat la a cita, în reclama filmului lor, acea inepție, rostită, probabil, la beție, de actorul american. Sau…poate n-am înțeles eu corect “zicerea” lui di Caprio, care mi-a stricat dispoziția pentru un weekend întreg. În acest caz, poate că ar trebui subtitrată explicația : de ce este atat de convins dl. Leonardo că noi, romanii, n-am fi în stare nici măcar să copiem o comedie care i-a făcut să râdă pe americanii de pe Broadway.

Femei de 10 pe Facebook