banner tex carrefour
Ea și El

De ce am plâns

Astăzi este ziua Izei și ar trebui să scriu numai și numai despre asta, dar m-am trezit tot cu nodul de lacrimi de aseară în suflet și trebuie mai întâi să-l deșir, ca să mă pot bucura, apoi, de sărbătoare.

Am plâns aseară, de mai multe ori, pentru că am avut o seară nebună și stranie, plină de splendoare, de emoții, de durere, de revoltă.

Am plâns la concertul de Crăciun din Liceul Dinu Lipatti unde învață fata mea cea mare, Ilona, pentru că acolo vocile sună îngerește, splendid, desăvârșit, iar profesoara care conduce corul de cameră Consonance, din care face parte și fata mea, e un om minunat care, așa cum sunt mai toți oamenii minunați din țara asta, e nedreptățită de un sistem de educație bolnav de narcisism și corupție. În ciuda marilor necazuri cu care se confruntă de câțiva ani, dirijoarea Ana Lăcrămioara Pauliuc e toată o lumină, iar spectacolul pe care l-a pregătit, regizat și dirijat, ne-a adus și nouă, părinților, și copiilor, enormă bucurie și emoție. Au fost confetti și daruri pentru cei mici – cumpărate din banii profesoarei -, colinde duioase, zâmbete inocente, voci de cristal, armonii atent și măiastru împletite, întâlniri de priviri înlăcrimate între părinții din sală și copiii frumoși de pe scenă…

Apoi, la Operă, am plâns la Rigoletto, ultimul spectacol din perioada de management plin de mari izbânzi a lui Beatrice Rancea, simțind că s-a încheiat o etapă splendidă din viața mea și din viețile noastre. A fost atât de frumos la Operă în ultimul an și jumătate, au fost atâtea spectacole înălțătoare, atâția mari artiști veniți din toată lumea ca să ne uimească și să se minuneze de talentul artiștilor noștri, încât eu am spus, adesea, că la Operă vreau să mor – iar cei din jur mă certau pentru gând, propunându-mi, mai bine, să vreau să trăiesc la Operă. Și, da, am trăit, cu adevărat, mari întâlniri cu soprane ale căror voci m-au înduioșat până la însăși duioșia copilăriei mele în care visam că voi cânta, cândva, și eu, cu glas de soprană, cu tenori străluciți, cu baritoni excepționali, și am văzut spectacole de operă și de balet ale căror înțelesuri m-au făcut să fiu altcumva, mai bună, mai eu, mai a mea. Iar aseară am plâns văzând că nu mai e nimeni în loja de sus, din stânga scenei, acolo unde o vedeam mereu pe Beatrice, frumoasă și sobră, veghind mersul lucrurilor cu privirea ei atotcuprinzătoare, am plâns când Marcello Mottadelli, directorul artistic al Operei care, și el, va fi schimbat, deși este atât de talentat și de iubit de artiștii din orchestră și de public, a ieșit pe scenă după un Rigoletto dirijat și cântat grandios, și, după ce s-a plecat în fața noastră, ne-a făcut cu mâna, într-un semn de rămas-bun pe care eu l-am găsit insuportabil, apoi și-a chemat pe scenă instrumentiștii, iar ei l-au îmbrățișat, în aplauzele în delir ale unui public beat de frumusețe. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook